17.05.2017,  19:05:00 | 2 comentarii | 743 vizualizari
Un octogenar vulcănean care nu cere prea mult
de Gheorghe OLTEANU

Era în 15 mai,  timpul slujbei de pomenire a minerilor răpuşi, în adâncul minei Vulcan, de suflul  exploziei petrecute în 2002. Un bărbat cărunt s-a îndreptat spre coroanele cu flori care urmau să fie depuse la baza troiţei din curtea exploatării miniere şi, evlavios, a aşezat pe fiecare câteva flori de grădină.

L-am recunoscut
imediat. Era un fost vecin de bloc, care i-a lăsat apartamentul fiului său, iar dumnealui şi soţia s-au mutat la casă. Domnul Simion Mureşan are 82 de ani, pe care, însă, nu îi dai, şi a lucrat, neîntrerupt, la mina asta din 1952 şi până-n 1985, când s-a pensionat. A fost lăcătuş de întreţinere pe vremea când nu exista service la exploatările miniere, iar meseriaşii ca el remediau defecţiunile intervenite peste tot în  subteran. Când a ieşit la pensie a avut o singură rugăminte: aceea ca, din zece în zece ani, să-i fie permis să viziteze mina. Suprafaţa ei, fireşte.

Pentru unii solicitarea lui
pare să fie ciudată în ziua de astăzi. Aşa i s-a părut, atunci, şi domnului ing. Iosif Bocan, director la acea vreme. Numai că dumnealui nu l-a refuzat. I-a zâmbit, iar asta a însemnat că da, este de acord. Anii au trecut, iar domnul Simion Mureşan a putut să-şi îndeplinească dorinţa cam de două ori. Ultima dată când a dat să intre în incinta minei, i s-a zis halt! Octogenarul nu a înţeles de ce. I-a replicat celui care i s-a pus în faţă că el este acţionar vechi la mina Vulcan, dinainte de a ieşi la pensie, şi că are dreptul s-o viziteze când vrea. Cu toate astea, tot la poartă a rămas.

Treaba cu părţile
sociale de la mină pe care dumnealui a pretins că le-ar avea s-a lămurit, după consumarea evenimentului de la troiţă, în sala de raport de lângă biroul directorului exploatării miniere. Niciunul dintre cei prezenţi şi cu vechime în muncă la mina Vulcan, care au prins vremurile acelea, primar şi consilieri locali, nu ştia de părţi sociale acordate în comunism. De fapt, eu însumi eram foarte rezervat în privinţa aceasta încă de când domnul Simion Mureşan îmi relatase despre ea. Până la urmă s-a lămurit şi el. O fi fost vorba despre acele părţi sociale acordate după Revoluţie, numai că, odată cu înaintarea în vârstă, dumnealui încurcase anii. 

Cu toate astea a rămas
nelămurit în cealaltă chestiune: de ce, când a venit în vizită, nu i s-a permis să intre în curtea minei? Directorul EM Vulcan i-a spus că a trimis la CEH cererea scrisă lăsată de dumnealui şi că acum aşteaptă răspuns. Ar fi păcat, o spun de acum, ca rezoluţia să nu fie una favorabilă. Mina Vulcan, la fel ca şi celelalte exploatări miniere încă neecologizate, primesc, zi şi noapte, vizite neaşteptate. La Vulcan, bunăoară, „vizitatorii” nu se sfiesc şi intră peste tot. Fără să-şi ceară voie. Iar la plecare nu ies cu mâna goală. Iau cu ei fiare, cabluri şi tot ce le cade-n mână. Dau cu securea chiar şi în cablurile sub tensiune, fără să le treacă prin cap că astea s-ar putea să alimenteze cu energie electrică utilaje şi sistemul de aerisire din subteran. Ţinând seama de toate hoţiile astea, vi se pare că fostul lăcătuş de întreţinere cere prea mult?


Comentarii articol (2 )

#1 Sorina18.05.2017,  09:36:49
Legea nr. 3/1982 privind participarea, cu parti sociale, a oamenilor muncii din unitatile economice de stat la constituirea fondului de dezvoltare economica În vigoare de la 20 noiembrie 1982 până la 26 decembrie 1989, fiind abrogat prin Decret-lege 1/1989.
#2 Gh.O18.05.2017,  22:38:57
Multumesc, doamna Sorina!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter