27.07.2017,  23:39:18 | 0 comentarii | 462 vizualizari
Tei, alei și alelei
de Petronela VALI SLAVU

„Tei, alei și alelei” a fost tema concursului lansat de Academia Liberă Veche „Păstorel” Iași. Chiar dacă, la început, mi s-a părut o temă grea, am participat cu epigrame și cu poezii umoristice.  Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică „Umor pe șapte coline”, aflat la prima ediție, se va desfășura la toamnă. Rezultatele concursului, însă, au fost anunțate în revista „Scârț!” și astfel am aflat că am obținut premiul I la secțiunea „Poezie umoristică”. Sper să revin la momentul potrivit, cu informații despre festival. Deocamdată vă propun spre lectură textele mele și vă doresc un weekend... alelei!

Sonetul jumătății mult visate

Mergea, adesea, singur, pe alei,
În gând cu jumătatea mult visată,
Sperând că o va întâlni vreodată
Și, astfel, nu va-mbătrâni holtei.

Dar, într-o zi, pe-o bancă, sub un tei,
A fost atras de-o blondă minunată,
Părea zeiță-n marmură sculptată
Și-avea proeminențe... alelei!

De-atuncea, e lulea îndrăgostit
Și gândul de însurătoare-l bate,
Satisfăcut, că-n fine și-a găsit
O jumătate, fără doar și poate...

El patruzeci de ani a împlinit,
Ea, douăzeci, adică... jumătate!

Fabula bătrânului tei

În parc, de secole, bătrânul tei
Era recunoscut drept un simbol,
Împrăștia miresme, pe alei,
Și-albinele-i dădeau, mereu, ocol.

Din flori, ieșea un ceai îmbietor,
Iar umbra lui prindea atât de bine!
Dar, într-o zi, sub el, pe un răzor,
Pornise să cultive nu știu cine

Ceva, dar cum bătrânul tei făcea
O umbră deasă, s-a decis, pe loc
Tăiat să fie – vai de frunza sa! –
Și a ajuns, sărmanul, lemn de foc.

Acolo-n parc, mai e, acum, prezentă
Doar amintirea unui tei de fală...
Cultura-i (am uitat să spun) de... mentă,
Iar întâmplarea are o morală:

Ca angajat, degeaba ești atent,
Prinzi rădăcini, ești vrednic, ai un rost,
Că, dacă-n umbra ta-i un șef dement,
Dispari urgent, de parcă nici n-ai fost!

Fabula valorii

Gingașe și parfumate, într-un rond, în parc, sub tei,
Florile sunt admirate de cei care trec pe-alei.
Dintre toți admiratorii, un cățel, un labrador,
Vine, când se varsă zorii, și se joacă-n jurul lor.
Vizitându-le ades și zâmbindu-le frumos,
Florile au înțeles că-i prieten valoros.
Până într-o zi în care câinele a năvălit
Și, călcându-le-n picioare, florile n-au mai simțit
Dragostea și bunătatea, nici că e gentil din fire,
Au simțit doar greutatea lui pe trupul lor subțire.

Cititorule, din drama florilor, vei învăța
La morală să iei seama: când cunoști pe cineva,
Te-amăgești că-i de valoare, căci fățarnic îți zâmbește,
Dar, călcându-te-n picioare, poți afla... cât cântărește!

„Au înnebunit salcâmii...”
În parcuri, teii-au înverzit
Și peisajul e sublim,
Salcâmii au înnebunit...
De oameni, ce să mai vorbim?

Vis de fată bătrână
Pe cunoscutele alei,
Se plimbă, de vreo zece ani,
Visând la Făt-Frumos din tei...
Păcat că-n parc sunt doar castani!

Nostalgie
Numele, pe-un tei, și-a zgâriat,
În copilărie, cu o lamă;
Azi, moșneag, revine, câteodat’,
Să-și aducă-aminte cum îl cheamă.

În 1714, Dimitrie Cantemir a fost primul român membru al Academiei din Berlin
De ce-n Berlin și nu-n natala glie?
Răspunsul nu e complicat defel:
Pe-atuncea, n-avea Iașu-Academie...
(Academia Veche Păstorel)


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter