19.09.2017,  20:53:58 | 0 comentarii | 261 vizualizari
Ante scriptum la o apariție editorială / „Valea Jiului în legende și povestiri”
de Ziarul Vaii Jiului

De mult timp îmi pusesem în gând să scriu o carte cu legende şi povestiri din lumea momârlanilor. Unele dintre acestea au fost trecute disparat în cele peste douăzeci de cărţi scrise până acum. Nu am reuşit să încropesc un volum de povestiri şi legende în sensul strict al cuvântului. Acestea au fost generate într-un cadru geografic şi istoric aparte, aşa încât a trebuit să le împletesc şi cu istoria locală milenară şi nu orice istorie ci una bazată mai mult pe relatări orale.
Şi a mai fost ceva; nu m-am putut dezlipi întru totul de etnologie, microb inoculat şi de cunoscutul scriitor şi etnolog dr. Isidor Chicet care timp de 15-16 ani a fost redactorul şef al revistei Răstimp din Drobeta Turnu Severin, revistă pe care a şi fondat-o, la a cărui „şcoală” pot spune că m-am format ca etnolog. De altfel din anul 2006 până în anul 2012 când acesta, din motive obscure, a fost îndepărtat de la conducerea prestigioasei reviste, am făcut parte din colectivul de redacţie.
Fac parte, poate (din păcate), din ultima generaţie care a mai prins în perioada copilăriei şi a tinereţii, aproape în integralitatea lor minunatele tradiţii şi obiceiuri milenare din satele Văii Jiului. Am avut şi şansa de a discuta cu două sau trei generaţii dinaintea generaţiei mele, martori oculari ai acestor obiceiuri şi tradiţii.
O bună parte din generaţia mea a dispărut şi în curând va dispare în întregime. Generaţiile viitoare vor cunoaşte aceste tradiţii doar din scrieri. Nici măcar poveşti despre toate acestea nu vor mai avea de la cine să asculte.
Am avut şi privilegiul ca pr. Jura Dimitrie şi el fiu al satului Jieţ să-mi mijlocească accesul la unele însemnări în manuscris ale părintelui său pr. Jura Păun Marcu (1914-1997) un mare erudit fiu şi atent observator al vieţii satului de altădată. De real folos mi-au fost şi articolele publicate în ziarul „Steagul Roşu” în perioada anilor 1975-1985 sub pseudonimul de Marcu Jianu.
Acelaşi lucru util l-a făcut şi Popa Sorin din satul Popi care mi-a pus la dispoziţie note şi însemnări ale părintelui său Popa Ionel Botoaşcă (1924-1993). Ambilor le sunt recunoscător.
Datorită şi acestor împrejurări, legendele şi povestirile pe care le-am aflat din notiţe şi însemnări sau din surse orale au trebuit să se împletească strâns cu etnologia, dar cu o altfel de etnologie care nu mai respectă întru-totul planul şi vechile canoane sau şabloane, cu o etnologie neconvenţională.
Momârlanii, atunci când dăruiau o fotografie cuiva drag, aveau obiceiul de a scrie pe spatele ei: „O piedică în calea uitării”. Îmi însuşesc acest mod şi înmânez tinerei generaţii strădaniile mele tot ca „o piedică în calea uitării” tradiţiilor, obiceiurilor şi chiar superstiţiilor înaintaşilor noştri bine ancorate în istorie şi în fapte.
Dr. Dumitru GĂLĂŢAN JIEŢ



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter