20.04.2017,  17:18:43 | 0 comentarii | 219 vizualizari
Fotbal. Liga a III-a / N’Doye - interimar la Cetate
de Loredana JUGLEA
Echipa de fotbal Cetate Deva şi antrenorul Viorel Tănase au ajuns la un acord de încetare a colaborării, despărţirea făcându-se în termeni amiabili.
 
Tehnicianul a plătit tribut lipsei rezultatelor din acest retur. „Am ajuns la o înţelegere amiabilă cu conducerea, ne-am dat mâna şi fiecare ne vom vedea de drumul său. A fost o misiune pe care mi-am asumat-o încă de la venirea aici, şi la finalul turului a fost aşa cum mi-am propus. Îmi reproşez că nu am realizat mai mult, cele trei înfrângeri din retur mi le asum, dar au fost şi alţi factori legaţi de joc care au dus la acele eşecuri. Vreau să mulţumesc conducerii, în special domnului viceprimar Răzvan Mareş şi domnului primar Mircia Muntean, care ne-au oferit condiţii care au fost peste nivelul Ligii a III-a, şi îmi pare rău că nu le-am satisfăcut aşteptările. Vreau să mulţumesc jucătorilor, am lucrat profesionist împreună şi sunt convins că acest grup, dacă va rămâne unit, va realiza mult mai multe. Chiar dacă şansele la promovare par diminuate în totalitate, în fotbal orice e posibil!”, a spus Viorel Tănase.
O mare surpriză vine din partea numelui celui care îl va înlocui pe Viorel Tănase pe banca deveană, cel puţin la nivel de interimar. Acesta este senegalezul Ousmane N’Doye, care va îndeplini funcţia de antrenor-jucător. „Deocamdată, Ousmane N’Doye se va ocupa de pregătirea echipei, dar e antrenor interimar. Vom vedea pe viitor, sperăm să revitalizeze echipa, pentru că ne aşteaptă un meci foarte greu, cu CSM Şcolar Reşiţa, pe care trebuie neapărat să-l câştigăm”, a spus preşedintele devenilor, Cristian Bobar.
Debutul lui Ousmane N’Doye în calitatea de antrenor principal se va produce astăzi, când devenii vor întâlni pe teren propriu o candidată la promovare, CSM Şcolar Reşiţa. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter