22.06.2017,  22:39:06 | 0 comentarii | 2228 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Mircea Muntean, preşedintele AFDPR - filiala Valea Jiului (II): „Ne-au tratat ca pe nişte animale...”
de Corneliu BRAN

6 septembrie 1952 – o zi neagră 
- Când a început drama familiei dumneavoastră?
- În urma Hotărârii 1554 dată de Gheorghe Gheorghiu Dej pe 22 august 1952, la 6 septembrie al acelui an noi am fost deportaţi. Când spun noi, mă refer nu doar la familia mea, ci şi la cetăţeni din Lupeni, Uricani, Vulcan, Petroşani şi Petrila. Pentru că în acelaşi tren, plecat din gară de la Livezeni, se aflau în situaţia noastră alte sute de cetăţeni. O zi de 6 septembrie de tristă amintire, ca tot ce a urmat...

„Ne-au tratat ca pe nişte animale...”
- Cum au procedat? Cum aţi ajuns în acel tren? 
Ce s-a întâmplat până atunci?
- Clasic pentru acele vremuri groaznice... Au venit cei de la miliţie acasă, însoţiţi de soldaţi şi jandarmi sau ce-or mai fi fost, că eu eram copil, aveam doar 5 ani, toţi înarmaţi până în dinţi şi ne-au luat pe sus. Nimeni nu se putea împotrivi, deoarece dacă ar fi făcut asta l-ar fi împuşcat pe loc! 
Ne-au luat fără să avem voie să luăm nimic cu noi din casă, am fost duşi doar cu hainele de pe noi... ne-au tratat ca pe nişte animale!
Ne-au dus la miliţia din Lonea, care era foarte aproape de casa noastră. Era o casă denumită „casa Şauca”, pentru că aşa s-au numit cei ce au locuit cândva în ea. Acolo, împreună cu mama, tata şi fratele meu am stat o zi şi o noapte. Ţin minte că nu aveam voie să mergem nici măcar la toaletă şi ne-au ţinut pe toţi ca pe vite în curtea miliţiei. După o zi şi o noapte de stat în acea curte, ne-au îmbarcat în nişte camioane Molotov şi ne-au dus în gară la Livezeni. Era ziua de 8 septembrie 1952. Acolo au început să se strângă tot mai mulţi cetăţeni, aduşi tot cu camioane sovietice din toate părţile Văii Jiului, de la Uricani, din vest şi până în est, de la Lonea - de unde eram şi eu cu familia mea. Acolo ne-au „sortat” ca pe cartofi, dacă pot spune aşa. O parte am ajuns la Vatra Dornei, printre care şi familia mea. De-acolo noi am fost duşi la Câmpulung Moldovenesc, şi de-acolo la Moldoviţa, iar alţii înspre alte zări.
- Având doar cinci ani împliniţi probabil că multe le-aţi uitat. Totuşi, ce vă mai aduceţi aminte? Câte vagoane erau, multe, puţine?
- Erau, din câte ţin minte, destul de multe. Nu ştiu un număr, deoarece pe vremea aceea nici nu ştiu dacă ştiam să număr, cred că nu, dar din câte îmi amintesc garnitura de tren era destul de mare. Din câte am înţeles ulterior, după ce am mai crescut, cei luaţi pe sus făceau parte din categoria chiaburilor, cum eram noi, familia Muntean. Alţii erau oameni catalogaţi a fi împotriva regimului bolşevico-comunist, alţii erau foşti ţărănişti şi liberali, unii catalogaţi ca fiind regalişti şi împotriva noii clase sociale...

Cu „bou-vagon”-ul spre Moldova...
- Cât timp aţi stat în gara Livezeni? 
- Am stat o altă zi şi o noapte. Eram ţinuţi afară în ploaie pe peron, că a plouat, fără a avea dreptul să ne adăpostim. Ţinând cont că eram doar sumar îmbrăcaţi, ţin minte că mi-a fost foarte frig la un moment dat. Apoi ne-au îmbarcat în vagoane de transportat vite, „bou-vagon”, care erau descoperite şi cu grilaje din lemn, pe jos fiind din câte îmi amintesc fân şi rumeguş. Pe traseu până în Moldova, călătoria fiind din câte îmi amintesc foarte lungă şi chinuitoare, trenul mai oprea prin anumite locuri, dar nu în gări, ci prin triaje. Noi eram închişi acolo fără apă şi fără mâncare, ne făceam nevoile în tren. Practic, nu mai eram oameni, cu suflet, cu nevoi. Eram consideraţi ca nişte simple animale. Unde staţionam, uneori cu orele. Mai treceau oameni, pe care cei din tren îi rugau să le dea nişte apă sau nişte mâncare, mai ales pentru copii. Mulţi se întorceau cu apă şi mâncare, pe care o dădeau celor din tren printre acele grilaje. Uşile vagonului erau sudate, ca să nu cumva să poată fi deschise de nimeni până la destinaţie! A fost ceva ce nu doresc nimănui să i se întâmple vreodată! Vă daţi seama, după atâţia ani şi, deşi eram un copil de cinci ani, îmi amintesc şi acum multe secvenţe, ca şi când toate acestea s-ar fi întâmplat ieri! Un şoc de nedescris pentru un copil cu sufletul curat, care n-avea nicio vină că s-a născut şi care, practic, nu apucase să vadă până atunci ce-i viaţa... 

Din „bou-vagon” - înghesuiţi în nişte barăci
- Ce s-a întâmplat când aţi ajuns la destinaţie?
- După un drum ostenitor, în care foamea şi setea, dar şi mirosul greu din vagon ne-au lăsat pe toţi fără vlagă, dar mai cu seamă pe copii şi femei, am ajuns la Moldoviţa, via Câmpulung Moldovenesc. Acolo, ţin minte că ne-au înghesuit pe toţi în nişte barăci cu nişte condiţii aproape inumane. Eram cu mama, cu tata şi cu fratele meu, Nică, care a decedat şi el, Dumnezeu să-i ierte pe toţi. La acea vreme eu fiind copil nu prea realizam prea mult ce se întâmplă. Ţin doar minte că mă plângeam mamei că mi-e foame şi frig, iar ea mă mângâia cu blândeţe pe cap şi-mi tot spunea că vom mânca şi că o să fie bine. Chipul mamei din acea perioadă mi-l amintesc foarte vag, dar ce reţin este faptul că avea mereu lacrimi în ochi şi avea o faţă tristă, pământie. Ceea ce am constatat ulterior şi după discuţiile cu fratele meu, mult mai mare decât mine, dar şi cu mama mea, era că nimeni de-acolo nu avea cum să fie fericit în condiţiile în care toţi îşi lăsaseră în urmă casele, prietenii, rudele – care scăpaseră fireşte, - locurile dragi şi viaţa lor obişnuită pentru o baracă ordinară şi un chin de nedescris. Cum să poţi fi fericit în asemenea condiţii? De altfel, peste tot unde mă uitam vedeam feţe triste, măcinate de durere sufletească şi fizică. De-atunci am rămas cu acel tablou chinuitor în minte care nu mi-a dat pace pe parcursul întregii vieţi. Dar drama cea mai mare pentru mine a urmat aproape imediat ce am ajuns la Moldoviţa, ce m-a marcat fizic pentru toată viaţa. 
(va urma)



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter