03.04.2017,  11:44:32 | 1 comentariu | 884 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Încurcate sunt căile montării unei centrale…. Faultat de toţi banii / A plătit o centrală în 2 decembrie. Nici azi nu e montată
de Alina PIPAN
Alexandru Kulcsar din Petrila de voie, de nevoie a achiziţionat la 2 decembrie  anul trecut o centrală termică pe lemne pentru casa în care locuieşte, pentru care a achitat un avans de 8.500 lei.
 
Oferta i-a fost pusă la dispoziţie de SC Profesional Instal, care prevedea înlocuirea cazanului din punctul termic existent la imobilul din strada Budeşti al beneficiarului, şi includea cazanul de 40 kW pentru care se acorda 2 ani garanţie (7.980 lei), o vană de amestec cu 3 căi (320 lei) robineţi, fitinguri, garnituri (500 lei) şi manopera (700 lei). În total, 9.500 lei. 
Termenul de livrare a materialelor era de 3 zile lucrătoare de la achitarea cazanului şi instalarea se asigura la 7 zile de la sosirea cazanului la beneficiar. Garanţia lucrării se acorda pentru 24 de luni de la punerea în funcţiune, iar cazanul se supune condiţiilor de garanţie din contractul produsului.
Tranzacţia s-a încheiat într-o vineri. Alexandru Kulcsar a primit asigurări, spune dumnealui, că în cel mai scurt timp se va folosi fără probleme de produsul achiziţionat, pentru că se va face instalarea şi punerea în funcţiune. Promisiunile le-a primit de la domnul Oanţă, administratorul firmei. Acesta ar fi promis că îi va asigura şi proiectul lucrării. Lucrurile păreau să meargă bine, domnul Oanţă a fost acasă la client, a dus cazanul, dar nu şi alte materiale pentru realizarea instalaţiei, şi a promis că revine pentru instalare luni.
Alexandru Kulcsar a aşteptat, luni spune că a fost păsuit până miercuri, apoi din nou păsuit. Nu-i prea convenea să fie păsuit iarna (mai ales că a fost una grea) şi a tot insistat să i se facă instalarea mai repede. „L-am sunat pe Oanţă până acum de 27 de ori. El trebuia să îmi aducă la 3 zile de la primirea banilor materialele pentru instalare şi în 7 zile să instaleze centrala, dar asta nu s-a întâmplat. Nu mi-a adus niciodată nici măcar o ţeavă, un cot, ceva. Să nu mai spun că pe factura de achiziţie am văzut că centrala a fost luată de la producător cu 1.400 de lei mai puţin. Dar asta nu contează. Problema este că nu a venit să îmi instaleze centrala, iar garanţia se aplică doar după punerea în funcţiune a echipamentului prin intermediul societăţilor de service colaboratoare Romstal, producătorul cazanului. Eu am plătit 8.500 de lei. Am primit cazanul, instalarea nu. Între Crăciun şi Revelion am chemat pe cineva să instaleze centrala, că aveam nevoie de ea, cu toate că echipamentul beneficiază de punere în funcţiune gratuită conform prevederilor prescripţiei tehnice ISCIR PTA1-2010, care menţionează că la punerea în funcţiune a aparatului este obligatorie autorizarea funcţionării. Dar autorizarea funcţionării ISCIR nu este inclusă în preţ, ea se realizează de societăţile autorizate agreate de Romstal. Aşadar, eu nu pot să o pun în funcţiune pentru că pierd garanţia. Am făcut plângere la Protecţia Consumatorului. Dacă nu am garanţie pe produs, o vreau. Şi dacă nu îmi dau garanţia să ia produsul înapoi şi să îmi dea banii”. 
Profesional Instal a restituit prin poştă diferenţa de sumă dintre cei 8.500 de lei plătiţi şi valoare cazanului, având în vedere că nu au mai făcut instalarea. La solicitarea telefonică a domnului Ion Roiu de la Protecţia Consumatorului, administratorul Profesional Instal a menţionat că dumnealui a vrut să realizeze instalarea centralei luni, prima zi lucrătoare de la livrarea centralei, dar că a primit refuz din partea clientului, care observase diferenţa de preţ pentru achiziţia centralei şi revânzare, şi atunci a renunţat la a se achita de contract, însă nu a cerut în scris de la client anularea înţelegerii. A mai menţionat că a cerut el unei echipe o evaluare ISCIR la domiciliul clientului, deşi clientul trebuie să solicite acea evaluare, după instalarea centralei. Lucrătorii de la societatea de autorizare au venit la faţa locului, au întocmit nişte acte, le-au dat la semnat clientului. Acesta le-a semnat, văzând abia ulterior că băieţii îi întocmiseră o respingere a autorizării de funcţionare, din lipsa proiectului tehnic, a documentelor care să ateste că se curăţă coşul de cărămidă o dată la 6 luni, deşi omul nu are un coş de cărămidă, ci unul care să corespundă panoului de control al centralei. Respingerea a fost motivată şi de lipsa unei guri de aerisire, deşi este un geam în camera centralei (considerat ineficient), şi după constatarea unui voltaj nepotrivit la priza de alimentare. Nu au explicat verbal deficienţele găsite, nu le-au prezentat clientului, doar au dat documentaţia de autorizare cu refuz. Mai mult, nici nu au lăsat în scris directive despre ce trebuie schimbat la camera centralei pentru a o face pretabilă condiţiilor de funcţionare, astfel încât să poată fi emisă autorizarea pentru funcţionarea centralei. Aşadar, cu faultul încasat, Alexandru Kulscar s-a văzut nevoit să stea cu centrala oprită, pentru că, aşa cum prevedea contractul, ar fi pierdut garanţia pentru centrală.
Acum ne apropiem de Paşti. Centrala este achiziţionată, montată, nefuncţională. Omul nostru a trecut iarna bazându-se pe soba din bucătărie. De la Protecţia Consumatorului va primi răspuns abia săptămâna viitoare.
Ion Roiu, inspector al Protecţiei Consumatorului la Petroşani, a explicat că, din discuţia telefonică cu Romstal privind garanţia, discuţia cu cei care au asigurat ISCIR şi cu administratorul Profesional Instal a înţeles faptul că garanţia produsului se menţine, chiar dacă aceasta funcţionează sau nu cu avizul ISCIR. În general, la locuinţele individuale funcţionarea instalaţiei nu este condiţionată de avizarea ISCIR, aşa cum se întâmplă la locuinţele cu mai mulţi proprietari. Dar inspectorul aşteaptă confirmarea negru pe alb, astfel încât clientul să fie informat corect. Garanţia acoperă reparaţiile produsului dacă acesta nu este funcţional din cauza unei defecţiuni a producătorului, dar dacă stricăciunile apar din cauza unei defecţiuni care implică folosirea necorespunzătoare a instalaţiei, atunci nu. În plus, dacă nu se mai acordă garanţie pentru că centrala a fost montată cu altă firmă şi nu are aviz ISCIR, vânzătorul poate refuza restituirea produsului de către client, pentru că legea nu îl obligă să primească înapoi produsele vândute. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (1 )



Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter