Articole de acelasi autor

Lupeni. Simpozionul „Unirea Basarabiei cu România”

Pentru capturarea escrocului Augustin Hila, alias „Vasile Cornea”, / Presa petroșeneană a pus la bătaie o recompensă

Muncitorimea minieră în urmă cu un secol / „Croncăne corbii deasupra stârvului din Valea Jiului”

Rânduri pentru o eventuală reeditare a unei cărți despre Mina Petrila

Cum vă place scăldatul: / La putină sau la cadă?

Marian Boboc vă prezintă / La 3 luni după revolta de la Lupeni, vizita-revanșă fără glorie a lui Nicolae Ceaușescu

Marian Boboc vă prezintă: În urmă cu un secol – Valea Jiului sub ape

Marian Boboc vă prezintă / „Mine” clandestine interbelice din Valea Jiului

Primul fotograf petroșenean

1924-2024. Petroșani 100 / Conferința „Petroșaniul – de la Iacob la Iacob” (IV)

de-a iubirea

Boem din fire, în 1994 mă jucam „de-a iubirea” cu fetele de seama mea („care demult nu mai sunt fete”…) pe ulițele Petroșaniului. Vorba vine, pe ulițe… De fapt, mai mult pe ulița „Barock”-ului. Care atunci (probabil și acum) era un „loc”. Pe vremea aceea fetele aveau trupul de hârtie cretată, colorată și parfumată. După miezul nopții, construiam avioane de hârtie, pe care le botezam - „irina”, „dana”, „roxana”, „clara”, „ada”, „caroline” ș.a.m.d. – și pe care, în nopțile lungi de iarnă, le slobozeam între stele. În semn de mulțumire, fetele, dragele de ele, îmi ofereau câte o bărcuță de hârtie, la care trudeau nopți în șir cu mâinile tremurânde și ochii roșii. Astfel, am devenit pentru o vreme amiralul unei flote speciale, admirate de toți, și în care mă plimbam, pe vremea marilor ploi care transformau străzile Petroșaniului în romantice canale venețiene.

prima putere în pat

Tot jucându-mă „de-a iubirea”, am aflat, peste vreo doi ani, în 1996, că există, nu râdeți, „prima putere în pat”. Bine, în acele vremuri paturile nu erau așa de confortabile ca în zilele noastre. Aveau arcuri ruginite care vorbeau vecinilor și îți intrau în trup în cele mai neașteptate locuri, însă se aflau în tot locul: în cârciumi, în redacție, în parcuri, în trenuri, în păduri și cafenele.
Acum să nu fiți indiscreți și să mă întrebați prozaic cine a fost „prima putere în pat”, că ucideți poezia, și oricum nu o să vă spun, sau o să vă răspund așa: „de-a iubirea era prima putere în pat”.
Amuzant că „prima putere în pat” a fost un titlu care în multe cronici (din cele puține…) a fost detronat, ajungând „a patra putere în pat”… 

timpuri grele femei ușoare

Grație unor documentări amă­nunțite și mijloacelor specifice de investigație ale poetului, în 2002 am cunoscut, vai-vai, pe pielea proprie a portofelului sufletesc, ce înseamnă „timpuri grele femei ușoare”.
Într-adevăr, vremurile erau grele atunci. Rom, votcă, bere… Și femeile erau ușoare, dar greu de convins… Nu erau ușoare cum, poate, ar fi tentați câte unii să creadă. Erau ușoare ca hârtia pe care scriam poeme peste poeme „în fumul de țigări ca-n nouri” al cafenelelor și cârciumilor. Era o hârtie de ediție de ziar, din care îmi făceam coifuri pe care le purtam ca un cavaler pe câmpul de luptă al poeziei, țanțoș ca un cocoș într-o ogradă străină.  

femeia din marile colonii ale cărbunelui

În 2010 am fost îndrăgostit lulea de „femeia din marile colonii ale cărbunelui”. O femeie specială, care vine din praful imaginilor vechi, din colbul documentelor. Când am cunoscut-o, era atât de prăfuită, încât am scris poemele cu degetele chiar pe trupul ei, cu dexteritatea unui pianist și înflăcărarea unui trompetist. Am scris cu grație și furie, cu sinceritate boemă. Ei bine, din vraja acestui amor nu m-am trezit încă. Funinginea ei de iubire o mai port cu mândrie ca pe un trofeu pe obraji pe străzile Petroșaniului și Lupeniului, ca un patriot local.   

orașul de la capătul poeziei

Deși locuiam de mult, anul acesta, în 2017, cu ajutorul unui prieten m-am mutat definitiv (cât înseamnă aceasta nu știu…) în „orașul de la capătul poeziei”. Locuiesc pe „strada bețivilor”, o stradă în formă de butoi cu case de halbe brumate - în canicula verii, care iarna se transformă în căni, din care pe coșuri de sticlă iese fumul vinului fiert. În orașul acesta special, cu arome de rondeluri și sonete șlefuite din tată în fiu, bine păzit de vulturii și rezerviștii poeziei, mai buchisesc câte o bere pe „terasa lui @”, într-o atmosferă de „scrum și cuvinte”. După câteva lecturi de malț, mă simt puternic și liber, un adevărat „beatnic într-un oraș de cărbune”.
Tot de pe „terasa lui @” mai parfumez aerul porumbeilor și mai ales porumbițelor cu „poemele de la marea egee”. Chiar când încep să facă „pregătiri de noapte”, dau buzna peste femei cu „love story”-uri. Lor le proiectez pe ecranul stelelor din Calea Femeie balcanice „diapoeme”. Atunci femeile-înger coboară pe o scară din port-jartier, pufăind dintr-un portțigaret lung de brocart de la cer la pământ. Ele mă mângâie pe obraji și mă piaptănă cu un pieptene știrb și îmi spun cu o voce tăioasă: „scrie și pleacă”. Cavaler de metal al simțurilor, mă supun. Căci femeile au sensibilitate ridicată la metal: nu suportă salba de galbeni aurii la gâtul poeziei.

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.