11.05.2017,  21:25:48 | 0 comentarii | 3374 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan: Pe cine au supărat, de le-a fost dat să pătimească?
de Gheorghe OLTEANU

Ieri dimineaţă Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan era deja închis. Pe margine erau parcate dubiţe din mai toate judeţele ţării. Undeva prin dreptul primăriei, un grup de cetăţeni, comercianţi, bănuiesc, îl priveau cu atenţie pe un tip care le vorbea şi, din când în când, le arăta într-o direcţie sau alta. Am dedus din asta că respectivul trebuie să fie cel care le împarte negustorilor „parcelele” de pe bulevard.

Bulevardul,
de la giratoriul de la „Ciupercă” şi până la capătul fostului „Unic”, a fost pus la dispoziţie, în vederea desfăşurării „Festivalului Meşteşugarilor”, de către Primăria şi Consiliul Local ale municipiului Vulcan. Ambele s-au grăbit să trâmbiţeze că nu este vorba de niciun sprijin financiar. Asta a aflat - după ce s-au pus afişele şi după ce a întrebat la comisia de cultură - şi singurul consilier local independent. Asta, fiindcă, anterior, nimeni nu a adus vorba despre festivalul acesta în vreo şedinţă de consiliu local.

O întrebare pertinentă
s-ar putea pune, totuşi. Omul sau societatea comercială care merge după el cu meşteşugarii şi cu artiştii le ia bani comercianţilor de tot felul care împânzesc bulevardul. La rândul lor, vulcănenii plătesc pentru locurile de parcare. La primărie, desigur. Mă gândesc că, totuşi, persoana, organizatorul, mă rog, achită sau cotizează, nu pot şti, şi el, cât de cât, o taxă către primărie. Încă nu cunosc exact, dar promit că voi face întrebare din asta cu prima ocazie. Chiar dacă niciun consilier local nu se va arăta interesat de chestiune.

Şi cu asta
am ajuns la problema care doare. Nu pe mine, Doamne, fereşte! ci pe locatarii din blocul nr.23. Blocul „Tineretului”, cum i se zicea pe vremuri. Un vulcănean din lista mea de prieteni de pe FB mi-a scris, ieri dimineaţă, despre asta. Omul locuieşte în blocul 23 şi deja era îngrozit de nivelul sunetului muzicii care, deşi erau numai probe, ieşea din staţiile de amplificare. Platforma cu maşinuţele electrice şi încă una, în curs de amenajare, sunt amplasate la trei metri de peretele blocului! Să te ţii gălăgie în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Cine le-o fi dat voie să-şi întindă cortul chiar aşa, parcă în bătaie de joc la adresa locatarilor din bloc? Să nu fi băgat de seamă nimeni din primărie, mai ales că aceasta este la o azvârlitură de băţ? Nici asta nu-mi vine să cred. Aş fi însă curios dacă vreuna dintre instituţiile publice abilitate, în speţă Protecţia Consumatorului şi Garda de Mediu, va fi curioasă să afle, să vadă şi să ia măsurile cuvenite…
    
P.S. Miercuri, în jurul orei 22:00, am aflat tot la cineva din blocul 23, muncitorii care instalaseră o parte dintre „jucării” s-au strecurat printre brazii din zona verde de lângă bulevard şi, pe rând sau câte doi, s-au căcat fără jenă. Asta, pentru că cel care i-a adus nu s-a gândit că este necesară şi amplasarea unui WC ecologic în zona aceea.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 8 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter