15.11.2011,  21:26:42 | 29 comentarii | 3042 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Exclusiv la ZVJ.ro! Televizoarele electorale ale lui Resmeriţă – achiziţionate la suprapreţ prin Diacom, firma prietenului Dicu. Pomenile electorale marca Lupaşcu au apăsat greu pe bugetul local.
de Cătălin DOCEA

În luna august a acestui an, urmare a unei Note de fundamentare semnată de primarul Cornel Resmeriţă, Consiliul Local al municipiului Lupeni a aprobat alocarea sumei de 1 miliard de lei vechi pentru organizarea Zilei Internaţionale a Vârstnicilor – 2011. Un gest nobil, demn de toată aprecierea comunităţii lupenene, dacă şi bugetul local (aflat într-o situaţie foarte dificilă) şi-ar fi permis un asemenea dezmăţ. Numai că, dincolo de intenţia de a marca această zi dedicată persoanelor de vârsta a treia, edilul-turnător Resmeriţă nu a ratat ocazia unor noi pomeni electorale. Şi a inclus în costurile manifestărilor achiziţia unui număr de 50 de televizoare, destinate premierii vârstnicilor participanţi la spectacole. La suprapreţ şi din bugetul local, desigur.

Până la urmă,... 
...dacă un număr de 50 de familii au fost recompensate cu câte un televizor pentru că trăiesc într-un municipiu mocirlos, o a doua Aninoasa a Văii Jiului, un rai al gunoaielor şi al câinilor comunitari, nu e lucru rău. Oamenii se vor uita la televizor şi, măcar acolo, vor putea vedea cum arată o localitate civilizată din Valea Jiului (Petrila, Petroşani, Vulcan sau Uricani). Nu spunem că în localităţile amintite lucrurile ar fi ieşit din comun de bine puse la punct. Mai sunt şi acolo zone către care administraţiile locale trebuie să îşi îndrepte mai mult privirea. Diferenţa între localităţile menţionate şi Lupeni este însă că, în patria turnătorului, îţi este greu să identifici un loc despre care să poţi spune că e pus la punct. Nici drumurile, nici aleile pietonale, nici parcurile (cu buruieni crescute printre pavele), nici faţadele blocurilor. Nimic. Totul, cu excepţia viloacelor, spaţiilor comerciale şi a cabanelor familiei Resmeriţă, este cam praf.

La Lupeni banii sunt,...
...aşa cum spuneam, puţini spre deloc. Firesc ar fi fost aşadar ca fiecare leuţ să fie drămuit, iar fiecare cheltuială să fie făcută cu gândul că o economie făcută astăzi poate însemna o grijă în minus mâine. Credeţi că Resmeriţă şi subordonaţii săi din Primăria municipiului Lupeni au procedat aşa? Nicidecum.

Pentru achiziţionarea celor...
...50 de televizoare color destinate premierii vârstnicilor, în mijlocul unor spectacole pentru tineri, Primăria municipiului Lupeni a ales ca furnizor, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), o societate din localitate, Diacom Prestcom SRL, aparţinând unui anume domn Dicu. Recunoscut pentru relaţiile sale apropiate cu edilul Cornel Resmeriţă. Firmă, culmea, aflată la o aruncătură de steag roşu de sediul PSD Lupeni.

Nici asta nu-i, până la urmă, o problemă atât de mare. Decât să încasezeze vreun bucureştean şmecher, mai bine să încaseze un angajator local care, la rândul său, dă de mâncare unor lupeneni din rândul celor pe care Resmeriţă i-a lăsat fără căldură în case pe vreme de ger aprig. 

Achiziţia publică a fost iniţiată în SEAP la data de 30.09.2011, ora 08:57, şi s-a încheiat 5 minute mai târziu, la ora 9:02. Rezultatul? Primăria municipiului Lupeni a achiziţionat de la Diacom Prestcom SRL un număr de 50 de televizoare color cod 21EA180 la preţul unitar de 283 de lei plus TVA, adică 352,90 lei/bucată.

Am studiat, din pură curiozitate, cât costă pe piaţa reală un astfel de televizor. În aceeaşi perioadă, cea în care Primăria Lupeni a achiziţionat televizoarele de la Diacom, oricine putea cumpăra unul identic de la Metro (care şi el are adaos comercial) cu 259 de lei plus TVA, magazinele menţionate oferind chiar şi un discount de 10% la achiziţia a minimum 4 bucăţi.

Cu alte cuvinte, Primăria Lupeni a achiziţionat de la Diacom, firma prietenului Dicu, televizoare cu preţul final de 352,90 lei/bucată. La Metro, acelaşi produs putea fi cumpărat, cu discountul aferent, la numai 289,04 lei/bucată. Reiese, din start, că Primăria municipiului Lupeni a plătit pentru 50 de televizoare cu 3.193 de lei mai mult decât preţul real, cel al pieţei. Mai exact, Resmeriţă putea economisi 30 de milioane de lei vechi, cel puţin. Bani care, pentru săracii Lupeniului, înseamnă o avere. 

Metro oferea, aşa cum am spus, discount de 10 procente la achiziţia a minimum 4 televizoare. Şi suntem absolut convinşi că, dacă ar fi putut vinde 50 de bucăţi dintr-un foc, discountul Metro ar fi mers, tot dintr-un foc, spre 25%. 

Nici măcar nu ne arde grija că Resmeriţă a vrut să-i facă un bine prietenului Dicu şi a cumpărat de la el televizoarele la suprapreţ pentru pensionari. Dar, în mod cert, faţa aia de primar grijuliu şi preocupat, afişată de Resmeriţă pe posturile locale, nu prea bate cu ce dezmăţ financiar patronează chiar el din fruntea administraţiei publice locale.

N-are sens, dar totuşi...
...o facem din nou, poate pricepe şi primarul Resmeriţă. Adică reamintim situaţia actuală, una absolut dezastruoasă: bugetul local al municipiului Lupeni a fost amanetat, prin împrumuturi repetate, până în anul 2027, iar în următorii 16 ani din impozitele lupenenilor vor trebui să fie plătite rate şi dobânzi înrobitoare. Dacă din împrumuturile astea s-ar vedea o schimbare a imaginii localităţii, n-ar fi rău. Dar Lupeniul, şi Resmeriţă ştie şi el asta, arată din ce în ce mai jalnic de la o zi la alta pentru simplul motiv că în ultimii ani, Lupaşcu a drenat zeci şi zeci de miliarde de lei din bugetul local pentru o echipă de fotbal care a dispărut (nu înainte ca fotba-liştii să consume, pe săturate, la restaurantul familiei, notele de plată fiind achitate tot de la bugetul local), s-a împrumutat (girând, din nou, cu bugetul local) pentru a încerca să salveze de la faliment firma prietenului Haţegan, a asistat senin la falimentarea societăţii de interes local Universal Edil şi i-a lăsat pe lupeneni, în prag de iarnă, în frig. Cu un tupeu ieşit din comun, Resmeriţă jr. a mărşăluit alături de pensionari la un recent miting. Trebuie să ai mare tupeu ca, după ce familia ta i-a lăsat pe pensionarii din Lupeni să dârdâie de frig, să ieşi în stradă şi să spui că guvernul nu îşi face treaba? Păi, cum aşa? Guvernul a falimentat Edilul, sau managementul pompieristic marca Resmeriţă?

În timp ce bugetul local este în mare suferinţă, averea familiei sporeşte. Fiul cel mic, un tânăr profesor de fizică, îşi trage ditamai viloiul pe drumul spre Straja. Cel mai probabil, uzând de salariul de bugetar ciopârţit de Boc...



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (29 )

#1 VIOREL FILIP15.11.2011,  22:10:48
Felicitari domnule Docea, adevarul trebuie sa iasa la lumina.Si eu ma intreb ce a facut edilul nostru cu banii nostri, pt. ca sunt banii oamenilor din impozite si taxe; nu sunt banii si nici propietatea lui asa cum nici noi nu suntem propietatea primarului.La alegeri a promis gaz in case pentru a se putea duce o viata decenta. Nu a facut nimic in mandatele lui.Mizerie, frig in apartamente,drumuri de mai mare jena, iar primarul daruieste pensionarilor televizoare, licitate la suprapret, dar omul de rand nu intelege aceste marsavii care se fac tot pe banul lui; se bucura de putinul acela.Oamenii sunt saraci si sunt foarte usor de manipulat,nu vor sau nu-i mai intereseaza pt. ca s-au saturat.Adevarul trebuie sa iasa la iveala, deoarece asa nu mai merge,noi oamenii simpli trebuie sa incepem sa vedem adevarul si sa stopam imbogatirea altora pe spatele amaratilor.DRAGI LUPENARI TREZITI-VA LA REALITATE,TRAITI ADEVARUL, VEDETI IN FIECARE ZI ADEVARATA FATA A ORASULUI.VA PLACE CUM ARATA?
#2 gq15.11.2011,  23:19:48
bai viorele, fii lip, lip-lip,, lip-lip, lip-lip, lip-lip, lip-lip, lip-lip, lip-lip, lip-lip, lip-lip, lip-lip, lip-lip, lip-lip, lip-lip, lip-lip, lip-lip, lip-lip. iti este ciuda ca ti s-a stricat televizorul colorat? pai daca avea garantie 2 luni, ce vrei? oricum, nu ar fi functionat la -*** grade.
#3 Croco16.11.2011,  00:03:17
Gunoiul asta de Resmerita, care ia fatza saracilor cu un televizor de doi lei, stie ca lupenenii mor de foame? El stie ca lumea reala difera de cea din palatele lor de lux? Cum te mai suporta pamantul mai nenorocitule sa iti bati joc de municipiul asta?
#4 VIOREL FILIP16.11.2011,  07:34:35
PT.gq Ai grija sa nu ti se strice tie s-au poate vei primi cadou unul.
#5 ciobi16.11.2011,  09:05:26
pina lumea din lupeni nu va pune .....si l va da jos la urmatoarele alegeri la lupeni nu se va face nimic dar nimic caracatita primarului lucra de zor pt el si acoliti lui nu are nimic cu prostimea care o data la 4 ani merg la vot pt o tuica si un crenvusi si l voteaza pe nesatul sa va fie rusine lupeneni caci lasati in frunte un om care nu are nimic cu bunastarea orasului sau cu necazurile voastre minte de ingheata apele si el si fiusu si sint sigur caci sint mana in mana cu pdlei nenorociti care ne au vindut tara . hu hu
#6 andrei stoica16.11.2011,  09:37:57
tocmai deaceea vei merge la alegeri si vei vota pe X de la PDL ? daca a vanduto macar sa vanda si praful ce a mai ramas nu?,drept este in lupeni nu ai pe cine alege,eu voi vota orice numai sa nu vad sigla aia PDL in spate si nici UDMR sau UNPR desigur, sigur voi merge cu PRM sau partidul romilor mai degraba. Pana atunci,Lupeniul tre sa fie mandru ca sunt pe primul loc la gunoaie si caini,credca suferea ca restul oraselor sunt frumoase,trebuia sa fie si o ruina,ca .......... si atractie turistica,vorba aia in straja urca mii de turisti in sezonul de iarna.
#7 bula16.11.2011,  09:50:25
D-ule Docea fi d-ule impartial,cum adica ,sa vada la televizor cum arata o localitate civilizata ex,URICANI ???????,Vulcan mai ales sus in DALAS si Petrosani in spatele pietei sau gara,basca ca-n toate localitatile mentionate cainii circula ca la ei acasa, iar cumpararea unor televizoare din zona e un lucru bun pentru comertul local,a nu se uita ca de la Deva achizitia avea adaos la transport nu mai vorbesc de TVA,deci in final pretul s-ar putea sa fie mai mare decat 350lei/buc,daca aveti ceva personal cu primarul Lupeniului,rezolvati problema in particular nu prin intermediul ziarului !
#8 gq16.11.2011,  09:58:36
as vrea io sa iau un tv caca do. da no...
#9 ZVJ16.11.2011,  10:06:28
Draga Bula. Daca vrei musai sa ii iei apararea primarului Resmerita, te rugam sa o faci personal, nu prin intermediul comentariilor ziarului. La revedere.
#10 m16.11.2011,  11:24:29
bula ce nu intelegi tu e ca ziarul e al lui docea deci rezolva ce vrea el in ziarul lui! tu doar poti comenta eventual. civilizat!
#11 Croco16.11.2011,  12:25:33
Nici nu are importanta al cui e Ziarul. Important e ca despre Resmerita se scrie ADEVARUL! Asa ca, bre Bula, vezi de drum...
#12 ZLED16.11.2011,  12:40:57
Asa este draga Bula, are dreptate ZVJ, aici pot posta comentarii doar cei ce-l înjură pe Resmerita. Si tu Croco ai dreptate. Nu conteaza al cui este ziarul, important este cine-l finanteaza. Si cine o face se vede de la o postă. Resmerita era cel mai bun primar din vale daca drena banii publici in conturile ZVJ, sau are cineva impresia ca pe mediocrul de Buhaescu il lauda Docea degeaba?
#13 ZVJ16.11.2011,  12:49:58
Zled, ai reaparut? Ti-a dat misiune Resmerita sa te bagi iar in seama? Esti atat de mediocru incat sa crezi ca Buhaescu sau Primaria Uricani ar avea bani sa sustina aparitia ZVJ? Ai idee cam cat costa aparitia ZVJ lunar? Iti spunem noi: minim 50.000 de lei. Pe luna. Asa ca nu mai cauta motive si mai bine milogeste-te de Resmerita sa rezolve caldura pentru oamenii din Lupeni. Acest articol nu are legatura nici cu Buhaescu, nici cu PSD, nici cu PDL, cu doar cu INCOMPETENTA si NEPASAREA lui Resmerita!
#14 Croco16.11.2011,  12:52:00
Resmerita nu poate drena bani spre ZVJ si nici nu este nevoie de banii lui murdari, stai relax. Oricum nu ar avea. I-a furat pe toti cu fotbalul. Cum zicea un alt cititor, mai bine te iei in brate cu Resmerita, poate va incalziti.
#15 andy h16.11.2011,  12:55:15
DNA?
#16 mimi16.11.2011,  17:07:09
vai de el oras cu super datorie si cu un primar care nu il intereseaza decat bunastarea lui.Pacat pt ca la vot lupenarii sunt cumparati cu un cofrag de oua.
#17 lake16.11.2011,  17:08:35
este clar...rasmerita ca primar nu a facut nimic in lupeni! dar imi aduc aminte in urma cu ceva ani cand in uricani ,petrosani ,vulcan se tineau fel si fel de spectacole in lupeni batea vantu...nu era niciun spectacol, acum in ultimele 11 luni sau tinut vreo doua spectacole, a fost frumos ,multa lume prezenta, sau dat premii si felicit castigatorii (oare ZVJ sau alte persoane au vazut cum se bucurau acei batranei pensionarii de premiile obtinute???! eu am vazut!) acum nu cred ca ar trebui sa ne luam de aceste spectacole org in lupeni ,speram sa mai fie eu cred ca sunt binevenite!. Dl FILIP are dreptate...domule primar ce facem cu gerul din apartamente??? nu cred ca noi beneficiari de energie termica am falimentat EDIL-ul!!! stiti bine cine a condus aceea societate luati-l pe el la intrebari! referitor la gazul metan...va-ti laudat domnule primar ca vom avea gaz metan in orasul lupeni ca nu pot sa-i spun municipiu, pana la sfirsitul anului, nu ced ca vom avea gaz pe str parangului nici peste 10 ani stiti de ce? nu sunteti instare sa faceti asa ceva mai de graba veti racorda cartierul stefan ca doara asa vati laudat candva! priveste tovarase primar la acest ..domn primar ILE DIN MUNICIPIUL VULCAN...a facut ceva, dumneata ce ai facut...NIMIC ! ASTA VETI PRIMI SI DV FAM RASMERITA DE LA NOI ! noi cei cu varste cuprinse intre 18 si45 ani...imi cer scuze pentru greseli dar mi-au inghetat mainile si nu ma pot concentra ca tremur de frig...stiti ce simt caloriferele mele cand pun mana pe ele? O MANA CALDA!!!
#18 sohodolul16.11.2011,  22:17:46
BRAVO DOMNULE DOCEA CA ARATATI LUPENENILOR UNDE SE DUCE BUGETUL LOCAL,.FELICITARI.CRED CA INCEPE UN SERIAL CATE PUTETI SCOATE LA IVEALA.
#19 Liana18.11.2011,  17:50:18
D.N.A-ul o fi auzit de Lupeni?Asteptam an frig si mizerie acest lucru.probabil Rsmerita are o afacere si cu farmaciile...si cu Precup???
#20 io19.11.2011,  02:12:31
eu unul nu cred ca suma aceasta de cca 3000 lei la 50 de televizoare a falimentat orasul.Si resmerita asta nu putea sa dea cate un cupon oamenilor sa mearga cu el la metro sa-si ridice televizorul?Orice comerciant stie ca trebuie sa isi acopere si el cheltuielile ca altfel de ce ar mai face comert? Si sa fim seriosi cu comentarii la un articol aparut in presa toti suntem viteji.Daca chiar vreti sa il schimbam pe acest domn primar mergeti la vot si nu va lasati cumparati cu 100 de lei sau un kg de faina.Daca iesi in lupeni la plimbare toata lumea il critica pe primar dar la anul la alegeri parca vad ca tot el castiga. Asta este , ne meritam soarta pana la anul la alegeri ne mai ramane speranta. Ca si o gluma se mai aude prin lupeni ca de la anul vom merge sa platim taxele si impozitele la o adresa pe undeva pe calea braii pe drumul de la straja ca la ditamai cladirea nu e mare lucru sa faci si un ghiseu.
#21 marin simion24.11.2011,  16:00:13
dmnuleprimar ne-ati lasat sa murim de frig .sa va fie rusine.6
#22 Bossu24.11.2011,  20:58:00
Ma va spun, voi cand a fost Emil Parau de a candidat la ala nu ii trebuia bani nostri ala are detoate latzi ales ca tembeli acuma rabdatzi ca va place inainte sa votatzi ganditziva bine ce facetzi nu hop ala ii cutare si gata.
#23 Bossu24.11.2011,  21:03:25
Si sa va mai spun poate ceva ce multzi nu stiu pe Viitorului aproximativ 85% din locuintze FURA: curent,apa,cablu,internet si plus nici nu ishi platesc mai nimica la stat aia ii voteaza si deaia si ci tzigani are noroc deaia tot el osa ramana la tron si noi suportam.
#24 pepe27.11.2011,  15:55:48
Cine zice ca Lupeniul este un oras murdat minte.Intradevar orasul este plin de caini pe care ' primarul ai cumpara din altre orase.'Condamn si eu implicarea slaba in reabilitarea Palatului ,a drumului de centura si repararea aleilor pietonale din jurul blocurilor.Ma bucur ca am scapat de echipa de fotbal. Ce e important trebuie sa mergem la vot fiecare sa voteze cum crede ca ar fi mai bine dar sa scapam de PDL
#25 danutz1202.12.2011,  08:41:04
adevaratele articole sunt sub acest articol,in aceste comentarii. este adevarat cam tot ce se spune, despre dl RESMERITA dar ce mai conteaza daca nu s-a luat nici o masura. decate ori a fost anchetat s-a dat bolnav grav si li s=a facut mila de el.noiramanem ultimul oras care nu are gaz,drumuri,etc dar avem datorii pt 16 ani. pai , acum oricine ar veni o sa zica ca nu mai poate face nimic ca trebuie sa plateasca datoriile ce mai conteaza ce culoare politica o sa aibe viitorul primar.si apropo dl. pepe dl primar nu este la pdl ca sascapam depdl.deci votati in continure psd[sau pe cine doriti ca oricum numai conteaza]
#26 marius07.12.2011,  10:12:29
nesimtit de primar se pare ca sacul lui nu are fund,pana cand?
#27 el08.12.2011,  12:32:19
mai bine pdl decat PORCUL ALB RESMERITA si odraslele lui.
#28 speranta 11.12.2011,  21:40:00
comentati tot felul de nereguli in oras la adresa primarului,dar stampila nu e la primar ea este in mana noastra a tuturor locuitorilor orasului,la anul puteti vota o schimbare in bine dar cu cine?????????????????
#29 Dumitru18.12.2011,  17:07:15
BOSULEEEE... ENEL nu este al primariei.daca se fura curent si apa nu este vina primarului. Cei de la enel si apa serv sa faca controale sa-i depisteze pe hoti.DACA NU S-AU PLATIT SUVENTILE LA CALDURA ESTE VINA GUVERNULUI PD-L CA NU A DAT BANII, TOCMAI PT. A NEMULTUMI OAMENII IN SPERANTA CA LA ANUL PROSTII VOR VOTA TOT CIUMA PORTOCALIE.Decit cu PD-L, UDMR sau UNPR mai bine cu oricare alt partid.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter