12.04.2017,  18:42:19 | 2 comentarii | 1009 vizualizari
La DN 7A (tronsonul hunedorean)! / Firma STRACO tergiversează reluarea lucrărilor
de Corneliu BRAN
• Laurenţiu Bogdan Bratu, director DRDP Craiova: “Dar vreţi să ştiţi adevăratul motiv pentru care nu vor să se apuce de treabă? Mai vor bani!”.
 
Vă oferim câteva informaţii legate de lucrările de modernizare şi reabilitare a de DN 7A, importantă cale de acces în judeţ şi care duce spre Drumul Regelui, atât de tranzitat în perioada verii, dar şi spre sudul ţării.
 
Lucrare de 22 de milioane lei
Primul lucru pe care am dorit să-l aflăm a fost dacă firma STRACO, care se află în insolvenţă, mai e interesată de această lucrare şi dacă cei de la firmă ştiu dacă există finanţare şi dacă au fost plătiţi pentru lucrările din 2016, care au cuprins circa 30% din proiect. Înainte de asta vă reamintim faptul că pentru cei aproximativ 21 de kilometri de drum, de la intersecţia de la Jieţ şi până sus în plai, cum spun petrilenii, la limita cu judeţul Vâlcea, au fost cuprinşi bani, 22 milioane lei, proveniţi din două surse în mai multe etape, respectiv de la bugetul de stat prin guvern şi fonduri externe pe baza unor programe europene de investiţii în infrastructura rutieră. 
 
Administratorul special Enescu
Cu oarece greutate şi subtilitate gazetărească am reuşit în cele din urmă să aflăm numărul de telefon al administratorului special Sorin Enescu, cel care conduce acum firma STRACO, aflată în insolvenţă. Enescu ne-a oferit o declaraţie cât se poate de clară şi de... concisă: „Cu lucrările de la DN 7A din judeţul Hunedoara avem deocamdată probleme. Asta deoarece ne-a plecat managerul de proiect, şi primăvara ne-a prins fără un om pe această funcţie. Dar, după Paşti, spre finalul lunii vom clarifica această situaţie, sunaţi-mă la finalul lunii aprilie şi vă pot oferi un răspuns clar”. Totuşi, n-a fost un răspuns suficient, aşa că am insistat: „Dar mai doriţi să efectuaţi lucrarea ţinând cont că sunteţi şi în insolvenţă? Aveţi finanţare?”. „Insolvenţa nu schimbă cu nimic datele problemei. Da, noi ne dorim să continuăm lucrarea, dar ne izbim, cum v-am spus, de această problemă, managerul de proiect. Dar o vom rezolva. Finanţare există, cum să nu existe, chiar azi am primit de la DRDP Craiova, de la domnul director financiar Laurenţiu Bogdan Bratu, o adresă prin care suntem înştiinţaţi că pentru anul acesta există 9 milioane lei pentru DN 7A. Au fost ceva probleme tehnice în privinţa avizelor pentru nişte categorii de lucrări, nişte discordanţe între DRDP şi compania naţională de drumuri, dar şi acestea se rezolvă, ori s-au mai rezolvat între timp din ele. Mai mult n-am ce să vă spun, vă rog sunaţi-mă la finalul lunii”, ne-a răspuns Sorin Enescu. 
Suficient cât să înţelegem, dacă n-a fabulat, că firma doreşte să continue lucrarea, că dacă lucrurile stau aşa nu s-ar mai pierde din nou vremea cu o nouă licitaţie de lucrări şi cu vestitele contestaţii. Iar bucata hunedoreană din DN 7A ar avea şanse ca la anul cel târziu să fie finalizată. Noi am mers pe firul poveştii mai departe.
 
Ocupatul domn Bratu…
Mergând mai departe, l-am căutat pe directorul Laurenţiu Bogdan Bratu, cel care făcuse respectiva adresă către STRACO, după cum am fost informaţi.
La DRDP Craiova, o doamnă secretară ne-a spus că domnul Bratu nu e de găsit. „Bun şi ce facem în cazul ăsta?”. „Nu ştiu, sunaţi mâine, că acum e la Bucureşti la minister la o mare şedinţă, mâine cu siguranţă e în Craiova”. Nerăbdători să aflăm mai repede ce ne va spune acesta şi să vă putem da informaţii clare, am insistat să aflăm un număr de telefon al directorului. Cu greutate şi cu multă şovăire din partea secretarei l-am obţinut. Numai că, ce să vezi, aflat în plină şedinţă luni după-amiaza, directorul Bratu a zis că ne sună cum termină. S-a făcut seară şi directorul n-a mai sunat. Marţi de dimineaţă din nou am încercat să-l sunăm, fie nu ne-a răspuns, fie avea telefonul închis.
 
Ion Tudor e mai liber…
Fireşte că nu ne-am lăsat şi l-am sunat pe Ion Tudor, o cunoştinţă mai veche a ZVJ, şeful de la secţia de drumuri şi poduri Gorj, afiliată Craiovei. „Da, suntem, într-adevăr, în şedinţă. Am fost sunat şi eu de primarul Petrilei, Vasile Jurca, luni pe la prânz, şi i-am spus că da, există finanţare la drum, dar sunt ceva probleme la firma STRACO, că acolo e buba. Dar acum avem operativă şi după şedinţă îi spun domnului director să vă sune, că e o fire deschisă şi vă va spune tot ce depinde de dânsul. În orice caz, se va stabili că dacă nu vine constructorul după Paşti cu utilajele să intervenim noi cu un autogreder şi un compactor pe cei 2-3 kilometri cu probleme deterioraţi serios după această iarnă grea şi lungă. Dar, apoi, lucrarea trebuie să continue, există bani şi nu s-a dat niciun ordin că s-ar sista investiţia sau altceva. Probabil că asta vă va spune şi domnul director, am discutat cu dânsul şi aşa a reieşit că stau lucrurile. STRACO are probleme şi la ei ar fi cheia deblocării situaţiei, dar să sperăm că se vor apuca de treabă, să nu se mai întindă iar treaba, că e păcat”.
 
Directorul Bratu: „STRACO e singurul vinovat!”
Într-adevăr, am fost sunaţi marţi, în jurul orei 14:00, de directorul Bratu de la DRDP Craiova. „Da, într-adevăr există finanţare, numai că cei de la firma STRACO nu vor să înceapă lucrarea. Ăsta e adevăratul motiv”.
I-am spus directorului ce ne-a declarat administratorul special Enescu. Acesta s-a arătat suspicios la cele spuse de Enescu: „Ei trebuia să înceapă lucrarea, să-şi ducă utilajele, şi aşa mai departe. Au primit ordin de începere a lucrărilor, găsesc tot felul de motivaţii şi de scuze. Trebuiau să toarne într-una din faze, pe 5-6 kilometri strat de uzură, aveau multe lucrări de făcut. Dar vreţi să ştiţi adevăratul motiv pentru care nu vor să se apuce de treabă? Mai vor bani! Aşa fac cam toţi constructorii după ce licitează. 
Lucrează, cât lucrează, şi apoi când dau de o zonă de lucrări mai grea, doresc bani suplimentari şi tot felul de lucruri din astea. Aşa s-au învăţat! Eu sunt de o lună aici şi vreau să termin cu toate astea! Am să merg personal pe DN 7A, am să intru dinspre Gorj şi o să văd cu ochii mei cum e drumul, iar apoi vom face noi nişte lucrări speciale, să reparăm ce s-a deteriorat iarna asta, vom duce un autogreder, compactor şi personal acolo, că nu putem lăsa drumul aşa. Iar dacă firma STRACO nu se apucă de treabă vom face ca şi pe DN 6: vom organiza o altă licitaţie, dar din păcate se pierde timp şi asta nu e bine. Dar n-avem ce face. Lăsaţi-mă o perioadă şi veţi vedea un alt gen de organizare şi de rezolvare a problemelor la DRDP Craiova. Şi, repet, CNAIR şi DRDP Craiova nu sunt vinovate de situaţie, firma STRACO este singurul vinovat şi sper să depăşească situaţia şi să se apuce de treabă”.
Acestea fiind spuse, aşteptăm cu interes finalul lunii aprilie, să vedem dacă STRACO nu va reveni la gânduri mai bune. Cu astfel de scuze şi de interpretări, poate e de înţeles de ce firma respectivă a ajuns în insolvenţă. Nu suntem răi, dar privind din afară ne dăm seama că într-adevăr STRACO în acest moment nu face ce trebuie. Iar de pierdut pierde toată lumea, inclusiv STRACO. Pierd miile de turişti ce vor merge din mai pe cel mai frumos drum din ţară, Drumul Regelui, pierd ca imagine judeţele Gorj şi Hunedoara, pierd transportatorii şi într-un final pierde şi Statul Român. Un lanţ al slăbiciunilor care parcă nu se mai termină de 27 de ani încoace!

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 Dan12.04.2017,  23:15:58
Cum s-a putut moderniza drumul DN7A pana la hotarul nostru , nu a mai cerut firma bani , pentru noi din valea jiului vom ramane asa an de an cu mici reparati si amanari de la an la an . Sunt persoane de conducere platiti regeste din bani nostri publici care ar trebui sa raspunda .
#2 Petre 13.04.2017,  08:25:54
Pentru valea jiului se gasesc motive legale sa nu se faca (drumul DN7A spre Voineasa , drumul spre Herculane , drumul judetean din Parang , Gara Petrosani , Domeniul Schiabil Parang , ....) .


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter