17.09.2017,  20:56:39 | 0 comentarii | 815 vizualizari
COMUNICAT DE PRESĂ / „Verificarea măsurilor stabilite prin procesele verbale de cercetare a evenimentelor!”
de Ziarul Vaii Jiului

În data de 15 septembrie a.c. la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara a avut loc un simpozion legat de accidentele de muncă.
Principalii factori de ordin social care produc îngrijorare şi afectează lucrătorii din România sunt: 
-  preocuparea permanentă asupra păstrării locului de muncă;
- scăderea numărului de lucrători specializaţi concomitent cu suplimentarea sarcinilor de serviciu pentru cei rămaşi în activitate;
- creşterea exigenţei tehnologice în urma apariţiei de noi echipamente şi tehnologii;
- îmbătrânirea forţei de muncă;
- schimbări produse în dinamica accidentelor de muncă.
Pentru perioada 2012-2015, din statistica accidentaților în muncă înregistrați în baza de date a Inspecției Muncii rezultă faptul că numărul şi frecvenţa accidentelor de muncă au crescut permanent.
Tendința de creștere a indicelui de frecvență a accidentaților în muncă înregistrați în România în ultima perioadă a fost factorul determinant în luarea deciziei de a declanșa acțiunea de monitorizare şi verificare a modului în care unitățile ce au înregistrat accidente de muncă realizează măsurile stabilite cu ocazia cercetării evenimentelor, măsuri care să ducă la prevenirea altor evenimente similare și care să întărească nivelul securităţii şi sănătăţii în muncă din unitate. 
Obiectivele acţiunii au fost: creşterea gradului de conştientizare al angajatorilor şi al lucrătorilor din unitățile din grupul țintă în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă pentru eliminarea / diminuarea accidentelor de muncă și promovarea stării de bine la locul de muncă, cu consecinţe benefice în plan social şi profesionalş încurajarea unei abordări participative prin implicarea angajaților și angajatorilor în diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din producerea unor accidente de muncă; promovarea bunelor practici privind eliminarea / diminuarea fenomenului accidentogen.
În cadrul simpozionului au fost abordate teme de interes pentru angajatori care au vizat: Ce evenimente pot fi considerate accidente de munca; cum se clasifică accidentele de muncă; evidenta accidentelor de munca; masuri obligatorii pe care angajatorul trebuie sa le ia pentru a asigura conditiile de securitate si sanatate in munca si pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale; cercetarea, înregistrara şi raportarea accidentelor de muncă; Ce informații se transmit la ITM; ce informații se transmit asiguratorului; drepturile angajaţilor in cazul unui accident de muncă; Reabilitarea medicala si recuperarea capacitatii de muncă.
Menţionăm faptul că neanunțarea evenimentelor produse constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.500 lei la 7.000 lei.
Astfel de evenimente se organizează periodic la nivel local şi naţional asemenea acţiuni facând parte din Programul anual al ITM Hunedoara şi al Inspecţiei Muncii.

Adrian Florin Bozdog
Inspector şef
Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter