05.09.2017,  21:16:22 | 0 comentarii | 270 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Incredibil, dar adevărat / La 87 de ani a scris o nouă carte!
de Corneliu BRAN

• „Amintiri, Amintiri...”, cartea nr. 23 a inginerului Davidescu

La cei 87 de ani împliniţi în martie, inginerul petroşenean Gheorghe Davidescu dă în continuare un bun exemplu de creativitate, putere de muncă şi pasiune în arta scrisului!

Zilele trecute a ieşit de sub tipar cel de-al 23-lea volum de carte scris de acest minunat om al Petroşaniului, pentru care timpul nu înseamnă nimic altceva decât preocupare, vitalitate şi frumoase amintiri aşternute pe coala de hârtie zi de zi. Timp de peste şase luni, apreciatul inginer minier, cel care timp de peste 20 de ani a coordonat cu onor şi performanţe notabile activitatea de investiţii a combinatului minier, Gheorghe Davidescu, s-a aplecat cu biruinţă, zilnic, pentru a scrie ultima sa carte. 
„Amintiri, amintiri”, căci despre această carte este vorba, nu înseamnă nimic altceva decât trăirile şi faptele petrecute de autor pe parcursul întregii vieţi, o sinteză şi o completare la „cartea de căpătâi”, cum chiar singur a denumit domnul Davidescu volumul de suflet ce-i prezintă viaţa, „Adâncul din sufletul meu – 50 de ani de viaţă în Valea Jiului”, o autobiografie ce a ieşit la lumină în anul 2005 (pe atunci a treia carte scrisă de acest autor). 
Nu vom face o recenzie propriu-zisă a cărţii, cum uneori se mai obişnuieşte, lăsându-vă pe dumneavoastră să lecturaţi cartea şi să vă faceţi singuri o impresie, dar vom trece aici un scurt fragment, relevant, preluat din Prefaţa cărţii semnată de fostul jurnalist şi scriitor Adriana Radu Mocanu: „Este imposibil să faci o introspecţie elaborată în propria viaţă şi să nu te gândeşti, mai mult sau mai puţin filozofic, că personalitatea ta este rezultatul unor îngemănări de acţiuni, a unui efort de cunoaştere, al tău şi a celor ce concură cu voie sau fără voie la devenirea ta, urmarea firească fiind ceea ce numim desăvârşirea ca om, ca profesionist, ca familist, toate acestea şi multe altele care nu încap într-o frază găsindu-se la loc de cinste “pe raftul cel mai de sus al sufletului nostru” în AMINTIRI. 
Nu este om pe lumea asta pe care nostalgia trecutului să nu-l încerce din când în când. Pe unii cu regretul de a nu fi făcut destul din ce au dorit, pe alţii că nu au făcut ce trebuie,  pe majoritatea că timpul tinereţii s-a scurs prea repede şi mai erau multe de făcut, puţini având sufletul plin de un perpetuu caleidoscop al unei existenţe frumoase, împlini­te, la ale cărei amintiri te întorci întodeauna cu o plăcere fără margini. 
Inginerul Gheorghe Davidescu, autorul deja consacrat în mânuirea cu har a condeiului, face parte din ultima categorie de mai sus. Pentru domnia sa amintirile sunt o sursă inepuizabilă de inspiraţie. Indiferent de timpul pe care l-a străbătut, indiferent de perioada istorică în care se situează în cronologia propriei vieţi, găseşte în povestirile sale acel frumos, nostalgic, pe care îl îmbracă în cuvinte ce-ţi merg la suflet.
Nu se pierde în amănunte dar reuşeşte să te facă să vezi cu ochii minţii şi curtea părintească, de care sufletul său este legat iremediabil, dar şi oamenii locului şi ai timpului, fraţii şi, mai presus de oricine, părinţii, încercările prin care viaţa l-a modelat, toate descrise  în cuvinte meşteşugite ce îţi dau, fără să vrei, un sentiment de déjà vu. Te determină să vrei să cunoşti mai mult din viaţa acestui om, din ce a trăit, de locurile pe care le-a văzut, de oamenii pe care i-a cunsocut şi, mai ales, din felul în care a reuşit să se automodeleze de-a lungul timpului învăţând mereu ceva nou. Nu lipseşte nimic din povestirile sale, nici războiul, nici lipsurile, nici bucuriile şi realizările, nici suferinţa părinţilor, nici satisfacţia de a fi devenit un bun specialist, apreciat peste tot, nici clipele dureroase ale pierderii soţiei, părinţilor şi fraţilor, nici frumuseţea lumii pe care a vizitat-o, nici oamenii minunaţi care l-au desăvârşit împlinindu-i viaţa…”.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter