Tinerețe la poalele Parângului
- Domnule Adrian Costache, povestiți-ne despre anii când jucaţi cu succes în echipa de rugby Ştiinţa Petroşani.
- Da. Am fost o generaţie frumoasă, cu Raţiu, Soare, Drumea şi mulţi alţii. N-aş vrea să scap pe cineva acum şi de aceea mă opresc cu înşiruirea... Dar au fost mulţi foarte buni rugbişti, oameni care azi ar putea liniştit juca la orice echipă din primele trei a campionatului sau în naţionala României. Vin cu multă plăcere la Petroşani, pentru că nu pot uita performanţele obţinute alături de colegii mei, dar şi tinereţea mea petrecută la poalele Parângului. În anul 1991 împreună cu colegii am câştigat Cupa României, performanţă urmată de disputarea unei noi finale, în 1992, şi de încă o finală de Cupa României câştigată în 1993. Au fost trei ani consecutivi minunaţi, Ştiinţa era atunci printre primele trei echipe în campionat şi ca valoare şi ca bază de pregătire. Exista o atmosferă minunată la echipă, fapt pentru care şi azi, după atâta şi atâta vreme, prieteniile şi emoţiile plăcute au rămas. Ele nu se pot şterge şi aceste amintiri sunt practic cele care rămân de fapt în urma vieţii unui sportiv. 

Perioada de aur
- V-aţi simţit deci un rugbist împlinit la Petroşani!
- Da, un rugbist adevărat şi cred că şi colegii mei pot spune la fel! Eram o mare echipă a acestei ţări. Chiar dacă mai şi pierdeam, vreo trei ani-patru ani am impus respect şi teamă tuturor echipelor ce veneau să joace pe terenul din Dealul Institutului, atât în campionat, cât şi în cupă. Dar am obţinut rezultate frumoase şi în deplasări. Să baţi Steaua sau Dinamo la Petroşani sau la Bucureşti era ceva. Acestea încă erau susţinute puternic de ministere, aveau bugete, stadii de pregătire ca nimeni alţii, salarii şi premieri şi câte şi mai câte! Perioada 1990-1995 va rămâne cea mai frumoasă din cariera mea sportivă şi cred că după anul 1972, când Ştiinţa a ocupat locul secund în campionat a fost a doua perioadă de excepţie din viaţa acestui club de rugby. A mai fost şi anul 1983, când, de asemenea, s-a câştigat Cupa României. Dar între 1990-1995 s-au câştigat două cupe şi s-a disputat o finală, plus locurile trei şi patru în campionat. De aceea zic că a fost o perioadă de aur.

Taloner
- Pe ce post jucaţi. Mai exact unde vă simţeaţi pe teren cel mai bine în „cinşpele” de bază?
- Jucam trăgător, taloner, mai exact. Acolo, pe acel post, mă simţeam în largul meu şi antrenorii ştiau asta. Practic, am urmat pe postul de taloner la Ştiinţa după marele Mircea Ortelecan.

- Cum vi se par „trăgătorii” de azi?
- Fără să vreau să par lipsit de modestie sau să jugnesc pe cineva, dar generaţia actuală de rugbişti este mult sub rugbiştii generaţiilor anilor `90. Să nu mai vorbesc de anii `80, noiembrie, când rugbiştii români, cu antrenorii Valeriu Irimescu şi Teodor Rădulescu, băteau Franţa la Bucureşti cu un umilitor 15-0 în faţa a 20.000 de mii de oameni pe fostul stadion Giuleşti. Marcatorul eseului de patru puncte fiind Pompilie Borş, plus 11 puncte aduse de magicianul Ion Constantin, care a transformat trei lovituri de pedeapsă de la mare distanţă, plus o transformare după eseu!

Ieri și azi
- Cum vi se pare rugbyul românesc de azi?
- Parcă cu totul alt sport faţă de cum se juca pe vremea noastră. Înseamnă doar la balon şi la teren, în rest nimic. Pe vremea mea rugbistul era implicat total din toate punctele de vedere, indiferent de adversar. Până şi amicalele impuneau implicare totală. Noi iubeam acest sport, ne dedicam, intram pe teren de parcă ar fi fost de fiecare dată o finală şi nu un meci obişnuit. Ne antrenam cu plăcere, iar când ne era greu strângeam din dinţi şi ne uneam forţele ca să reuşim. Eram o adevărată echipă de prieteni şi în afara orelor de antrenament. Astăzi, parcă nu mai văd băieţi să-şi dea tot ce au pe teren. Mulţi aleargă după bani şi contracte, dar nu cunosc abecedarul rugbistic. N-au tehnică, stau prost la capitolul forţă şi energie, se sting după vreo 20 de minute pe teren. Lipseşte acel zvâc, acea implicare totală la cei mai mulţi dintre jucători. Fireşte, cu unele excepţii, deoarece mai vezi pe la unele echipe şi astfel de jucători. Dar cu o floare-două-trei într-o echipă nu se face primăvară...

Viitorul
- Credeţi că s-ar putea face mai mult pentru rugby în România? Sau la Petroşani, dacă vorbim de exemplul de faţă...
- Cu implicarea mai multor factori locali şi judeţeni s-ar putea face mai mult pentru centrele de copii şi juniori din ţară, adică exact în locul unde trebuie începută performanţa. Apoi, probabil că ar trebui un pic mai multă aplecare spre infrastructura stadioanelor. Guvernul şi ministerul de resort, împreună cu instituţii abilitate ar putea susţine un astfel de proiect la nivel de ţară. Măcar în fiecare regiune istorică ar trebui să se susţină modernizarea şi refacerea unui stadion de rugby reprezentativ regiunii respective. La Bucureşti se va începe cu stadionul Arcul de Triumf care a primit avizul şi finanţarea pentru modernizare, dar aceste lucruri trebuie continuate în toată ţara. Copiii, tineri trebuie să facă sport, mişcare. Rugbyul este un sport frumos, nobil, elegant. El presupune forţă, deci multe antrenamente, dar şi multă inteligenţă şi tactică deosebită. Ce frumos e când vezi un stadion plin, sau când vezi tineri şi copii alergând cu balonul oval pe gazon sau pe vreun maidan din parcuri! Asta trebuie să înţeleagă toată lumea, vorbesc de cei ce pot să ia decizii în primul rând, că rugbyul formează caractere puternice, deschide posibilităţile tânărului spre o dezvoltarea armonioasă a corpului, a forţei fizice, a creierului şi creează o stare de spirit. La fel, am putea vorbi de toate sporturile de echipă şi individuale, de aceea cred că salvarea generaţiilor poate veni doar prin sport şi cultură. Altă linie nu există, cu toată tehnica şi ce vreţi dumneavoastră altceva, fără sport şi cultură orice naţiune devine moartă, atât sufleteşte cât şi fizic.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.