15.11.2011,  23:25:55 | 5 comentarii | 1420 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Primăria Petroşani / A început marea bordurare şi pe Dealul Institutului
de Corneliu BRAN

► Semn clar că urmează în curând asfaltarea străzii

Puţină lume, în afară de studenţii şi de profesorii de la Universitatea Petroşani, cunoaşte că de aproape două săptămâni Primăria Petroşani, prin firma Drupo, a început deja lucrările la drumul care leagă strada 1 Decembrie 1918 cu locul fostei Cabane Brădet. Strada care duce la Universitate, căci despre ea este vorba, măsoară aproape 1 kilometru şi a fost inclusă în programul integrat de reabili­tare a străzilor din zona centrală cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. De fiecare dată, Ziarul Văii Jiului a fost atent când au început lucrările la fiecare din cele 12 străzi stabilite în proiect, fie că a fost vorba de străzile Nicolae Bălcescu, Carol Schreter, Timişoara, Avram Iancu sau altele, aşa facem şi acum. 
 
Unii cu treabă, alţii prin peisaj…
Trecut bine de ora amiezii, pe un soare cu dinţi, care dădea zilei de toamnă o frumuseţe aparte, am urcat pe Dealul Institutului să vedem la faţa locului cum stă treaba. Nu ne-a trebuit mult să găsim o armată de oameni ai firmei Drupo, răsfiraţi pe mai multe porţiuni ale drumului, imediat după bibliotecă. 
Unii munceau cu spor, punând borduri, cărând materiale sau finisând rigolele, alţii se învârteau încoace-încolo, dar cu treabă. La unul din punctele de lucru am zărit doi muncitori care măsurau un bolţar, în timp ce alţi trei îi priveau şi glumeau pe seama lor. „Ţine mă metrul cum trebuie, că acela nu vede şi cine ştie ce iese”, îi spunea de zor un „înţelept” celui care cu metrul măsura o bucată de bordură, fără să se sinchisească să-l ajute. Tot asemenea celor cinci, la un alt punct de lucru patru muncitori „organizaseră” o mini şezătoare exact în mijlocul drumului. Cel mai confortabil stătea şoferul utilajului, care lenevea pe scaun, de altfel acesta fiind şi cel care le menţinea buna dispoziţie celorlalţi trei, povestindu-le câte cele…
  
Adio, piatră cubică!
Lucrările care se execută în momentul de faţă la acest drum n-au nicio legătură cu proiectul care vizează reamenajarea şi reabilitarea zonei Brădet, pentru a putea fi transformată în loc de agrement. Pentru că mai e un pic până ninge, anul acesta nu se va putea înainta foarte mult cu aceste lucrări. Pe distanţe însemnate, de la biblio­teca studenţilor în sus şi până în drept cu stadionul de rugby, au fost montate deja bordurile. Ba chiar au fost făcute ceva lucrări şi la trotuare sau la rigolele betonate de scurgere. Dacă vremea va ţine, conform managerului de proiect, viceprimarul Claudiu Cornea, aceste lucrări vor fi în mare parte finalizate. Va urma din primăvara asfaltarea. Deci, adio, piatră cubică pe drumul de la Institut! De altfel, unul din farmecele acestui drum, care trece prin câteva zone de pădure minunate, era tocmai această piatră cubică. Dar, ce să-i faci, vremurile se mai schimbă, oamenii la fel, ce a fost nu mai e la fel niciodată. 
 
Cu Brădetul ne întâlnim la primăvară
Tot la primăvară vor începe efectiv lucrările şi la zona Brădet. Ceea ce înseamnă că la finalul lui 2012 sunt şanse ca această zonă a municipiului să capete un aer proaspăt, un aer de civilizaţie.
Revenind la lucrări, pe anumite porţiuni de lângă drum au fost tăiaţi şi câţiva arbori bătrâni, pentru a nu mai avea vreodată surprize neplăcute. Ideea e că, dacă tot se lucrează, în paralel să se meargă şi cu tăierea arborilor bătrâni şi curăţarea vegetaţiei uscate, de acest lucru ocupându-se oamenii SPADPP-ului din primărie.
Nu încheiem prin a nu transpune aici şi un dialog scurt, dintre doi studenţi, care plecau probabil spre casă după cursuri: „Băi, ne fac ăştia trotuare, bag sama…”. „Da, mă, numai că se obosesc degeaba, noi tot pe mijlocul străzii vom circula, că doar suntem pe Dealul Institutului, nu în faţă la Jiul. Mai bine mi-ar da mie banii ăia pentru trotuare, ca să deschid o afacere”. Savuros, nu? 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (5 )

#1 petre15.11.2011,  23:39:17
Mai nebunilor ,aveti o mare placere sa taiati copacii,acolo sus s-au taiat multi copaci perfecti sanatosi,am trecut in fiecare zi pe acolo si m-am convins ca cineva are o mare placere sa taie copacii.Am crezut ca incurca la viitorul trotuar dar nici pomeneala,pe langa trotuar vom avea cateva cioate de 1 m inaltime ca asa a vrut un bou sa taie capacii ce au nevoie de zeci de ani sa ajunga la maturitate.Au mai taiat si pe dreapta cum urci ,de ce?Taiati tot mai, de ce sa fie copaci mai bine totul chel si constructii cenusii,sunteti niste nemernici.Lua-l-ar daracu pe ala de va pus drujba in mana!In oras faceti "toaleta"copacilor si toamna si primavara,pana cand nu o sa mai aveti ce taia si toaleta dobitocii dracului!
#2 Croco16.11.2011,  00:05:07
Si strazile din Colonie cand se repara? Si acolo traiesc oameni, domnule primar!
#3 nadia17.11.2011,  21:01:07
Baietii de l-a Drupo au niste sefi de mai mare dragu.E un taranoi cu o masina galbena atata urla l-a oameni de zici ca-s criminali,cine naiba ia pus sefi pe toti taranoii?
#4 petre18.11.2011,  08:31:07
Pai la noi asa e ori ai pile si te pune sef ori cine urla mai tare la subalterni e pus sef.Despre competenta nu poate fi vorba.
#5 localnic22.11.2011,  14:54:35
bravo primare....baga mare, ca pana acuma ai facut cea mai multa treaba.Daca asfaltezi si Colonia si faci si GARA, nici nu ma intereseaza de la ce partid esti, tot pe D-ta te aleg.Si ai mai promis la TV local ca faci un program de finantare ptr. repararea lifturilor .Ti-ai face mare pomana daca te-ai tine de cuvant.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter