08.05.2017,  17:31:15 | 0 comentarii | 1074 vizualizari
Fotbal. Liga a IV-a
de Loredana JUGLEA
Jiul a pierdut dramatic, Universitatea în cădere liberă
 
Dacă primul loc pare tot mai în siguranţă în vitrina celor de la Inter Petrila, ei bine, lupta aprigă se dă la jumătatea clasamentului.
Cel mai dramatic meci s-a jucat la Petroşani, unde, după ce a condus ostilităţile, Jiul a trebuit să se recunoască învinsă.
„În acest meci chiar au jucat numai copii. Nu s-au mai prezentat Sandu Remus, Păduraru, Pavel şi Dani Stoica, jucătorii de bază ai echipei noastre. A fost un meci frumos, copiii s-au dăruit. La început a fost 2-0 pentru noi, 2-2, au condus ei,  3-2, apoi 3-3 şi pe final  am fost învinşi, nemeritat zic eu. Pot spune că acesta  fost cel mai frumos meci făcut de către copiii noştri”,a  declarat antrenorul Sorin Ghiţan.  
Universitatea Petroşani nu ştie deloc gustul victoriei. Studenţii au pierdut şi de data aceasta fără drept de apel, acasă, cu Aurul Brad cu scorul de 4-1. Lupeniul a obţinut o victorie de moral, în deplasare la Criscior, cu scorul de 7-1, dar este greu de crezut că o va mai putea depăşi pe Inter Petrila. 
 
CSM Jiul Petroşani – AS Aurul Certej: 3–4 (2–1)
CSM Jiul Petroşani: Dragoş Ştefănoaica – Codruţ Turdean Codruţ, Raul Stoin, Cornel Graur, Cătălin Cora Cătălin, Alexandru Nicu, Flavius Ghiur (Călin Pîrvulescu - min. 70), Iulius Stamate (Marian Şerban - min. 60), Andu Popescu, Daniel Roşian, Marian Păsărică. Antrenor: Sorin Ghiţan.
Goluri: Codruţ Turdean (min. 11) şi Marian Păsărică (min. 13).
AS Aurul Certej: Petru Cibotaru – Raul Indrie, Florin Cibian (cap), Paul  Isac (Cătălin Horţ - min. 23), Bogdan Ciobanu (Andrei  Moldovan - min. 80), Liviu Herc, Emil Goronea, Ovidiu Tescu, Paul  Motoc, Raul Ţuligă, Cristian Ţene (Cosmin  Stanca - min. 75). Antrenor: Nicolae Halga.
Goluri: Florin Cibian (min. 35), Indrieş Raul (min. 53), Cătălin Horţ (min. 67), Liviu Herci (min. 72).
Arbitri: Andrei Fodor (Deva) – Cristian Petrean (Deva) şi Alin Saraol (Deva)
Observator: Grigore Macavei (Deva).
 
Universitatea Petroşani - Aurul Brad: 1–4 (0-1)
AS Universitatea Petroşani: Stoica Bogdan – Tiberiu Nistor, Ionuţ Bulimej (Bernic Crsitian - min. 80), Raul Marton (Mihai Kadar – min. 23), Paul Ceru (Sandu Pînzaru - min. 62), Alexandru Plăcintă (căp.) (Radu Vişan - min. 67), Marius Grigoraş, Cosmin Horobeţ Cosmin, Albulescu Bogdan, Ţuţu Florin, Chiruţă Vlad. Antrenor: Gabriel Niţu.
Goluri: Sandu Pînzaru (min. 75).
CSA Aurul Brad: Marius Ilea(Darius Costea - min. 79) – Andrei Lup, Radu Filipa, Mihai Leaha (cap), Alexandru  Deak , Mihai Talpaş (Ionuţ Filipaş - min. 67), Claudiu Lupea (Andrei  Rostaş - min. 62),Viorel  Miclean (Mihai  Vurdea - min. 72), Denis Nistor, Alexandru Lup, Ioan Lazăr. Antrenor: Alin Gomoi
Goluri: Claudiu Lupea (min. 23), Mihai Talpaş (min. 63), Mihai Leaha (min. 67) şi Ionuţ Filipaş (min. 73).
Arbitri: Daniel Thirt (Călan) – Cătălin Ioniţă (Călan) şi Alexandru Petrelicean (Călan).
Observator: Cristian Florescu (Petroşani).
 
Metalul Crişcior- Hercules Lupeni: 1-7 (0–3)
AS Metalul Crişcior Brad: Alexandru Ancaş (Laurenţiu Zontea - min. 60) – Dacian Negru, Loris Gherghina, Samir Cor, Raul Petrişor (Marius Mihoc - min. 46), Răzvan Mureşan (cap), Ovidiu Nagy, Alexandru Vîrdea (Flavius Rotariu - min. 46), Călin Dineş, Dan Teslariu (Mădălin Cernea - min. 46), Flavius Torokay. Antrenor: Petrişor Emilian.
Goluri: Dacian Negru (min. 83).
ACS Hercules Lupeni: Alexandru Kiorean (Alexandru Niţu - min, 79) – Adrian Roşian, Cristian Ionaşc, Andrei Firan (Alin  Gorgan - min. 66), Raul Cişmaşiu, Marius Pop, Cristian Ciocîrlan (căp.) (Mugurel Ciorîia - min. 51), Vlăduţ Negrea, Filip Marian, Ciprian Pecsar, Ioan Roşian. Antrenor: Dan Voicu.
Goluri: Ioan Roşian (min. 5), Filip Marian (min. 6), Marius Pop (min. 42 şi min.  66), Andrei Firan (min. 50), Raul Cişmaşiu (min. 57 şi min. 74)
Arbitri: Flavius  Coroiu (Deva) – Corado Cîrstoiu (Deva) şi Raul Popa (Hunedoara).
Observator: Petre Spărios (Hunedoara).
 
Hunedoara - Inter Petrila: 1–2 (1–1)
CS Hunedoara: Andrei Cobliş – Cosmin Ciumaşu, Marinel Şumuţiu, Ovidiu Stan, Nicolae Marcu (Vlăduţ Scorobete - min. 68), Robert Popa (Andrei  Kocsis - min. 83), Cosmin Daisa, Ovidiu Băban, Daniel Creciunescu (cap),  Cristain Creciunescu (Darius Bularda - min. 87), Gabriel Mercurean. Antrenro: Mircea Alic
Goluri: Nicolae Marcu (min. 45).
CS Inter Petrila: Marius Haring – Marius Mareş (Alin  Bocu - min. 78), Lucian Coste (Vlad Tăian - min. 75), Marius Matei, Ion Androne, Răzvan Drăgoescu, Adrian Agapi, Adrian Cîmpean (căp), Bogdan Horvath (Robin  Perşe - min. 47), Adrian Dolha, Iosif Kalai Iosif. Antrenor: Aurel Moldovan.
Goluri: Adrian Cîmpean (min. 3) şi Adrian Dolha (min. 90+5).
Arbitri: Leopold Herczeg (Băcia) – Claudiu Doarvoaş (Mintia) şi Cosmin Danciu (Deva).
Observator: Marius Ştefan (Orăştie).

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter