02.11.2011,  22:19:15 | 0 comentarii | 970 vizualizari
Lista neagră a ucenicilor
de Ziarul Vaii Jiului

Ne-am prins, după ultimele încercări timide de dezvăluiri (ale lor, nu ale noastre), cam care-i lista neagră a cotidianului cu care, desigur, Aurelian Serafinceanu nu are nicio legătură. Aşa cum nici prezenta listă neagră nu are, desigur, vreo legătură cu Aurelian Serafinceanu.
  Primul pe listă a fost lansat, e deja evident, comisarul Vasile Negrilă de la Garda Financiară. Pe lângă alte motive, pe care - la acest moment - nu vi le putem spune, comisarul Negrilă a intrat pe lista neagră a cotidianului (cu care Serafinceanu nu are, desigur, vreo legătură) pentru că grupul de firme Gerom, cu care Serafinceanu nu are desigur vreo legătură, e programat în această perioadă la un control pe tema achiziţiilor intracomunitare. Pe lista neagră a gazetei se află, din mai multe motive, Alin Simota şi Emil Bercea. Primul şi cel mai important motiv e că Rică e ofticos şi nu înţelege cum alţii, respectiv Simota şi Bercea, îşi permit “aroganţa” de a fi mai bogaţi, mai cunoscuţi şi chiar mai apreciaţi ca el. Al doilea motiv, de asemenea important pentru conturile firmelor cu care Rică nu are, desigur, nicio legătură, e că majoritatea clienţilor pentru evenimente festive preferă Rustic-ul lui Bercea şi, mai puţin spre deloc, sala de la Consulting Business Center (cu care Serafinceanu nu are, desigur, nicio legătură). Un alt motiv, de asemenea întemeiat, e că firmele domnilor Simota şi Bercea îşi fac reclamă în cotidianul nostru, nicidecum în cel cu care Aurelian Serafinceanu nu are, desigur, nicio legătură. Prospăt intraţi pe lista neagră a lui Rică sunt şi Siminel Iordache de la Keops şi Dumitru Barna de la Vila Melinda. De ce? Și dumnealor sunt clienţi ai grupului nostru de firme şi nu vor, nici în ruptul capului, să arunce banii pe fereastră spre ziarul şi televiziunea cu care, desigur, Serafinceanu nu are nicio legătură.
  În lupta asta a intereselor a fost băgat, de ieri, şi procurorul Dumitru Ilinca. De ce? Pentru că grupul de firme este în relaţii apropiate cu un alt procuror. Care, spre deosebire de domnul Ilinca, ar fi răspuns poate chiar prompt solicitării de a-l “arde” pe Bercea la cazier spre deliciul mogulilor şi mogulaşilor zonei. Nici Cristi Balint de la Protector şi nici patronul unei importante firme de construcţii din zonă nu scapă de atenţia oamenilor mici cu listă mare şi neagră. De ce? Și dumnealor citesc “Ziarul Văii Jiului”. Și le place.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter