23.05.2017,  18:34:54 | 1 comentariu | 1907 vizualizari
Vulcan / Suplimentare cu bani a unor activităţi culturale prevăzute să aibă loc peste câteva zile 
de Gheorghe OLTEANU

Şedinţa extraordinară a Consiliului Local al municipiului Vulcan, desfăşurată în dimineaţa zilei de marţi, 22 mai, a avut, iniţial, un singur punct la ordinea de zi. Acela „de aprobare a suplimentării cu o mie de lei a sumei prevăzute în Anexa la HCL nr.12/2017 privind aprobarea programului acţiunilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive şi de agrement pentru anul 2017, la punctul 12 <>>”.

Consilierii locali
au ştiu, aşadar, pentru ce sunt chemaţi într-un mod extraordinar, dar nu au cunoscut motivul solicitării de suplimentare a celor o mie de lei, sumă aprobată iniţial. Au aflat asta de la domnul Pompiliu Barbu, preşedintele comisiei cultură-sport. Banii aceştia sunt necesari, în vederea construirii, la Cimitirul Eroilor din Coroeşti şi la Osuarul de pe dealul Ploştina din Paroşeni, numele acestuia venindu-i de la terenul apătos, umed, noroios care-i acolo, a două catarge pe care să fie ridicat tricolorul. O iniţiativă lăudabilă, care a fost apreciată de către cei cărora li s-a cerut votul pentru aprobarea proiectului de hotărâre. 

Doamna consilier local
Angela Stoica s-a bucurat să afle că aceste catarge vor fi montate de către SC Pregoterm SA Vulcan. Însă a vrut să afle dacă s-a avut în vedere şi montarea unei plăci comemorative pe care să apară şi numele localnicilor din Paroşeni şi Vulcan, căzuţi pe front în prima conflagraţie mondială. Gheorghe Ile i-a răspuns că, da, numai că ea va fi montată în 2018, atunci când se împlinesc o sută de ani de la Marea Unire. Deocamdată, a explicat primarul, s-au făcut demersuri şi chiar s-au şi aflat numele unor eroi locali căzuţi la datorie. Pe tema aceasta, a mai dezvăluit Ile, primăria va edita o broşură. Proiectului aflat la odinea de zi i s-a adus un amendament. Asta, pentru ca să nu fie nevoie de convocarea altei şedinţe extraordinare de consiliu local. În amendamentul propus de preşedintele comisiei de cultură-sport era vorba tot despre o suplimentare cu bani. 

Sărbătoririi „Zilei Copilului”
îi fusese alocată suma de 3.000 de lei. Suplimentarea solicitată este de o mie de lei şi va permite desfăşurarea, în bune condiţii, a paradei, întrecerilor sportive şi spectacolului prevăzute să aibă loc la 1 iunie. În plus, primăria vulcăneană a hotărât să cumpere trei sute de bilete a zece lei bucata la megaspectacolul programat să aibă loc, tot în acea zi, pe stadionul din Petroşani. În privinţa asta voi reveni cu amănunte într-un alt articol.
Consilierul local Nelucu Lung a dorit să afle din ce bani se vor cumpăra biletele. Dumnealui ştia de nişte economii făcute la „Ziua Femeii” şi a vrut să verifice dacă aşa şi e. Da, i s-a răspuns, de la sărbătorea de la 8 Martie au rămas cinci mii de lei necheltuiţi. După aprobarea amendamentului s-a trecut la votarea proiectului de hotărâre. Toate voturile au fost „pentru”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 Marcu24.05.2017,  02:05:01
Prigoterm in loc sa ridice catarge ar fi bine sa se ocupe de curatenia orasului, de spatiile verzi si sa inscriptioneze tomberoanele corespunzator


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter