08.09.2017,  12:46:39 | 0 comentarii | 346 vizualizari
Pentru a asigura plata salariilor profesorilor, rectificare de buget la Lupeni
de Alina PIPAN

Ieri, 7 septembrie,  consilierii locali au aprobat modificarea repartizării pe trimestre a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate. S-a majorat trimestrul III cu suma de 447 mii lei și, implicit, s-a  diminuat corespunzator trimestrului IV cu suma de 447 mii lei pentru asigurarea creditelor bugetare aferente cheltuielilor de personal pentru învățamânt.  Se asigură astfel  banii necesari pentru plata salariilor dascălilor. Bugetul pentru trimestrul IV va trebui și el completat cu  o rectificare bugetară  care să acopere această manevră, iar profesorilor să le fie astfel asigurate veniturile pe tot anul.

Ministerul Finanțelor a anunțat pentru această lună rectificarea bugetară. Ionuț Mișa, Ministrul Finanțelor Publice speră ca aceasta să fie pozitivă, cu toate că unii ordonatori de credite nu au o execuție bugetară bună. Între 7 şi 10 septembrie fiecare ministru va avea întâlniri individuale cu ministrul Finanţelor, iar jur de 20 septembrie este pregătită rectificarea bugetară, care va mai atribui fonduri în punctele cheie, și este puțin probabil ca salariile să fie lăsate descoperite.

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter