21.06.2017,  20:34:27 | 0 comentarii | 2210 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Mircea Muntean, preşedintele AFDPR - filiala Valea Jiului: „Unii au neruşinarea să îmi spună că nici măcar n-a fost grevă la Lupeni în 1977, ci o simplă mişcare…” (I)
de Corneliu BRAN

„Ziarul Văii Jiului” a mai publicat file din povestea lui Mircea Muntean (70 de ani), preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, filiala Valea Jiului. Recent am realizat o convorbire cu dumnealui, pe care o publicăm în serial.

Celulă la Sighet cu „dedicaţie specială” pentru greviştii mineri din `77
- Ne-aţi spus înainte de a porni discuţia noastră că închisoarea de la Sighetul Marmaţiei vă dă şi azi fiori. Aţi fost acolo recent. Îmi spuneaţi că o parte din dumneavoastră parcă s-a rupt, în timp ce prin minte vă treceau tot felul de amintiri dureroase...
- Da, aşa este, acolo este un fel de imperiu al răului. Nu poţi să nu simţi asta, odată ce treci pragul acelei foste închisori. Am simţit pe pielea mea o energie negativă pe care nu pot s-a descriu în cuvinte. Prin creier îmi treceau dintr-o dată imagini cu mine şi familia mea, chinuiţi în anii în care am fost luaţi din casă şi trimişi la mama naibii în nişte condiţii mizerabile, frig, fără hrană suficientă şi condiţii de igienă inumane. Nişte ani groaznici...
- Haideţi să le luăm pe rând. Să vorbim întâi de închisoarea de la Sighet, de cum aţi ajuns s-o vizitaţi. Apoi vom discuta şi de drama familiei dumneavoastră.
- Povestesc două variante cu Sighetul Marmaţiei şi cu închisoarea de-acolo. O variantă ne priveşte pe noi, deţinuţii politici deportaţi după cel de-Al Doilea Război Mondial, şi a doua, cea mai importantă pentru toată lumea din Vale, e legată de Greva din `77. Şi voi începe cu a doua variantă, pentru că ştiu că interesează pe mulţi din Vale. Acolo, la fosta închisoare de la Sighet, există azi o celulă care a fost destinată, dacă pot spune aşa, minerilor din ’77 care au fost opresaţi după evenimentele ce au avut loc în vara acelui an. Mă minunez singur azi când stau de vorbă cu oameni din oraş şi care îmi spun că nu ştiu nimic de închisoare, de această fostă celulă destinată minerilor nici atât. Ba mai mult, unii au neruşinarea să îmi spună că nici măcar n-a fost grevă la Lupeni în 1977, ci o simplă mişcare prin care unii, vezi Doamne, doar îşi cereau nişte drepturi. Se uită că s-a strigat, nu de puţine ori, „Jos Comunismul!”, ba chiar „Jos Ceauşescu!”, „Jos dictatura!”, şi aşa mai departe. „Mişcarea socială” din capul unora fiind decretată, nu de noi, în acele vremuri, ci chiar de cei de la Europa Liberă, ca fiind prima mişcare muncitorească anticomunistă din România! Şi subliniaţi acest lucru vă rog frumos. Păi, ce, ziariştii ăia fugiţi din România în Germania şi Franţa erau proşti, iar ăştia care azi contestă treaba asta sunt deştepţi? Văd mulţi oameni care chiar ar trebui să aibă capul pe umeri, gen fostul deputat Hortopan, alţii mari şefi pe la Sindicatul „Muntele” sau pe unde mai sunt care m-au luat prin surprindere când mi-au spus că nu ştiau de această celulă de la Sighet şi că o să meargă împreună cu mine la primul eveniment de-acolo, unde vom fi invitaţi noi, cei din conducerea asociaţiei. Acest lucru s-a întâmplat, i-am chemat şi pe toţi aceştia de care vă zic, dar în final n-a venit nimeni.

„Cartea Morţilor”...
- Când aţi fost la Sighet ultima oară în calitate de invitat?
- Pe 25 mai, de Înălţarea Domnului, când se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor. Iar ei mi-au spus toţi, pe stradă, că vin, dar n-am mai venit unul! Atât i-a interesat de Greva din 1977, de mineri, de ororile comunismului! Reîntorcându-mă la ziua de 25 mai, în fiecare an de Ziua Eroilor se face la fosta închisoare de la Sighetul Marmaţiei o slujbă de pomenire a morţilor, un parastas în memoria lor. După care invitaţii din toată ţara participă la un fel de dezbatere unde se pun în discuţie tot felul de episoade legate de dramele prin care au trecut deţinuţii politici închişi acolo şi toate măgăriile pe care comuniştii şi uneltele lor le-au făcut acestor oameni, marea lor majoritate oameni nevinovaţi, oameni cu familii, oameni harnici care ridicau ştacheta comunităţilor în care ei trăiau, oameni oneşti şi cu frică de Dumnezeu. Înainte de a trece mai departe vreau să vă arăt şi această carte apărută sub îngrijirea Fundaţiei Academiei Civice, cu titlul „Cartea Morţilor”. Aici sunt toţi trecuţi, vorbesc de cei care au avut de suferit de pe urma comunisto-bolşevicilor!
- Da, e o carte-document mai mult decât tristă, dar utilă tineretului şi generaţiilor care vor veni...
- Da, o carte care arată faţa diavolului roşu, arată clar câtă lume a avut de suferit în lagărele de tristă amintire! La pagina 294 figurează şi numele tatălui meu, Aron Muntean, cel care a fost deportat la Suceviţa în Moldova împreună cu familia lui, din care făceam parte şi eu, un copil de cinci ani,. Nu s-a mai întors niciodată în Vale, plecând dintre noi la o vârstă tânără şi lăsând în urmă o familie cu copii îndurerată şi fără ajutor. S-a făcut această carte prin care sunt inventariaţi toţi deportaţii care au murit în lagăre şi salut şi pe această cale această idee cum am făcut-o şi la Sighetul Marmaţiei. Pe lângă asta, la cimitirul săracilor de-acolo, din Sighet, au fost montate nişte plăci de marmură neagră, unde exact ce scrie în această carte, morţii, sunt pomeniţi acolo. Fireşte că an de an acolo se fac slujbe de pomenire şi toată lumea prezentă îşi aduce recunoştinţa faţă de ei, lacrimile din ochii tuturor neputând fi exprimate.

Puţin despre „Memorialul Durerii”...
- Câţi oameni au fost închişi la Sighet?
- Este un număr necunoscut, deşi se încearcă mereu să se descopere fel şi fel de arhive şi fel şi fel de informaţii. 
- De ce?
- Simplu. Deoarece multe din informaţii şi arhive au fost distruse tot de comunişti, ca să nu se ştie exact ce orori au făcut acolo! Se dau nişte cifre relative, dar acolo era ca într-o uzină: intrau unii, ieşeau alţii, dar nu pe picioare... Romulus Rusan spune printre altele în cartea „Istorie, memorie, memorial sau cum se construieşte un miracol”, editată tot de Fundaţia Academică Civică, că atunci când s-a început construirea „Memorialului Durerii” de la Sighet, care este unicat în lume, într-o închisoare de tristă amintire, clădirea de-acolo era lăsată în ruine. De ce? Pentru că unii, actualmente mari democraţi, doreau să se şteargă toate urmele din perioada când ei sau părinţii lor serveau regimului comunist. Aceşti democraţi „vopsiţi” au condus ţara asta zeci de ani după 1989! Legat de acest Memorial al Durerii, la Sighet vin turişti din toată lumea şi din ţară, cam 500 pe zi! Turişti care plătesc să vadă acest fost imperiu al răului roşu! Iar noi, cei care am fost deţinuţi politici, avem intrare liberă, iar când suntem invitaţi acolo, pentru diverse acţiuni, avem cazare gratuită.

Frisoane şi nopţi albe 
- Am înţeles că această cazare de care vorbiţi se face pe perimetrul fostei închisori...
- Da, într-un corp cu foste celule s-au făcut spaţii de cazare moderne, cu tot ce trebuie...
- Bine, bine, dar odată ce ştiţi că în camera respectivă au fost închişi oameni, care, poate, au fost schingiuiţi, bătuţi, înfometaţi, omorâţi, cu drame lăsate în urmă, cum vă simţiţi acolo? Nu vrem să fim ironici sau obraznici, dar puteţi dormi bine la Sighet?
- Nu, şi vă înţeleg întrebarea. Nu dorm bine deloc acolo, simt un rău permanent, o stare pe care n-o pot descrie acum... o senzaţie deloc plăcută. Simt o energie negativă la Sighet, nu doar când dorm, ci chiar când păşesc pragul acelei foste închisori. Ca să vă spun şi mai mult de unde acel rău, în primul rând, într-o curte din spatele închisorii se împuşcau oamenii! Curtea există şi azi. Acolo sunt amenajate nişte statuete care semnifică oameni ce aşteaptă execuţia, iar în faţa lor este pusă o statuie ce simbolizează un soldat. Statuia aceasta n-are cap. Cum ar veni simbolizează un om fără minte, care executa ordinele comuniştilor prin superiorii săi direcţi. Vă daţi seama, oare câte sute, mii de oameni au fost executaţi acolo şi apoi îngropaţi, mulţi cine mai ştie unde? Procedau cu oamenii ca şi cu nişte animale, închisoarea funcţionând până în anul 1974. Când s-a semnat la Helsinski „Convenţia de eliberare a deţinuţilor politici”, Ceauşescu s-a angajat că eliberează deţinuţii politici, închisoarea aceasta de tristă amintire şi-a încetat activitatea...
(Va urma)



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter