30.07.2017,  15:18:49 | 4 comentarii | 2373 vizualizari
Dacă ar fi după el / Ile i-ar păzi cu poliţia subordonată lui şi pe unii consilieri locali vulcăneni
de Gheorghe OLTEANU

Faptul că unii dintre ei ar putea fi convocaţi, pentru a fi audiaţi de către procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, a creat vii emoţii printre poliţiştii de la Poliţia Locală Vulcan. Unii au rămas cu impresia că au fost doar vorbe goale avertizările verbale făcute de patronul SC Rema Impex, atunci când membrii echipajul de poliţie locală, postat pe fiecare schimb, erau cu ochii pe localul „Cetatea Moldovenilor”. 

La vremea aceea,
niciunul dintre angajaţii acestei structuri de forţă aparţinând primăriei vulcănene nu au crezut că ei comit un abuz în serviciu atunci când, în prima zi, au intrat cu forţa peste administratorul societăţii. Şi, mai apoi, din exces de zel, au legitimat şi au fost atenţi la cine intră dincolo de gardul de sârmă cu care, tot în mod abuziv, a fost îngrădit perimetrul ocupat de berărie. Numai că doamna administrator al societăţii şi soţul lei nu au glumit. Asta şi din simplul motiv că numai de treaba respectivă nu le era în zilele în care, vizibil pentru toată lumea, au fost şicanaţi, 24 de ore din 24, pentru a fi determinaţi să evacueze clădirea de către cei pe care câteva persoane din preajmă îi huiduiau ca fiind „poliţiştii lui Ile”. 

Mai întâi,
aşa cum, de fapt, spusese că va face, administratorul SC Rema Impex SRL a făcut plângere penală împotriva primarului Gheorghe Ile. După care a urmat cea dedicată poliţiei locale vulcănene. De abia acum angajaţii acestei structuri, nevoiţi să stea zi şi noapte lângă localul de la intersecţia Aleii Muncii cu strada Traian, şi-au dat seama ce înseamnă gravitatea îndeplinirii unui ordin care nu a fost dat în scris. Fiindcă, oricare ar fi părerea celor care i-au pus să procedeze aşa, poliţiştii locali nu pot fi puşi să facă pază. Misiunile de pază pot fi îndeplinite numai de către personalul contractual al primăriilor.

Nu de aceeaşi
părere pare să fie primarul Gheorghe Ile. Pentru el poliţiştii locali din subordinea lui pot executa şi asta. „Face pază şi ordine publică!”, i-a replicat el dur consilierului local independent Florin Govor, aflat lângă el, în calitate de preşedinte de şedinţă, atunci când, la punctul „Diverse” al şedinţei de lunea trecută, tânărul l-a taxat că a abuzat de funcţia pe care o are. Ba, mai mult, primarul a mers mai departe declarând, tot referindu-se la Govor, că, dacă primeşte ordine, „stă (poliţia locală - n.r.) lângă dumneavoastră, pentru că sunteţi o persoană periculoasă!”. 

Cuvinte care
nu au fost rostite în glumă, ci pe un ton răstit şi destul de ameninţător. Identice cu cele pe care, în iarnă, acelaşi Gheorghe Ile Ile i le-a adresat aceluiaşi consilier independent Florin Govor când l-a acuzat că el ar fi tăiat cablajul de la panoul principal al centralei termice de la Şcoala Gimnazială nr.5. Ulterior, primarul nu a considerat că ar fi normal să-şi ceară scuze pentru duritatea acuzării nefondate pe care a făcut-o. Mai mult ca sigur n-o va face nici pentru cele afirmate la începutul săptămânii trecute. Rămâne, însă, de văzut dacă, după cele petrecute la cetate, se vor găsi poliţişti locali care, postându-se lângă Florin Govor, i-ar executa necondiţionat ordinul de a-l păzi pe consilierul independent. Ordin pe care l-ar putea da numai cineva care, în mintea lui, se crede un mic dictator local.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (4 )

#1 cris30.07.2017,  22:21:33
frumos e când la o bere politistii locali se lauda cu ceea ce sunt pusi sa faca. Nu e bine domn primar, poate la tribunal un pic stransi cu usa incep sa vorbeasca, abia astept ziua când cei pe care-i tineti in brate vor da cu seful lor de pamant
#2 junior31.07.2017,  00:11:27
Nimeni nu a avut curajul de a-l intrerupe pe Ile din amenintari?Cum crede Merisanu ca va face fata ca primar cand nu are atata curaj acum ca sa il potoleasca pe micul dictator?
#3 Polițist local231.07.2017,  00:53:06
Am pus un doi(2)in coadà deoarece am vázut cà ar mai exista un polițist local care mai posteazà comentarii la articolele care vizeazà polițiștii locali din Vulcan.Așa este stimați cititori și susțin cu tárie.Poliția localá nu avea ce sá caute acolo.Poate vá întrebați totuși de ce acest lucru se intàmplá.Ráspunsul este unul foarte simplu.Dictaturà,orgolii și lașitate din partea angajaților primăriei Vulcan care sunt datori sá ii aducá la cunoștință primarului Ilie cá prin dispozițiile lui verbale determina polițiștii locali sá încalce grav legea.Ne determina pe noi polițiștii locali sá sávàrșim abuzuri.Ile are impresia cá noi polițiștii locali suntem proprietatea lui.Din pácate mulți primari din Románia cred acest lucru.Este fals.Nu suntem proprietatea primarilor cu orgolii și lupte personale.Anormalul a devenit normal in Romania dar ce se intàmplà in Vulcan este prostie de nedescris.Am devenit sclavii unui dictator care are impresia cá muncim pe plantația lui și cei care ar trebui sá ii aducá la cunoștință cá incalcá legea și implicá și pe alții nevinovați se ascund în birouri și tráiesc pe bani frumoși și au mare grijá sá nu cumva sá îl contrazicá pe'șeful mare'cá iasá prápád.
#4 Funcținar31.07.2017,  08:49:02
Acum īți scriu ție,postacule,vice-osule.Nu mà indoiesc cà nu o sà ai timp de lecturat pentru cà doarà esti la serviciu.Leafa merge de acum,este mare pentru cà v-ați votat salariile,tu și toatà crema de vàrf din primàrie.'Bàtránu" cum se autointitula boss-ul de la cam 15 cu vedere la giratoriu"impușcà"vreo 10 mii de lei de la nașa mare sà tràiascà coana Olguța.La pàlmașii de jos spuneți cà le-ați màrit salariile.Dupà 33% biruri mai ràman cu vreo 300 de lei creștere salarială.Grosul s-a dus tot la voi'várfurile".Au ajuns nimicurile alea alde Mezabrovschi.șef serviciu poliție localà și Florescu Otilia de la comercial sà càștige càte 5000 de lei și cu norma de hranà aproape 6000? Màmica și-a adus puiuțul l-a fàcut șef birou la poliția localà și ridicà și ála 4500 de lei? Màmica pentru cine nu știe este Rodica Peter și pruncuțul fost șofer pe tir:Peter Alexandru.Da ce fac mà rog pentru banii àștia? Imping vagoane? Sapà sanțuri? Pentru ce au asemenea salarii? Mihàițà Mezabrovschi a fàcut o burtà de máine poimàine cánd iasà de la raport se impiedicà si se rostogoleste pe scàri.Florescu de la'comercial"ce fel de polițistà localà este dacà nu a fost vàzutà niciodatà in haine de polițist local? Cum este ea șefà de birou la poliția localà cànd ea cred cà nici màcar nu iși cunoaște colegii? Norma de hranà o"impușcà"și dumneaei.Pài cu asemenea salarii sà tot mergi acasà.Eu mà intreb.Cum a putut o societate sà funcționeze 5 ani fàrà autorizație de funcționare?Inseamnà cà cineva a trecut cu vederea acest aspect sau nu și-a fàcut treaba.Șefa de birou Florescu nu a știut de aceste treburi? Sau a avut vàlul pe ochi tras de primarul Ile intenționat? Era atàt de necesar sà o cheme din concediu pe'polițista localà"Florescu pentru a da o amendà? De ce aceastà màsura nu s-a luat cànd șefista de birou era la serviciu?A chemat-o din concediu de odihnà sà ii satisfacà orgoliile lui Ile.Pánà aici s-a ajuns? Totul pentru plàcerile unui nemulțumit?Mezabrovschi este mai mult pe post de plantà ornamentalà in primàrie.Factor de decizie nu este.Este un dansator la partiturile din fluier ale lui Ile.Un papà lapte care executà ordinele și iși pune proprii subordonați in situații jenante.Determinà bieții oameni sà isi incalce atribuțiile doar ca nu cumva sà il supere pe'Șefu".Vreau sà il vàd pe unde va scoate càmașa cánd polițiștii locali vor fi chemați la audieri și cum se va scuza el și bàiatul mamii.Polițiștii locali vor spune adevàrul cà au fost puși sà facà pazà la"Cetatea Moldovenilor'Cunosc faptul cà au și cerut un ordin scris in acest sens și le-a fost refuzat de insàși vice-osuCine ii va apàra pe polițiștii locali dacà vor fi acuzați de abuz in serviciu? Cine iși va asuma cànd acei oameni vor spune adevàrul? Știți zicala:Decá sà plángà mama..etc.Va avea atunci șeful de birou coloanà vertebralà sà ii apere pe oamenii sài? Sau il va podidi plánsu ca atunci cànd il certau consilierii PSD.Pànà unde o sà mergi domnule Ile cu incàlcarea legii? Cine te crezi? Pánà unde o sà mergi cu tupeul?Duba mascaților are loc in ea și pentru tine și ziua aceea nu este departe.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter