06.11.2011,  16:34:20 | 0 comentarii | 568 vizualizari
Are Martin curajul să o ia înaintea legii lui Boc?
de Gheorghe OLTEANU

Pentru că, azi-mâine, proiectul primului-mi­nistru Emil Boc, cel care zice de cumularea pensiei cu salariul, va ajunge lege în toată regula, m-am gândit că n-ar fi rău să fac din timp o sesizare. Urmată, fireşte, de o propunere. A cărei materializare va aduce uşurare în sufletele multora dintre cei care muncesc pe rupte pentru şapte-opt milioane de lei pe lună. Sesizarea îl are ca destinatar pe domnul ing. Ilie Martin, directorul SC Almaserv SA Vulcan, şi îl priveşte pe inginerul-pensionar de 25 de milioane Ioan Dragoş. Care, iată - deşi a trecut binişor anul de când am scris asta despre el - continuă, fără jenă, să ocupe un post din schema acestei societăţi. Post pentru care n-a dat niciun fel de concurs şi care nu e unul oarecare. Ci din acela de boier, plătit cu aproape douăzeci de milioane pe lună. Cineva care locuieşte aproape de el m-a oprit să-mi spună o chestie interesantă. Că respectivul pensionar-angajat Ioan Dragoş, al cărui program de muncă ar trebui să fie neîntrerupt între orele 7-15, este văzut zilnic, în jurul orei nouă dimineaţa, venind acasă. Îşi parchează “Loganul” în faţa blocului şi, cu teancul de ziare sub braţ, se duce în casă. De unde se reîntoarce cam după două ore. Acum nu mai ştiu dacă nu cumva i s-o fi pus în fişa postului şi cititul presei, dar operaţiunea aceasta ar putea s-o execute comod şi în cabina autobasculantei albe. Cu care, câteva zile la rând, a umblat la prins de câini. Cu ceva timp în urmă, când directorul Ilie Martin s-a dus după bani la primărie, primarul Gheorghe Ile a urlat la el că să dea oameni afară. Nu ştiu şi n-am auzit dacă i-ar fi zis că pe ăla şi pe ăla. Plecând de la asta, Ilie Martin ar da dovadă de curaj şi ar face un bine imens societăţii sale dacă n-ar mai aştepta legea şi ar începe cu Ioan Dragoş. Și, fireşte, dacă va continua şi cu alţii aflaţi, în prezent, în aceeaşi situaţie. Care - o ştiu toţi amărăştenii de la “Almaserv”, dar le e teamă s-o spună pe faţă - cumulează pensii grase cu salarii la fel de dodoloaţe. Cu aceştia - care sigur n-or să moară de foame dacă îi vor lăsa în locul lor pe alţii mai tineri şi fără serviciu acum - se va putea întâlni, dacă vrea, în fiecare după-amiază. La o bere, pe terasa aceea pe care era când m-a rugat să-i fac o poză.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter