30.07.2017,  15:20:58 | 0 comentarii | 1611 vizualizari
Marcel Lapteș - cronicar al culturii / populare hunedorene
de Ziarul Vaii Jiului

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat la finele lunii iulie, în aceeași ambianță primitoare a Salle d’Or, din incinta Deva Mall, un eveniment cultural dedicat celei de-a 75-a aniversări a etnologului Marcel Lapteș.

Cu această ocazie, Biblioteca Județeană i-a oferit și biobibliografia „Marcel Lapteș, cronicar al culturii populare hunedorene”. 
Ne-a făcut o mare plăcere să-i urăm și să-i cântăm „La mulți ani” împreună cu Corala „Sargeția”, sub bagheta dirijorului Nicolae Icobescu, care la finalul evenimentului a susținut un moment muzical.
În semn de prețuire și recunoștință, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva i-a acordat etnologului Marcel Lapteș o Diplomă de Excelență pentru profesionalismul și dăruirea cu care a promovat etnografia și folclorul județului Hunedoara.
De peste patru decenii, numele lui Marcel Lapteș este indisolubil legat de spiritualitatea hunedoreană, de cultura populară a acestui județ. Cunoscător ca nimeni altul al tezaurului de spiritualitate rurală din fiecare zonă etnofolclorică a județului Hunedoara, Marcel Lapteș s-a aplecat cu pasiune asupra descoperirii imenselor comori pe care le are folclorul hunedorean, a studiat obiceiurile vechi de milenii, a cercetat cu ochiul specialistului tezaurul creației poetice anonime, într-un cuvânt, a pus în lumină tot ce are mai frumos și mai valoros etosul hunedorean. 
Pasiunea și dăruirea cu care a valorificat întreaga comoară a creației anonime l-au dus pe cercetătorul Marcel Lapteș în toate zonele folclorice ale județului, din Țara Moților în Ținutul Momârlanilor, din zona Orăștiei până la satele de pe Valea Mureșului și din Ținutul Pădurenilor. Nimic nu a rămas necercetat, nimic nu a rămas nevalorificat, iar rezultatele acestor cercetări ce  s-au întins pe mulți ani și-au aflat locul în sute de articole, studii, comunicări, în numeroasele cărți pe care le-a scris și, nu în ultimul rând, în paginile revistei Miorița, căreia Marcel Lapteș i-a conferit un binemeritat prestigiu. 
Nu poate fi omisă contribuția importantă pe care etnologul Marcel Lapteș a adus-o la realizarea monumentalei lucrări „Județul Hunedoara, monografie”, atât la partea referitoare la zonele etnofolclorice ale județului, descrise cu competență, cât și la prezentarea biografiilor personalităților hunedorene afirmate în domeniul folclorului și al etnografiei.  
Marcel Lapteș continuă cu cinste munca marilor lui înaintași – etnologi, etnografi, compozitori, cântăreți, meșteri populari, folcloriști hunedoreni – cărora le-a dedicat, cu recunoștință, o amplă lucrare.    
Pentru Marcel Lapteș, folcloristica şi folclorul reprezintă un veritabil „pom al vieţii, cu rădăcini adânc înfipte în pământul mamă, cu ramuri puternice şi fructe îmbietoare care, dacă nu sunt culese la timpul potrivit, se pierd sau se interpretează greu”. De-a lungul întregii sale vieți, Marcel Lapteș a avut grijă ca tezaurul creației populare hunedorene să nu se piardă, să fie pus în valoare și dat mai departe, ca un dar de preț, celor care vor veni după noi și care trebuie să-și cunoască rădăcinile. Biobibliografia pe care i-am dăruit-o strânge între copertele sale sinteza unei vieți dedicate cercetării și punerii în valoare a uriașului depozit de spiritualitate aflat de mii de ani în satul hunedorean. 
Pentru toată această strădanie pusă sub semnul dragostei și respectului față de comorile creației și spiritualității populare hunedorene, îi suntem recunoscători etnologului Marcel Lapteș. 
Ioan Sebastian BARA


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter