11.07.2017,  21:00:06 | 12 comentarii | 1601 vizualizari
S-au găsit cei care trebuie arătaţi cu degetul / Câinii de companie şi însoţitorii lor sunt cei care fac mizerie şi creează disconfort în Vulcan
de Gheorghe OLTEANU

Consilierii locali vulcăneni – nu toţi, trebuie să recunosc – le-au pus gând rău câinilor de companie şi au atentat fără milă la buzunarele proprietarilor acestor patrupede. Fie că sunt de talie mică, mijlocie sau mare, câinii de companie sunt băgaţi în aceeaşi oală (nu la propriu, din fericire, cum se întâmplă în unele ţări asiatice), iar pe capetele deţinătorilor lor, bogaţi sau săraci, au fost puse amenzi contravenţionale excesiv de mari.  

În şedinţa de consiliu
local din iunie a fost adus în discuţie şi votat proiectul de hotărâre „privind aprobarea unor reglementări privind deţinerea câinilor de companie şi accesul acestora pe domeniul (corect ar fi domeniile – n.a.) public şi privat al (ale - n.a.) municipiului Vulcan”. Iniţierea proiectului ar fi fost necesară, se arată în expunerea de motive, „Întrucât numeroşi cetăţeni au semnalat faptul că, adesea, în locurile publice, diverşi cetăţeni pătrund, împreună cu animalele de companie, care produc mizerii, creând disconfort psihic… Dacă cetăţenii ar avea asupra lor câteva obiecte necesare curăţării dejecţiilor produse de propriul câine, am putea să ne aliniem standardelor de civilizaţie europeană la care tindem”. 

Aşadar, şi la Vulcan
s-a găsit ţapul ispăşitor pentru care mergem ca melcul către civilizaţia occidentală. Prin urmare, nu lipsa unei infrastructuri moderne, a spitalelor dotate cu tot ce trebuie pentru salvarea vieţilor sau a unui învăţământ care să nu fie la cheremul oricărui „genunche”, ca să dau doar câteva exemple, ne ţin pe loc în marşul nostru victorios către standardele de civilizaţie europeană, ci unde şi cum se screme un câine de companie. Nu zic, este şi acesta un aspect care trebuia clarificat şi reglementat, dar, aşa cum s-a întâmplat la Vulcan, administraţia publică locală nu numai că a acţionat pompieristic, dar şi a cam exagerat cu cuantumul amenzilor contravenţionale aplicate. De parcă, pentru faptul că pet-urile, ambalajele de hârtie sau din plastic, cojile de seminţe şi alte mizerii vizibile la tot pasul ar fi lăsate tot de câinii de companie şi de însoţitorii acestora. 

Fireşte, părerile consilierilor
locali nu au fost aceleaşi. Dacă, de exemplu, social-democratul George Bălţatu a fost pentru un minim şi maxim al amenzilor, care poate să ajungă şi la 600 de lei, fiind susţinut necondiţionat de colegul său de partid Cristian Merişanu, PMP-ista Angela Stoica a fost de părere că amenzile sunt exagerat de mari pentru un câine. „Mi se pare că i se ia pielea de pe om - a detaliat ea. E, altfel spus, jecmăneală pe faţă. Nu cred că s-au întâmplat cazuri, încât să dăm tot timpul în ei (în câini şi în stăpânii lor – n.a.)!”. Numai că Ile a priceput cu totul altceva. Primarul a rămas fixat pe cele mai bine de o mie de cazuri de muşcături de câine (atâtea a zis el) înregistrate în Vulcan. Noroc cu întrebarea unui coleg de breaslă, că altfel se credea că acestea au fost într-un an, iar nu în cinci, cum ar fi vrut primarul să ascundă. I-a sărit în ajutor cel dintâi subordonat al său. „Nu cred că e mult 200 de lei (la salariul lui de viceprimar, desigur că nu e – n.a.), în caz că se plăteşte în 24 de ore e de o sută de lei. Eu nu cred că amenzile sunt foarte mari”.

„Pe ce bază aţi
stabilit aceste amenzi, nu s-a dat bătută Angela Stoica. Poate sunt legi pe care eu nu le ştiu? Spuneţi-le dumneavoastră, domnule vice!”. Prins în chingi, Cristian Merişanu s-a salvat cu acelaşi „amenzile nu sunt mari, cei care umblă cu câini lasă mizerii”, dar, totodată, a încercat şi o eschivă: „Domnul primar a făcut o propunere, domnul Bălţatu a venit cu o modificare”. „Sancţiunile nu sunt îndreptate doar asupra cetăţenilor care au câini, ci şi asupra celor care agresează animalele”, a încercat Ioan Dorel Şchiopu să dreagă busuiocul răsfirat de colegii lui pesedişti, deşi, în discuţie, nu s-a adus o clipită problema celor care se poartă rău cu animalele. Liberala Eugenia Bărbiţă a sesizat, însă, pe bună dreptate, că, în proiect, se vorbeşte de un spaţiu public în Vulcan în care pot fi plimbaţi câinii de companie, dar nu se ştie unde este acest teren! Răspunsul lui Ile a fost sideral: „Trebuie să vedem dacă trebuie sau nu acel spaţiu!”. Apoi, a fost rândul lui George Bălţatu, ca să mai îndulcească spusele sale anterioare: „Desigur, nu la orice constatare se va da amendă. Se poate da şi avertisment”.

Până la urmă,
proiectul de hotărâre a fost votat fără să se ţină seama de opiniile consilierilor care i-au contestat anumite aspecte. Au existat trei voturi împotrivă, printre care şi cel al veteranului Ion Tilea, şi o abţinere. 
Aşadar, poliţiştilor locali li s-a dat liber la vânătoarea de proprietari de câini de companie pe care nu-i pot amenda dacă oamenii nu pot să le arate lopăţica şi pungile de nailon. Spărgătorii de seminţe de pe băncile de pe bulevard pot răsufla uşuraţi. În fuga lor după căţeii de companie, agenţii nu vor mai băga de seamă – ca şi până acum, de fapt – grămezile de coji de seminţe care se formează în jurul băncilor. Dar nici pe alţi bipezi care, fără jenă, aruncă la întâmplare pungi, coji de banane, ambalaj de îngheţată, deşi coşul de gunoi e la doi paşi.


Comentarii articol (12 )

#1 Cristi11.07.2017,  21:54:43
Daca politia locala si-ar face rondul prin oras ar vedea neregulile, dar ei se plimba in masina cu benzina cumparata din banii nostri. Pentru ce trebuie sa mearga politia locala cu masina din dotare zilnic pana la cabana pasul valcan??? Nu ar fi mai bine sa circule pe picioare prin oras, mai aplica niste amenzi asa se aduna bani la buget si orasul va fi mai curat.
#2 Dani11.07.2017,  21:55:15
Dacă esti mare iubitor de animale,nimic nu-ți da dreptul de a apăra nesimțirea si indolența proprietarilor de patruped. Ai animal,ai grijă de el!Nimeni nu e obligat sa calce in rămășițele biologice ale animalelor si atât mai mai puțin părinții care ies cu copiii in asa zisele zone verzi (da,mă număr printre acești părinți ) Așadar,pentru educarea tuturor stăpâni de animale, e meritată amenda.Cu cât e mai mare cu atât vor fi mai atenți(responsabili) . Iar dacă cineva este civilizat,chiar nu are de ce să-si facă griji în privința sancțiunilor. Zic..
#3 David11.07.2017,  22:41:34
Foarte bine a facut George Baltatu, la mine la bloc zilnic e plin de excremente de la cateii vecinilor. Poate asa se vor responsabiliza si proprietarii de animale! La fel este si in alte tari! Eu personal strang dupa catelul copiilor tot timpul. Asa e normal fratilor!
#4 Merisanu11.07.2017,  23:29:53
Ca de obicei domnule Olteanu scrieti doar ce place opozitiei si dezinformati publicul. Am sustinut ca amenzile sunt pentru cei care nu respecta legea. Cei care umbla cu cainii periculosi fara botnita vor fi averizati, iar daca repeta contraventia vor fi amendati. La fel si cei care nu au punga pentru colectarea defecatiilor cainilor. Amenda se aplica doar celor care nu se conformeaza. Copiii nostri nu sunt obligati sa calce zilnic in resturile animale. Doamna Angela a sustinut ca amezile sunt mari pentru o batranica care ar comite astfel de infractiuni. Va spun eu, nu exista astfel de cazuri, batranii respecta legile. Vrem un oras curat, dar sa nu respectam minimul de conditii ale civilizatiei.
#5 Gh,O.12.07.2017,  07:31:19
Nu apar nesimtirea nimanui, chiar daca persoanele in cauza au animale de companie, nici nu am intentionat asta, am ararar ca amenzile sunt, totusu, prea mari, raportate la nivelul salariului mediu existent. Acelasi motiv a fost invocat si in sedinta.
#6 M12.07.2017,  08:11:16
Toti ce nu te pupă in kur sunt ziaristi de casa ai opoziției.. . Merisane, bati câmpii rău de tot! În vale nu există opoziție! Somn usor ...
#7 Cetateanul12.07.2017,  09:34:30
Dar după cainii lui Ile și gașca lui cine strânge dejecțiile? (Mă refer la câinii comunitari).
#8 Ionica12.07.2017,  10:45:35
Baltatu atata stie,sa creasca amenzile,alta activitate nu are in CL.L-as intreba daca stie cat e salariul minim ca sigur nu e cat ia el la Deva ca sef pus de partid.Si despre ce opozitie vorbim, domnule Merisanu? Exista asa ceva in Vale?Aici e clar ca trebuie toti sa adune dupa cainii lor si stiu ca aveti nevoie de bani la buget, dar totusi amenzile propuse de Baltatu sunt din alta lume.
#9 Elena 12.07.2017,  10:51:45
Dupa haitele de maidanezi , strange ile rahatul ? Dar dupa CANALELE CURGATORE care au inecat ,Vulcanul in rahat , de cind e el primar si ....care au si declansat , epidemiile de hepatite ? Sau strange , complicele lui [ la scumpirea apei ] avram , cel care este obligat sa repare canalizarea , din moment ce sintem taxati , pt. canalizare , ca si cind , ar functiona ?
#10 gabi12.07.2017,  21:37:32
Domnule Merisan daca vrei un oras curat ce faci pentru acest lucru???? incasezi un salariu care nu -l justifici. cine te critica pe fb il stergi sa nu mai vada ce postezi, ca te lauzi dar orasul arata ingrozitor. Faceti curatenie intre cei ce sunt in plus in primarie, la mumarul populatiei ramase in Vulcan numarul angajatilor in primarie e mare, doar va incurcati unii pe altii sau sunteti acolo pentru a citi si dezbate comentariile dimineata la tigara si cafea pe terasa primariei???
#11 Florin13.07.2017,  09:22:43
Iubitori de animale ar trebui sa plătească si întreținere exact ca si pentru un un membru de familie,ei consideră un câine un membru de familie, așa ca trebuie sa plătească ca atare,luați- le banii, sper că poliția își va face treaba,bv.
#12 observatoru'13.07.2017,  11:42:18
Ati gasit vinovatii pentru mizeriile din orasele vaii jiului ....animalele de companie ale oamenilor.... Nu conteaza debandada , mizeria si mirosurile de pe langa punctele de colectare a deseurilor( colectare selectiva ? povesti !... puteti pune un milion de pubele colorate pe care scrieti ce fel de deseu tebuie pus acolo, omul arunca plasa cu gunoi amestecat in primul container... uneori o arunca din afara spatiului ingradit, ca sa nu intre si sa-si murdareasca pantofii... ) nu conteaza nesimtirea unora care arunca permanent pachete goale de tigari,PET-uri, doze metalice, etc.... nu conteaza toti cei care isi fac nevoile prin parcuri, prin scari de bloc,prin parcari.... niste bieti catei si pisicute sunt de vina!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter