06.04.2017,  23:20:25 | 0 comentarii | 1061 vizualizari
Aceasta e întrebarea: Se va înfiinţa sau nu se va înfiinţa Clubul Sportiv Municipal Lupeni?
de Marian BOBOC
Zilele acestea se află în dezbatere publică înfiinţarea Clubului Sportiv Municipal Lupeni. Indiferent câte cuvinte vor fi scoase pe gură acum, câte argumente, câte opoziţii, disjuncţii ş.a. vor fi perorate, decisiv va fi doar votul consilierilor locali lupeneni. Dacă proiectul de hotărâre va fi pus pe ordinea de zi, ei vor fi aceia care vor hotărî dacă Lupeniul (nu) va avea un club sportiv municipal.
Până la vot, nu ştim cu exactitate câte secţii va avea CSM Lupeni. Rugby, fotbal, fotbal-tenis, şah, alpinism, kempo, handbal, atletism, badminton, volei, box sunt secţiile anunţate până acum. Cu cât multe secţii, cu atât mai numeroşi vor fi sportivii legitimaţi, printre care, cu siguranţă, destui copii şi tineri.
Din nefericire, avem exemplul unor cluburi sportive municipale din Vale sau din alte colţuri din ţară, care, la puţin timp de la înfiinţare, se zbat în cea mai cruntă mizerie şi delăsare. Cred că ar fi păcat ca această intenţie bună a înfiinţării CSM Lupeni să se transforme într-una rea. Adică, după un timp, clubul lupenean să se confrunte cu probleme financiare. Care, volens-nolens, se vor răsfrânge asupra activităţii sportive. Atunci cei care vor fi cei mai dezamăgiţi vor fi copiii şi tinerii sportivi legitimaţi la CSM Lupeni… Or, cred că nimeni, consilier local sau simplu cetăţean, nu are dreptul de a dezamăgi un copil – indiferent că părinţii sunt peremişti, pesedişti, aldişti, udemerişti etc. -,  de a se juca de-a sportul cu el.
Cu siguranţă, au fost făcute calcule şi simulări de buget. S-a tras linia şi s-au făcut socoţile. Personal, nu ştiu care este rezultatul, adică dacă bugetul Primăriei Lupeni poate suporta cheltuiala cu atâtea secţii. Să nu uităm de experienţa tristă a echipei de fotbal Minerul Lupeni, pe care Primăria Lupeni nu a mai putut-o întreţine şi a dispărut, cu toată tradiţia acestei ramuri sportive. Şi dacă o ramură sportivă nu a putut fi susţinută, de-apoi 11 secţii… 
Cum iar nu ştiu pe ce arene sportive se vor întrece bravii sportivi lupeneni…
xxx
„Propuneri, sugestii, recomandări, înscrieri pentru ramurile de sport pe care le doriţi cuprinse în acest club se primesc la sediul Primăriei Lupeni, biroul Registratură, prin fax la nr. 0254.560515 sau la adresa de e-mail: lupeni@upcmail.ro. Proiectul se va dezbate pe data de 11 aprilie la Primăria Lupeni”, a declarat pentru ZVJ iniţiatorul proiectului, Ionuţ Năsălean, care este şi profesor la Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani. Năsălean a mai spus că doreşte implicarea în acest proiect a tuturor consilierilor locali, a primarului şi a tuturor categoriilor de vârstă. Cei implicaţi în acest proiect aşteaptă să se facă auzite vocile foştilor şi actualilor campioni, antrenori sau a iubitorilor de sport.
xxx
Dacă CSM Lupeni se va înfiinţa, mai rămâne doar un singur pas de făcut: sportivii de la cele 11 secţii (sau câte or fi înfiinţate) să tragă cât mai multe şuturi la poarta competiţiilor. Dacă vor fi pe spaţiul porţii, dacă vor pune în pericol poarta adversă, vom vedea la timpul potrivit. 
Până atunci să le urăm succes iniţiatorilor proiectului de a găsi resurse financiare pentru CSM Lupeni. Care iniţiatori îmi par, nu ştiu de ce, nişte oameni tare romantici, dar şi încăpăţânaţi.
xxx
Din volumul subsemnatului aflat de ceva ani în lucru (şi care creşte-creşte) cu titlul „Reprize din şampionatele Văii Jiului”, ofer câteva frânturi din viaţa sportivă a Lupeniului din vremea când competiţiile sportive provocau oareşce emulaţii. În paginile II-III public chiar un document important pentru mişcarea sportivă lupeneană: primul statut al Clubului Atletic din Lupeni. Pe care, pe ici, pe acolo, şi actualii artizani ai renaşterii sportului lupenean îl pot folosi drept model.
Într-un statut din 1922, am găsit scris… albastru pe alb şi care erau culorile distinctive ale clubului lupenean: negru-roşu. Asta am mai scris-o odată, când un băiat de mingi a crezut că fac vreun joc politic şi m-a ironizat. Îi mai spun încă o dată: negru-roşu sunt culorile clubului lupenean chiar de la înfiinţarea acestuia, în 1920. Acestea ar trebui să fie preluate şi de CSM lupeni.        
xxx
Fotografiile (şi legendele lor) care ilustrează această ediţie le am de la răposatul meu prieten Eugen Popa, un om dedicat trup şi suflet istoriei Lupeniului şi care, din păcate, a plecat în veşnicie în urmă cu un an. Dacă ar fi trăit, sunt sigur că ar fi apreciat această ediţie a „Prăvăliei cu istorii”. Şi această iniţiativă a înfiinţării CSM Lupeni.
 
P.S. Ţinând cont de implicaţiile acestui proiect, cred că onor. consilierii lupeneni, indiferent de apartenenţa politică şi de studiile lor, trebuie să aplice metoda consacrată a croitorului: până să taie o singură dată, să măsoare de mai multe ori.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter