23.04.2017,  16:58:59 | 0 comentarii | 906 vizualizari
La Petroşani soluţia pentru sistemul centralizat de încălzire: Atragerea de fonduri europene pentru realizarea a 5 centrale de cartier pe gaz
de Alina PIPAN
Sistemul centralizat de termoficare la Petroşani nu mai este viabil. Din cauza rateurilor din ultimii ani, Primăria Petroşani a ales investiţiile în centralele pe gaz pentru fiecare instituţie de învăţământ în parte, astfel încât să nu existe situaţii de criză, cum s-a întâmplat iarna aceasta la Vulcan când o şcoală a oprit activitatea din cauza faptului că a cedat termoficarea.
 
Se pare că tot gazul este soluţia cea mai ieftină şi la îndemână, propusă de specialişti, raportat la posibilitatea investiţională a administraţiei locale de la Petroşani, a numărului de consumatori şi proiecţia de creştere a acestora după investiţiile propuse. Cu toate că banalele centrale de cartier pe gaz sunt soluţia cea mai optimă, specialiştii subliniază că pe termen lung investiţiile ar trebui să se îndrepte de fapt spre centralele de cogenerare, care presupun o investiţie mult mai mare, dar mai eficientă în timp. În plus, fără  accesarea fondurilor europene investiţia nu este viabilă.
Per ansamblu, administraţia locală ar trebui să se înhame la un jug inutil, din moment ce deja a investit în realizarea centralelor pentru instituţiile publice şi continuă acest demers acolo unde este nevoie. Având în vedere că în general colectarea sumelor pentru agentul termic se face la 50 la sută din serviciul acordat, iar pe viitor, chiar şi după eventuala investiţie pe fonduri europene ar trebui să subvenţioneze 20 la sută din agentul termic, noul sistem presupune costuri prea mari. În plus, beneficiarii sunt din ce în ce mai puţini, iar rata de creştere preconizată este mică, având în vedere că populaţia este tot în scădere. 
Specialiştii de la Elsaco Esco, cei care au realizat studiul de fezabilitate pentru reabilitarea sistemului termic local, au parcurs următoarele etape: analiza situaţiei existente privind alimentarea cu căldură a consumatorilor, adoptarea scenariului de evoluţie a cererii de căldură, elaborarea soluţiilor tehnice posibile şi a evoluţiei probabile a mixului energetic pentru încălzire, în funcţie de politicile adoptate, analiza economică şi de sensibilitate pentru fiecare scenariu şi identificarea soluţiei cu costuri minime, din care rezultă obiectivele de realizare a potenţialului la orizontul 2020-2040, cu costurile şi beneficiile aferente.
Aceştia au stabilit că „situaţia actuală a sistemului centralizat de producere, transport şi distribuţie a energiei termice este una critică. Magistrala de transport a agentului termic produce pierderi majore, gradul de branşare a consumatorilor a scăzut la 19%”.
Prin decizia ANRE nr. 1857 din 25 noiembrie 2016, s-a aprobat preţul de 157 lei/ Gcal (exclusiv TVA), respectiv 186,83 lei/Gcal (inclusiv TVA), pentru activitatea de producere a energiei termice, începând cu data de 1 ianuarie 2017. Preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei în municipiul Petroşani, de la 1 ianuarie 2017, va fi de 241,96 lei/Gcal.
Prin Hotărârea Consiliului Local Petroşani din ianuarie 2017, s-a decis că „subvenţia unitară acordată din bugetul local pentru energia termică furnizată populaţiei prin sistemul centralizat” va fi anul acesta de 76,59 lei/ Gcal (inclusiv TVA). Ca urmare, preţul de livrare a energiei termice în 2017 va fi de 165,37 lei/ Gcal (inclusiv TVA).
Ambele societăţi implicate în producerea, transportul şi distribuţia energie termice sunt de facto în faliment.
Pentru studiul de alimentare cu căldură se propune un scenariu de sarcină maximă ţintă a sistemului modernizat de alimentare centralizată cu căldură de 48 Gcal/h (42 Gcal/h pentru încălzire şi 6 Gcal/h pentru preparare apă caldă de consum), aferentă unei racordări integrale a clădirilor publice şi a unui număr de aproximativ 5.500 apartamente din totalul de 13.000 apartamente dispuse pe suprafaţa municipiului Petroşani.
În urma analizei tehnico-economice, a rezultat că soluţia semi-centralizată de producere a energiei termice în regim de centrală termică pe gaze naturale poate să devină soluţia optimă pentru dezvoltarea şi modernizarea sistemului centralizat de alimentare cu căldură din municipiul Petroşani, în următoarele condiţii:
• accesarea de fonduri nerambursabile pentru cofinanţarea lucrărilor de investiţii în vederea construirii a 5 centrale termice de zonă, finalizarea reabilitării punctelor termice şi a reţelelor de distribuţie, procentul ţintă minimal de cofinanţare nerambursabilă este de 75% din cheltuielile totale ale proiectului;
• realizarea distribuţiei orizontale a apei calde pentru blocurile care sunt cele mai favorabile ideii de reconectare la sistemul de alimentare centralizată cu energie termic, ţinta finală fiind de aproximativ 5.500 de apartamente, cu precădere dintre cele reabilitate termic sau în curs de reabilitare pe o perioadă previzibilă de timp;
• subvenţionarea energiei termice produse în sistemul centralizat cu nivelul necesar până la momentul atingerii ţintei de consumatori conectaţi şi a cantităţii anuale de căldură estimată a fi consumată. Nivelul ţintă de subvenţionare după atingerea masei critice de clienţi conectaţi este de 20%;
• dacă elementele de natură economică o permit, extinderea soluţiei de producere a energiei termice în centrale termice la o soluţie de cogenerare cu motoare termice, în măsura în care evoluţia cererii anuale de apă caldă de consum este una care să ducă la rezultate economice corecte pentru acest tip de tehnologie;
• soluţia semi-centralizată oferă şi avantajul de a permite etapizarea proiectului de modernizare a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică, în sensul modularizării investiţiei şi a eşalonării în timp, funcţie de gradul de acceptare a soluţiei din partea comunităţii locale. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter