13.09.2017,  20:09:15 | 0 comentarii | 547 vizualizari
La Petroșani, / Vorba multă - sărăcia unor consilieri
de Corneliu BRAN

Marţi, 12 septembrie, la convocarea primarului Tiberiu Iacob-Ridzi au răspuns prezent 15 consilieri locali pentru a participa la şedinţa de îndată ce s-a desfăşurat ca de obicei în sala de şedinţe din primărie. Pe ordinea de zi au existat şapte puncte, şase din cele şapte proiecte devenind hotărâri de consiliu, în timp ce un proiect, iniţiat de consilierii ALDE Mihai Barbu şi Tiberiu Vladislav a fost respins cu 11 voturi împotrivă.

 

Două proiecte

Pentru că au avut ca legătură un subiect comun, acoperişul distrus de pe hala agro-industrială din Piaţa Centrală şi bani ce trebuie alocaţi în vederea refacerii acestuia, vom trata în acest material de faţă cele două proiecte adoptate prin vot de consilieri, fiind vorba de proiectele de hotărâre de la punctele 2 şi 4 de pe ordinea de zi, ambele iniţiate de primarul Petroşaniului.

Din start trebuie să menţionăm că, deşi ambele proiecte au fost adoptate devenind hotărâri, înainte de vot au existat ample discuţii şi contradicţii între consilierii ALDE şi ceilalţi consilieri sau între consilierii ALDE şi câţiva funcţionari ai primăriei prezenţi la şedinţă (în primul rând am menţiona aici pe administratoul public al Petroşaniului, Marian Popescu).

Primele reproşuri ale consilierilor ALDE au venit încă de la proiectul nr. 2, asta după ce la punctul 1 de pe ordinea de zi se votase noul preşedinte de şedinţă pentru următoarele trei luni de zile, în persoana consilierului social-democrat Ioan Rus, fostul preşedinte, Milu Vladislav reocupându-şi locul din sală.

 

Ca să înţelegeţi de la ce a pornit gâlceava din consiliu...

Proiectul avea ca temă o rectificare de buget, fiind făcute anumite permutări fireşti pentru ca primăria să poată să aloce din fondul de rezervă şi nu numai bani pentru acoperişul pieţei, dar şi pentru acoperişului Colegiului „Hermes”, plus o investiţie pentru siguranţa pietonilor şi un sprijin pentru „Clubul Sportiv Petroşani”.

„În baza referatului nr. 70.125/05.09.2017 întocmit de Serviciul Constatare şi Impunere Persoane Fizice şi Juridice, ca urmare a analizei efectuate asupra execuţiei bugetului local, veniturile provenite din taxe şi impozite locale se vor majora cu suma de 25 mii lei faţă de bugetul iniţial şi propunem ca această sumă să se aloce pentru finanţarea acoperişul halei Pieţei Agroalimentară Centrală şi reparării acoperişului Colegiului Economic Hermes. Având în vedere pagubele produse de calamităţile naturale din 03.09.2017 la Piaţa Agroalimentară Centrală propunem utilizarea fondului de rezervă bugetară în valoare de 50 mii lei, care se va include în bugetul DADPP”, a motivat Executivul acest proiect.

Nu în ultimul rând, „pentru buna funcţionare a Clubului Sportiv Petroşani”, Executivul a propus tot în cadrul acestui proiect alocarea sumei de 40 mii lei „pentru asigurarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii prin diminuarea cheltuielilor cu subvenţia pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la energia termică livrată populaţiei, urmând a reconstitui aceste credite în funcţie de necesităţile care vor apărea odată cu furnizarea agentului termic”.

Pe de altă parte, în urma vânzării unor bunuri din domeniul privat al UAT Petroşani, veniturile la buget au fost majorate cu suma de 38,8 mii lei, banii trecând în Secţiunea de dezvoltare. Ţinând cont de această majorare, Executivul a propus includerea în lista de investiţii a DADPP a obiectivului „Console-ansamblu rutier reflectorizant la trecerea pentru pietoni”, valoarea totală a acestei dotări rutiere pentru siguranţa pietonilor fiind de 105 mii lei pentru achiziţionarea a şapte astfel de console (urmând ca diferenţa de 66,2 mii lei să fie asigurată „prin virări de credite neconsumate ca urmare a atribuirii unor obiective de investiţii la valoare mai mică decât cea bugetată”).

Cei doi consilieri ALDE, Barbu şi mai ales Vladislav, au luat efectiv foc după citirea proiectului şi după ce preşedintele de şedinţă i-a dat cuvântul „doamnei Andrei din primărie” ca să explice „cum stă treaba cu rectificarea bugetară la acest proiect cu nr. 2”. Funcţionara le-a explicat consilierilor cam ce v-am spus noi mai sus, iar după aceea s-a dat drumul la „discuţii pe marginea proiectului”. Aici lucrurile s-au aprins imediat. Tonul l-a dat consilierul social-democrat Florin Bican, care prin întrebarea pusă funcţionarei a cam dat apă la moară a ceea ce urma să se întâmple: „Aş dori să întreb care a fost raţionamentul raţionamentul ca cei 40 de mii de lei care trec ca subvenţie la clubul şcolar... sportiv se diminuează şi dispar la subvenţia pentru acoperirea diferenţei de preţ la energie termică, ţinând seama că ne apropiem de iarnă şi sunt solicitări din partea societăţii de termoficare pentru livrarea agentului termic”? Tot consilierul Bican şi-a spus şi punctul de vedere legat de ce a întrebat: „Eu nu consider oportun ca tocmai de la acest capitol să se diminueze această sumă... „.

„S-a avut în vedere că se vor încasa venituri la impozitele locale, termenul de plată fiind 30 septembrie. De aceea s-a luat şi să ştiţi că altă sursă nu era deloc. Iar acolo la clubul sportiv municipal sunt de achitat cheltuieli ce nu suportă amânare. Asta a fost decizia Executivului”, a venit răspunsul funcţionarei.

„Ţinând cont că sunt din domeniu, domnule preşedinte la acest punct mă voi abţine”, a încheiat Florin Bican.

„Vizavi de piaţă eu am o singură întrebare: e careva să-mi răspundă la ce întreb, măcar şeful pieţei... că văd că nu este aici. Juristul pieţei nu este aici să ne spună dacă piaţa n-a avut asigurare?! Cine poate să-mi răspundă? O instituţie aşa mare, totuşi, cu foarte mulţi angajaţi, chiar nu a avut o asigurare? Eu îmi amintesc că acum 8-9 ani a fost un proiect european câştigat de piaţă. S-a făcut modernizarea pieţei... Mă întreb: atunci nu s-a făcut asigurare? Mă întreb totuşi, nu s-a dat o garanţie pentru lucrările făcute acolo?

Vreau să mi se răspundă la această întrebare!”, a spus tot mai enervat pe parcurs ce punea întrebări, consilierul Milu Vladislav.

„Am eu un răspuns”, a spus imediat la microfon consilierul liberal Claudiu Cornea, fost şi viceprimar. „Acoperişul, domnule consilier, n-a intrat în acel proiect european de care vorbiţi şi a fost edificat undeva între 2002-2004”. Vorbitorul a dat de înţeles că de la începutul anilor 2000 orice garanţie din partea executantului lucrării s-ar fi stins în maxim 10 ani. „Ba a intrat şi acoperişul”, a menţionat Milu Vladislav. „Nu, n-a intrat! A intrat în acel proiect doar partea de jos, hala propriu-zisă, unde sunt produsele de vânzare, dar acoperişul nu!”, a replicat Claudiu Cornea. „Şi piaţa a intrat!”, a spus din nou Milu Vladislav, uitând se pare că discuţia era despre acoperişul pieţei. „Vă reamintesc că a venit la tăierea panglicii chiar un ministru şi nu altcineva decât Primul-ministru al României la acea dată”, a continuat Milu Vladislav, depărtându-se parcă din ce în ce mai tare de subiect, apropul fiind clar spre Adrian Năstase, prim-ministru din partea social-democraţilor la acea dată. Între cei doi a intervenit şi consilierul ALDE Mihai Barbu tot printr-o întrebare, după care a dat tot singur răspunsul:

„Un acoperiş ce garanţie are? Până la prima ploaie...”.

„Da, la prima furtună e gata”, l-a completat colegul său de partid.

„În cazul intemperiilor şi a fenomenelor extreme nu se mai pune oricum problema de garanţie. Azi dimineaţă m-am întâlnit cu şeful pieţei, întâmplător, întrebându-l care este situaţia. Şi mi-a spus că efectiv a fost smuls acoperişul cu stâlpii de lemn cu tot! Deci, nu că a fost un vânticel, vă daţi seama cum a putut să ia vântul pe sus acoperişul cu stâlpii de susţinere cu tot! Nu vreau să greşesc, dar în situaţii speciale ştiu că...”, n-a mai apucat să spună consilierul liberal Muntean, fiind întreruptă de Milu Vladislav.

„Doamnă, de ce n-a luat vântul şcoala nr. 1, că ştim că şi aceasta a fost reabilitată. De ce n-a luat-o? E bine totul şi frumos când e soare afară şi nu plouă sau bate vântul. Deci nu are cine să-mi răspundă! Mulţumesc”, a încheiat consilierul. Dar doar aparent deoarece cuvântul său nu se va opri aici.

Imediat a intervenit din nou consilierul Mihai Barbu. „Am şi eu o întrebare, domnule preşedinte! Am o nelămurire...

Noi facem banii ăştia extrem de greu şi o singură dată în viaţă. Vindem tot şi din aceşti bani şi aceste taxe văd că nu facem decât reparaţii curente. Vă dăm 10.000, 100 de milioane acolo la Hermes, pentru reparaţii curente, dar eu n-am văzut nicio cerere ataşată, ce fac ei cu banii ăştia. Pe urmă iar reparăm nişte locuinţe şi s-au dus cei 25.000, pe care i-am obţinut din vânzări. Apoi, văd o altă chestie pe care graba noastră de a fi generoşi se întoarce împotriva noastră. S-a aprobat nu demult, tot într-o şedinţă de îndată, ca Şirineasa să ne folosească terenul. Am fost astăzi cu domnul Vladislav, colegul meu şi am aflat acolo, la faţa locului, că, de fapt, ei folosesc spaţiile de cazare, pentru care noi plătim acum 225 de milioane încălzirea, iluminatul, apa 35 de milioane şi ei doar au făcut curat în incintă. Acum mai observ că o altă firmă, tot în legătură cu Şirineasa şi cu domnul Nick Succes, vrea tot urgent ca să-i dăm noi azi un acord de principiu, ca peste două săptămâni să le impunem condiţiile care ar fi trebuit puse de la început (nota red. Referirea consilierului a fost făcută aici faţă de un proiect de pe ordinea de zi de la poziţia 6 prin care consilierii locali urmau să-şi dea sau nu „acordul de principiu în vederea desfăşurării activităţilor sportive – disputarea meciurilor oficiale – de către „Luceafărul” Oradea în incinta Complexului Sportiv Municipal Jiul Petroşani”). Practic, luăm bani puţini, cât luăm şi noi şi cât putem şi apoi îi dăm pe Apa Sâmbetei! Dar nu e nimeni din administraţie să ne răspundă aici, nici domnul viceprimar, nici domnul primar (nota red. Ambii au lipsit de la şedinţă). Eu întreb, dar cine-mi răspunde de contractele astea păguboase?”, a întrebat pe un ton destul de încrâncenat Mihai Barbu.

Faţă de ceea ce a spus consilierul Barbu, imediat preşedintele de şedinţă şi-a adus aminte că în sală se află totuşi din partea Executivului Marian Popescu, administratorul public. De aceea, imediat i-a dat cuvântul acestuia, ca să-i răspundă la întrebări consilierului ALDE.

„Nu sunt contracte păguboase, după mine...”, şi-a început retorica Popescu, fiind imediat întrerupt de Mihai Barbu: „Ba sunt foarte păguboase!”. „Noi, la secţia de fotbal, a continuat Popescu, aţi văzut câţi bani am dat, am băgat în consiliu, e o sumă derizorie pentru desfăşurarea atâtor activităţi. Tot ce înseamnă fotbal e în jur de 40 de mii de lei, ce-am dat până acum, asta însemnând deplasările...”. „Deplasările sunt 140 de milioane!”, a strigat Mihai Barbu. „Atât! Restul până la 400 îi cedăm la Şirineasa, că ne-am grăbit repede să îi cedăm terenul!

Asta e diferenţa până la 400 de milioane! Pentru deplasări sunt 140 de milioane...”, a mai spus consilierul, tot mai indignat pe măsură ce vorbea. „Tot bugetul CSM-ului este 140, eu am vorbit de deplasări... Asta înseamnă salarii, utilităţi...”, a explicat Popescu. „E acolo încălzit, iluminat 22,50, apă 3,50 ce tot vorbiţi... Şi salariul la cine?”, nu s-a lăsat consilierul. „Da, salariul la cine? Că antrenorul nu ia bani, jucătorii nu iau bani... Salariu la cine?”, l-a completat şi colegul de partid, consilierul Milu Vladislav. „Vorbeam de CSM. E directorul CSM care ia salariu, directorul de la bazinul şcolar – de fapt, şeful de la bazin că nu este director ci responsabil de bazi. Sportivii nu iau nimic. De asta spun că noi dăm o sumă modică pentru sport. Dumneavoastră aţi aprobat, la o solicitare, ca Şirineasa să joace acolo, s-au făcut investiţii şi, întradevăr, ei au venit cu 30 de oameni şi au muncit, au cosit...”, a apucat să mai spună Popescu, întrerupt de consilierul Barbu. „Da, au şi văruit acolo... dar asta puteaţi să faceţi şi dumneavoastră cu ăştia pe care-i plătim toată ziua, smulgea fiecare o buruiană şi rezolvau problema!”. „Deci, încă o dată vă spun, nu consider că sunt bani mulţi pentru secţia de fotbal. Iar noi nu putem să susţinem o echipă de fotbal nici măcar de divizia C, susţinem o echipă de juniori şi nişte copii”, a mai spus administratorul public.

„Domnule Popescu, într-adevăr suma este derizorie, dar nu se poate ca un oraş ca şi Petroşaniul să nu poată susţine o echipă. Vulcanul da, Petrila da, Haţegul, Simeria, Călan da... în timp ce Petroşaniul nu! De ce?”, a întrebat Milu Vladislav. De aici discuţia a devenit aproape halucinantă şi pe ton tot mai ridicat.

„Domnule consilier, spuneţi că sunt bani mulţi care i-am dat. Eu v-am spus cheltuit, ce am făcut...”, a apucat să spună Popescu. „N-aţi făcut nimic, aici e problema!”, a ţipat Milu Vladislav, din ce în ce mai furios, ca şi administratorul public de altfel. „Bugetul nu-l aprobă Executivul, îl aprobă consiliul local”, a spus şi mai tare Popescu. „Aţi văzut vreun program cu copiii ăia care fac performanţă? Ne trebuie director şi noi la sportivi nu le dăm măcar o ciocolată! La directori le faceţi salarii de 70-80 de milioane şi la copiii ăia nu le dăm o ciocolată!”, a zbierat fără să-şi mai ţină nervii deloc în frâu consilierul ALDE.

„Să vă mai dau un exemplu de la stadion. Vă spune ceva societatea Radian SRL? Cum au ei acolo contract şi nu plătesc utilităţile şi dau saună cu 15 lei, cu 500 lei pe curentul primăriei? Cum? Aţi făcut un contract şi am auzit că şapte aţi semnat pe contractul ăla şi e păgubos până peste cap. Ăia îşi văd de treabă, au vreo sută şi ceva de milioane datorii la primărie cu penalităţi şi noi îi lăsăm în continuare”, a intervenit din nou Mihai Barbu.

„Domnule Popescu, nu cumva cheltuielile acestea cu utilităţile pentru clubul sportiv sunt cele folosite sau cele necesare Clubului Sportiv Municipal Jiul Petroşani care activează în cadrul Complexului Sportiv Jiul?”, a întrebat consilierul Cornea, întrebarea consilierului Barbu rămânând pentru moment fără răspuns. „Ba da, asta am spus şi eu. Nu ne permitem o echipă de divizia C, dăm bani doar pentru juniori şi copii”, i-a răspund Popescu lui Cornea.

„Alţii consumă utilităţile acolo, domnule Cornea! Hotelul,

 

dacă vreţi să ştiţi, e ocupat de Şirineasa. Nu de copiii de la Jiul!”, a tunat Mihai Barbu. „Staţi puţin că n-au intrat decât de două săptămâni acolo şi doar noi am stabilit în şedinţă treaba asta, cu menţiunea că până în 29 septembrie vom stabili condiţiile financiare...”, a încercat să împace treaba Cornea.

„Vi se pare normal să nu poată folosi pista de la stadion cei de la Jiul, pentru că a intrat Şirineasa? Dacă n-aţi fost acolo să vedeţi nu vorbiţi! Eu am fost acolo”, a replicat Mihai Barbu. „Chemaţi pe direcor, pe Polifronie, să vă spună dânsul!”, şi-a completat din nou colegul de partid şi de consiliu local, Milu Vladislav. „Nu se poate, ai spoit acolo puţin cu var şi lavabilă şi te-ai făcut stăpân pe tot complexul Jiul”, a continuat Vladislav.

„Să facem o paranteză, utilităţile nu sunt doar pentru Jiul, sunt şi pentru bazin. În proporţie de 80% banii se consumă la bazin!”, şi-a adus aminte subit, parcă din negura vremurilor, Marian Popescu, încercând să domolească incisivitatea celor doi consilieri pe această temă.

„Păi, asta trebuia să spuneţi de la început domnule Popescu! Dar v-a scăpat şi iată câte discuţii...”, l-a mustrat pe Popescu Cornea, urmat şi de alţi consilieri din sală.

„Da, acolo sunt utilităţile mari. Şi v-am spus, toată suma de 140 de mii este pentru salarii, utilităţi şi deplasări cu sportivii, nu numai pentru Jiul ci pentru toate secţiile”, a concluzionat Popescu, fericit oarecum că în sfârşit este înţeles.

Dar n-a fost se pare înţeles deloc, deoarece imediat Milu Vladislav i-a mai pus o întrebare: „Domnule Popescu, lămuriţi-mă cum de plătim noi, Primăria Petroşani, curentul şi apa pentru o firmă privată?”.

„Domnule consilier, dumneavoastră aţi votat...”. De aici au început strigăte de nedescris, cei doi vorbind unul peste altul şi fiind aproape de neînţeles de cei din jur. În condiţiile în care şi microfoanele de la mese au fost deschise, vă daţi seama ce au avut de suferit timpanele tuturor din sală! După vreun minut, tensiunea s-a mai domolit, şi Popescu a continuat: „Aţi votat concesionarea, cred că prin martie!”. „Aş vrea s-o văd şi eu cum arată!”, a spus oarecum resemnat Vladislav, care începuse să dea primele semne de oboseală. „Am să vă arăt hotărârea de consiliu, nicio problemă. Nu eu am aprobat!”, i-a replicat Popescu. „Luăm o chirie modică şi nu specificăm în contractul ăla că ei trebuie să-şi plătească utilităţile! Unde s-a mai întâmplat lucrul acesta?”. „Au contract cu apa pe firmă, iar cu energia electrică au contoar individual”, a încercat să explice Popescu. Considerând că administratorul public minte, Vladislav şi Barbu au ţipat aproape instantaneu: „Nu au contoar de curent domnule, ce naiba, ne luaţi de fraieri?! Doar am fost noi acolo... ce naiba!”. „Este contoar, fără probleme”, s-a ţinut tare Popescu. „Haideţi că vă trimit să vă arăt o poză, să vedeţi că e contoar la energia electrică! Înseamnă că aţi fost degeaba pe-acolo...”, a încheiat Popescu pe un ton acru.

Până la urmă, proiectul cu bugetul a trecut, cu abţinerea a trei consilieri: Bican, Vladislav şi Barbu.

Discuţiile de la proiectul doi au continuat şi la proiectul şase, acolo unde s-a discutat votarea acordului de principiu pentru ca „Luceafărul” Oradea să dispute meciurile la stadionul „Jiul”. Consilierul Milu Vladislav a cerut amânarea proiectului, motivaţia fiind că: „Ni s-a spus că până în 29 vom încheia un contract, de aceea proiectul de azi poate fi amânat”. „Am înţeles că ei au unde să joace şi nu s-a pus sau nu se pune problema că nu au unde să joace. Ei joacă la Oradea, în 29 pot să se prezinte şi să facem un contract ca lumea”, a completat şi consilierul Barbu.

Au continuat apoi o nouă serie de discuţii în contradictoriu, consilierul Dorina Niţă, colega celor doi consilieri ALDE cerând şi ea amânarea proiectului, în sensul că

„acest acord de principiu nu-şi are rostul, din vreme ce contractul va fi semnat în 29 septembrie”, acesta fiind de altfel „baza înţelegerii”.

„Nici nu vă imaginaţi câte oraşe sunt dispuse să aibă echipe de divizia B la ele pe banii altora! Poate până vă gândiţi, dacă dăm sau nu liber acestei echipe să joace pe terenul Jiului, se răzgândesc! Foarte multe municipii din ţara asta abia aşteaptă să aibă în oraş echipă care să joace în divizia B pe banii altora... ”, a venit cu ceva nou faţă de discuţiile anterioare consilierul Cornea.

Până la urmă, consilierul Petru Drăgoescu a explicat cum stă treaba cu „acordul de principiu”, nu degeaba acesta a fost în tinereţe sportiv de performanţă:

„Hai să lămurim lucrurile. Acordul de principiu este necesar în vederea anunţării Federaţiei Române de Fotbal, aşa cum prevăd regulamentele şi Statutul FRF, deci posibilitatea de a juca într-o altă locaţie meciurile oficiale. Acest acord de principiu le trebuie în vederea eliberării documentelor necesare obţinerii licenţei de joc pentru liga a doua!”. Tot Drăgoescu le-a spus consilierilor că se îmbată cu apă rece, deoarece s-ar putea ca repede patronul, care are ambele echipe, Luceafărul şi Jirineasa, să retragă una dintre ele de la Petroşani. „Poate duce Şirineasa mai la sud şi îi face loc aici Luceafărului... cine ştie. De ce? Deoarece gazonul de pe stadion n-are cum să suporte două meciuri oficiale pe săptămână! Asta o ştim dinainte de 1989, drenajul fiind compromis încă deatunci! Doi la mână: suprafaţa de joc este buretoasă şi necesită un efort sporit de consum de energie, de aceea chiar şi când Jiul juca în liga a treia, după 1990, prefera terenul doi”.

Consilierul liberal Valeriu Butulescu a fost printre cei care au încheiat pledoariile într-un ton extrem de dur: „Aşa cum s-a spus, amânând un acord de principiu în ideea în care vedeţi bine că nu suntem foarte solicitaţi la capitolul ăsta, de ani de zile nu scoatem bani de pe acest frumos obiectiv sportiv, facem o greşeală! Acum iată că vine cineva să facă ceva şi noi începem să inventăm şi să găsim motive ca să amânăm şi să facem nu ştiu ce, ca şi       cum am da de înţeles că e o avalanşă de cereri şi de oportunităţi. Ce aşteptaţi? Iată, vine o echipă, Luceafărul Oradea, importantă, de divizia B. Şi noi ce facem? Aşteptaţi să vină F.C. Barcelona, aşteptaţi să vină Real Madrid? Ce alte oportunităţi aşteptaţi. Cred că şi acolo aţi fi avut suspiciuni dacă veneau ăia de la Madrid, că s-a înţeles nu ştiu cine nu ştiu cum... Eu asta vreau să vă întreb, de ce să amânăm acest proiect? Doar aşa ca să aratăm presei că avem muşchii tari? De ce?!”.

Secretarul Adrian Negoe a intervenit exact către finalul discuţiilor, imediat înainte de vot, menţionând faptul că un acord de principiu nu impune nimic juridic, dar că în ceea ce priveşte stadionul va trebui să se gândească ceva de viitor de către administraţia locală: „După cum văd soluţia, ea nu poate fi decât concesiunea prin licitaţie publică. Este vorba despre complexul sportiv, care este un bun aflat pe domeniul public şi pentru care Ordonanţa de Guvern 54/2006 are norme de aplicare atât de bune şi de clare, încât viitorul va fi concesionarea complexului de care am spus. Sper ca proprietarul sau societatea, cine deţine aceste echipe să dorească să vină la licitaţie. Soluţia asta va fi, cu plata unei redevenţe anuale, în care să scriem în contract drepturile CSM-ului, deci a copiilor şi juniorilor noştri de a juca, a celor de la atletism de a alerga pe pistă, plata utilităţilor şi toate aceste lucruri”.

„De ce n-aţi spus aşa, mai repede, că asta e soluţia? Uitaţi-vă la Bucureşti cum primăria închiriază Naţional Arena lui Gigi Becali pe 50.000 euro pe meci! Au luat banii... şi nu atâta concesiune şi poveşti! Noi de ce nu putem? Atât e chiria, cât o stabilim, plătesc şi gata... să facem ca ăia din Capitală”, s-a reaprins consilierul Barbu.

„Eu nu ştiu cu chiria ce or fi făcut cei din Bucureşti, că în România nu există nicio normă care să-ţi dea voie să poţi închiria aşa... Dar mă rog...”, i-a răspuns oarecum secretarul consilierului.

După alte 3-4 minute de discuţii şi de tot dat cu părerea, multe cam în gol şi fără substanţă, în cele din urmă preşedintele de şedinţă, Ioan Rus, a supus proiectul la vot. Acesta a fost votat cu 12 voturi „pentru”, două abţineri şi un vot împotrivă (cei trei consilieri ALDE). Înainte de asta, amendamentul lui Milu Vladislav (cel ce viza amânarea proiectului) primise doar trei voturi, restul voturilor fiind împotrivă.

Mai trebuie spus că şi la proiectul pentru devizul estimativ la lucrările de la acoperişul pieţei, de la proiectul 4  de pe ordinea de zi, toţi consilierii au votat „pentru”, asta deşi la rectificarea de buget de la punctul 2 au fost discuţii în contradictoriu legate de piaţă! Devizul estimativ semnat de Ciprian Preda şi şeful de serviciu Aron Dumitrescu a fost calculat la suma totală de 298.651,60 lei. Culmea, discuţiile pe marginea proiectului n-au prea fost deoarece ele se epuizaseră la proiectul nr. 2, cel cu rectificarea bugetară. Probabil că din prea multă vorbăraie, consilierii au cam obosit, chiar şi cei de la ALDE renunţând să mai întindă prea mult vorba. Oricum o şedinţă de îndată foarte lungă, mai lungă cu mult decât multe şedinţe ordinare!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter