03.11.2011,  10:00:56 | 0 comentarii | 469 vizualizari
Ce-şi mai doresc pensionarii din Vale? / Finalizarea drumului spre Herculane
de Alina PIPAN

19 kilometri. Atât ar mai lipsi ca Drumul lui Băsescu să fie finalizat. Și cu toate că Băsescu a devenit pentru mulţi un călău, când vine vorba de acest drum, preşedintele are toată susţinerea pensionarilor din Vale.

 

Un onorabil pensionar preocupat de soarta drumului

În redacţia noastră a venit ieri domnul Ioan Corea, un pensionar din Vale, care a ţinut să menţioneze importanţa finalizării acestui drum pentru toţi cei din categoria sa. „În Vale sunt 32.000 de pensionari. Majoritatea necesită tratamente şi multe dintre ele se fac în staţiunea Herculane. Ca să ajungi până acolo cu trenul îţi ia cam 8 ore. Și o grămadă de bani. Să nu mai spunem că drumul cu trenul este anevoios, dar şi, uneori, nesigur. Pe acest drum, cu maşina sau autobuzul nu-ţi ia mai mult de 2 – 2,5 ore. Dacă drumul s-ar finaliza ar fi mult mai uşor şi pentru noi, dar şi pentru copiii şi nepoţii noştri să ajungem acolo”, ne-a spus  pensionarul. Reamintim că drumul a fost finalizat până la intrarea în Parcul Naţional Domoglod, pe Valea Cernei. Și lucrările s-au oprit din lipsa de fonduri. Pentru cei 19 de kilometri care trebuie finalizaţi ar mai fi necesare vreo de 50 de milioane de euro. Bani care sunt aşteptaţi de constructor pentru începerea lucrărilor, dar care întârzie. După cum se cunoaşte, cel mai înverşunat susţinător al acestui proiect este primarul Uricaniului, Dănuţ Buhăescu. Care de câte ori are ocazia, de atâtea ori intervine către Executiv în vederea realizării acestui drum. Pentru oraşul Uricani, pentru toată Valea, drumul de legătură către Herculane este o oportunitate evidentă de afirmare. Atât pe plan turistic cât şi economic. Un drum de legătură pentru facilitarea transportului şi implicit a investiţiilor private în zonă ar însemna un început al relansării economice. 

Scurt istoric

În 1999 Guvernul României a transformat DN 66A din drum forestier într-unul naţional. Apoi a început acest proiect infrastructural care ar fi trebuit finalizat în acest an, sporind astfel potenţialul economic şi turistic al zonei. Și totul a mers bine până ce lucrările au ajuns în dreptul intrării în Parcul Naţional Domoglod. Drumul este tangenţial cu Parcul Naţional Retezat şi trebuie să străpungă şi Parcul Naţional Domoglod. Lucru ce a nemulţumit  activiştii ecologişti dar şi Garda de Mediu care a interzis, la un moment dat, această construcţie până la găsirea unei soluţii prin care ecosistemul parcului să nu fie perturbat, mai ales că acesta se intersectează nu cu unul, ci cu două parcuri naţionale.  Constructorii au amenajat inclusiv  viaducte pentru mamifere şi subtraversări pentru batracieni. Acum, că activiştii şi Garda de Mediu au fost satisfăcuţi, se pune problema fondurilor. Constructorul aşteaptă cele 50 de milioane de euro pentru a finaliza lucrările.

Mai sunt 19 km din tronsonul III Câmpuşelu - Lacul Cerna

Până acum a fost finalizat tronsonul I, iar la tronsonul II mai sunt doar mici lucrări de executat. Al treilea tronson are o lungime de aproximativ 19 kilometri. 16 kilometri sunt nefinalizaţi, iar 3 kilometri din acest tronson sunt pietruiţi. Acest tronson se întinde de la Câmpuşelu până la Lacul Cerna. Cu toate insistenţele şi toată susţinerea prezidenţială se pare că drumul este unul cu ghinion. La fel cum sunt cam toate marile proiecte în Vale, care se tărăgănează din diverse motive. În aceeaşi situaţie se află şi drumul spre Vâlcea, care trece printr-o altă staţiune, Voineasa, dar şi faimosul proiect turistic din Parâng, ce ar fi trebuit să înceapă cu realizarea telegondolei.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter