18.06.2017,  21:15:52 | 0 comentarii | 463 vizualizari
Pentru fostul sediu al minei Valea de Brazi, / Primăria a făcut un plan de reutilizare 
de Alina PIPAN

Planurile lui Dănuţ Buhăescu privind regenerarea urbană a întregii localităţi ajung mereu într-o fundătura, parcă nimic nu se leagă. Deşi se atrag bani guvernamentali şi europeni pentru a schimba aspectul localităţii, atragerea investitorilor şi schimbarea destinaţiei unor imobile industriale nu au acelaşi succes. 

Intenţii au mai fost, dar nematerializate. Un imobil industrial care ar fi trebui să fie preluat de un investitor ar fi fost şi sediul administrativ al fostei EM Valea de Brazi. Aici cineva dorea, spune primarul, să facă o fabrica de termopane. Atribuirea imobilului nu a fost posibilă din cauza votului negativ al unor consilieri locali, în anul 2014, care şi-au motivat votul negativ  prin absenţa unui plan concret de afaceri.
Cert este că imobilul a rămas la fel, în paragină, călcat mereu de hoţi.
Anul acesta, primarul Dănuţ Buhăescu a dat în lucru câteva proiecte de reabilitare şi reutilizare, încercând să reabiliteze cu fonduri externe aceste clădiri şi să le prezinte investitorilor dacă nu poleite, atunci mai atractive. 
Astfel, în momentul de faţă este în lucru un plan de reutilizare, un studiu de fezabilitate şi un studiu geotehnic de regenerare urbană pentru fostul sediu administrativ al E.M. Valea de Brazi. Acesta are o suprafaţă de 1.356 metri pătraţi, iar reabilitarea şi reutilizarea lui, schimbându-i-se destinaţia, ar însemna o şansă reală pentru atragerea potenţialilor investitori. 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter