23.03.2017,  11:03:00 | 0 comentarii | 4580 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Premiată / Sofia Zaharie - prima femeie cu carnet de şofer în Valea Jiului
de Alina PIPAN
În traficul din ziua de astăzi şoferii sunt mai agitaţi, mai grăbiţi, nerăbdători şi mai puţin disciplinaţi. Dar pe vremuri, când carnetul de şofer se lua cu multă caznă, riscai mai puţin în trafic, de frică să nu îl pierzi. În Valea Jiului sunt şi acum şoferi care şi-au luat carnetul în urmă cu zeci de ani, conduc şi acum, iar unul dintre ei chiar conduce acelaşi autoturism.
 
Doamna Sofia Zaharie, mama comandantului Poliţiei Petrila, este prima femeie care a primit carnet de şofer în Valea Jiului, în 1964. Conduce şi acum, şi nu a avut niciodată niciun incident în trafic. Dumneaei şi alţi şoferi la fel de experimentaţi, tot fără niciun eveniment în trafic, au fost premiaţi de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara în cadrul evenimentului public de ieri, 23 martie.
Domnul Andraş are carnet de şofer din 1951, şi săptămâna trecută, la 88 de ani, l-a schimbat, pentru că îi expirase.
Ilie Mihail deţine carnetul de şofer din 1966, este membru Retromobil, Iosif Agaşcani are permis din anul 1965 şi conduce aceeaşi maşină, un Opel din 1965. 
Andrei Novac are permis din 1960, la fel, fără niciun incident în trafic.
Organizatorii au încercat un „arc peste timp” în care să reconstituie autoturismele folosite de forţele de ordine în ultimii 40 de ani, de la Dacia 1300 inscripționată „Miliţia”, la modernele VW Polo folosite în prezent.
Am putut admira o expoziţie de autoturisme de colecţie, toate funcţionale, aparţinând unor hunedoreni membri ai Retromobil Club România: RENAULT T0RPEDO TYP II,  an fab. 1921, OPEL REKORD, an fab. 1963, DACIA 1100, an fab. 1968, DACIA 1300, an fab. 1971 şi ARO M 461, an fab. 1967. 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter