27.03.2017,  14:28:19 | 0 comentarii | 2919 vizualizari
Editura „Nemira” la Deva
de Ziarul Vaii Jiului

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în perioada 3 aprilie – 3 mai 2017, la Secţia de Artă şi Carte Franceză, un stand de carte cu vânzare dedicat Editurii Nemira din Bucureşti.

 

Înfiinţată în urmă cu 25 de ani, la 22 iulie 1991, de către regretatul om de cultură Valentin Nicolau, Editura Nemira este astăzi una dintre cele mai apreciate şi mai îndrăgite edituri româneşti, cu cărţi ce atrag interesul publicului de toate vârstele şi toate profesiunile. Editura s-a străduit, şi a reuşit, să aducă pe piaţa de carte titluri de mare interes, cărţi ale unor autori consacraţi sau autori noi, talentaţi. Primele titluri, în colecţia Nautilus, au fost din domeniul literaturii science-fiction, o temă care în România are un important segment de cititori, astfel încât cărţile de referinţă semnate de scriitori celebri ca Stephen King, Frank Herbert, Philip K. Dick, Isaac Asimov etc. s-au bucurat de un imens succes.

În primii ani de funcţionare a editurii, au fost tipărite cărţile unor autori mai puţin cunoscuţi la noi: John Kennedy Toole, Paulo Coelho, Pascal Bruckner, Elias Canetti.

Tot în primii ani, au fost publicate numeroase cărţi ale lui Ioan Petru Culianu, discipol al lui Mircea Eliade, precum şi autori români debutanţi: Radu Aldulescu, Emil Mladin, Lucian Vasilescu, Petre Barbu. Au urmat cărţi semnate de scriitori români consacraţi: Mircea Nedelciu, Mircea Horia Simionescu, Ion Băieşu, George Banu, Mihaela Tonitza-Iordache, Zigu Ornea, Luca Piţu, Dan Petrescu, Sorin Antohi, Paul Goma, Şerban Foarţă, Simona Popescu, Ioan Grigorescu, Ludmila Patlanjoglu, Mihai Sin ş.a.

Dintre scriitorii străini, au fost dedicate serii de autor unor nume precum Julian Barnes, John Banville, John Barth, Stéphane Audeguy, Abel Posse, Louis-Ferdinand Céline, Stephen King, Patricia Cornwell, Ed McBain, Peter James, John Sandford, Orson Scott Card, Philip K. Dick, Marion Zimmer Bradley, George R. R. Martin, Hannes Stein, Tom Hodgkinson.

Editura Nemira publică şi lucrări din domeniul filosofiei, al politologiei, cărţi cu tematică istorică, religioasă, dicţionare, literatură universală şi autohtonă, cărţi de medicină, gastronomie, ezoterism, istorie, drept, teatru etc. în cadrul colecţiilor Babel, Totem, Nautilus, Suspans, Bonton, Biblioteca de Politică, Biblioteca de Istorie, Biblioteca de Psihologie, Yorick, Epoca, Damen Tango etc.

La standul organizat la Secţia de Artă şi Carte Franceză, cărţile Editurii Nemira vor putea fi procurate cu importante reduceri de preţ.

Ioan Sebastian BARA


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 8 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter