29.10.2011,  12:46:28 | 0 comentarii | 580 vizualizari
Sport. Ultima ora
de Loredana JUGLEA

Atac la Superligă

Echipa de rugby Știinţa Petroşani s-a reunit, miercuri, sub comanda aceloraşi antrenori Alexandru Lupu şi Emil Drumea. Au fost prezenţi la antrenamente, în mare parte aceiaşi jucători, care au evoluat în prima parte a sezonului. „Avem al pregătiri doi jucători din oraş, tineri, talentaţi şi mai suntem în tratative şi cu laţi jucători tineri din ţară, dar fiind echipă universitară aşteptăm ca ei să-şi ia Bacalaureatul”, a declarat Alexandru Lupu.

Echipa se va pregăti în continuare la stadion, iar peste două săptămâni petroşenenii vor juca restanţa din Divizia Naţională cu CFR Braşov.

Dat fiind faptul că a mai rămas puţin timp până la acest meci, Știinţa a renunţata la cantonamentul propriu zis.

 

Croitoru, eliminat din lot

Costinel Croitoru este jucătorul la serviciile căruia antrenorul Alexandru Lupu a decis să renunţe. Jucătorul care a evoluat în multe din partidele turului nu a confirmat speranţele puse în el, astfel că staff-ul tehnic a decis că este mai bine să li se dea şansă altor jucători. „Cu regretul că era un jucător foarte serios Croitoru nu a confirmat pe teren aşa că am hotărât că nu putem investi în jucători care nu pot progresa, iar noi ne dorim să jucăm la un nivel mai mare mai ales că avem obiectiv clasarea pe locul doi, loc ce duce în Superligă, lângă marile puteri, Steaua, Dinamo, Farul şi Baia Mare”, spune tehnicianul.

 

Situaţie financiară neschimbată

Consiliul Judeţean Hunedoara, Universitatea Petroşani au rămas singurele instituţii care încă mai sprijină mişcarea rugbistică din oraş. Consiliul Local Petroşani nu a virat încă suma promisă. „Eu sper că nu am fost daţi uitării şi aşteptăm sprijinul domnului primar pentru că avem multă nevoie. Suntem una dintre echipele sărace ale Diviziei Naţionale şi poate nu neapărat sărace cât fără o stabilitate financiară. În ciuda acestui neajuns echipa s-a comportat bine, în campionat, şi a rămas în cărţile promovării”.

Jocul bun practicat de echipă poate atrage eventual investitori, susţinători şi parteneri, Ioan Temneanu, liderul de Sindicat de la Petrila a făcut un prim pas pentru ajutorul echipei. „Sperăm să mai fie şi alţi oameni de bine. Avem gânduri pozitive şi ne dorim în acest retur să aducem cât mai multă lume la stadion să-i încântăm pe fanii noştri cu un joc spectaculos”, declară Lupu.

 

„Am fost dat la o parte”

Cu Alexandru Lupu antrenor la naţionala de Rugby în 7, tricolorii au obţinut cele mai bune rezultate din istorie, un loc şase la Campionatul European, de anul trecut. Din păcate tehnicianul din Vale a fost înlăturat de la cârma Naţionalei. „Îmi e foarte greu să îmi găsesc cuvintele legate de acest subiect pentru că am depus multă muncă la naţională. Am fost dat la o parte prea uşor şi nedrept. Am presimţit ceva, dar nu mă aşteptam să se întâmple aşa curând. Am luat echipa de pe locul 10 în Europa şi am dus-o pe locul 6. După plecarea mea echipa a luat locul 11 şi a retrogradat, urmând să joace cu echipe de mâna a doua precum Cipru, Andora şi Elevţia”, spune Alexandru Lupu, căruia îi lipseşte munca de la Naţională, acolo unde a stat doi ani. „Este frustrant faptul că eu am reuşit să duc echipa în Grand Prix, să jucăm cu Anglia, Franţa, Portugalia, Spania, când nu existau turnee de pregătire, bani pentru diurnă şi erau atâtea neajunsuri. După plecarea mea s-au găsit bani şi pentru turnee de pregătire şi 30 de euro pentru jucători şi un staff tehnic format din 7 persoane. Odată cu retrogradarea Naţionala nu mai are şanse să se califice la Campionatul Mondial din anul 2013. Păcat că toată munca mea de acolo s-a risipit într-o lună şi jumătate. Acum singurul obiectiv rămâne calificarea la Jocurile Olimpice din 2016”, spune antrenorul care a cucerit trei titluri de campion naţional ca jucător la Steaua.  

 

Cojocaru, operat de menisc

Căpitanul echipei Știinţa Petroşani, Daniel Cojocaru, se află în plin proces de refacere după operaţia de menisc suferită de puţin timp. Cojocaru, om de bază şi la Naţionala de Rugby în 7, are şanse să se refacă în mai puţin de o lună de zile dacă va urma programul stabilit de medic. ”Important este să-l avem pentru Campionatul Naţional de Rugby în 7, din luna octombrie, pe care sperăm să-l cucerim. Ne dorim să fim campioni naţionali la rugby în 7 şi să demonstrăm că şi la Petroşani se poate face performanţă, ca în anii trecuţi când Știinţa cucerea Cupa României, la rugby în 15.

 

 

Atletismul hunedorean, reprezentat la Europene

Atleta Andreea Todereanu, legitimată la CNS CSS Cetate Deva, va reprezenta România în proba de triplusalt a Campionatelor Europene de Juniori cu obiectivul de a se clasa pe podium. Competiţia se desfăşoară în Estonia, la Tallin, de mâine până duminică, şi aliniază la start cei mai buni atleţi juniori (cu vârste între 17 şi 19 ani) ai continentului.

Multiplă campioană a României şi învingătoare în toate probele de triplusalt ale junioarelor din anul 2011, atât în sală cât şi în aer liber, Andreea Todereanu îşi doreşte enorm să facă pasul spre performanţa internaţională. Sportiva antrenată de Nicolae Alexe a muncit mult şi cu seriozitate şi speră să dea lovitura la Campionatele Europene de la Tallin. „Îmi doresc să reuşesc o săritură în jur de 13.50 de metri şi să obţin o medalie. Sunt bine pregătită, iar rezultatul depinde de şansă şi de cât de mult o să pot să mă concentrez în timpul concursului. Sper ca zborul (cu avionul până la Tallin n.r) să nu fie foarte lung, întrucât nu mă simt bine după zboruri de acest fel”, a afirmat Andreea Todereanu. „Pe site-ul Federaţiei Internaţionale, Andreea are a şasea performanţă internaţională a anului (13.23 metri). Niciodată ordinea din aceste clasamente nu se respectă şi în competiţie, iar noi sperăm ca Andreea să prindă podiumul. În proiectele noastre de pregătire, pentru Campionatul European de la Tallin obiectivul era clasarea pe locurile 3-5. Evident că ne dorim locul trei sau şi mai bine, dar se poate şi mai puţin. Eu sunt convins că poate lua medalie, iar Andreea e şi ea încrezătoare”, a afirmat antrenorul Nicolae Alexe. Concursul de calificări este programat joi după-masă, iar finala va avea loc sâmbătă. În afara acestor elemente de „siguranţă”, competiţia din Estonia e plină de necunoscute. „Nu ştim dacă antrenamentele de acomodare şi cel oficial vor avea loc pe pista de concurs sau se vor desfăşura pe un alt stadion. De asemenea, Federaţia Internaţională nu a precizat dacă va impune un barem minim pentru accesul în finală sau dacă se vor califica sportivele cu cele mai bune 12 rezultate. Indiferent de modul de desfăşurare, Andreea trebuie să se mobilizeze şi să facă un concurs valoros care să-i aducă o medalie”, a precizat antrenorul Nicolae Alexe.

 

 

Raliu de viteză la Hunedoara

Centrul civic al Hunedorei se va transforma, la finalul săptămânii (23 şi 24 iulie), în traseu de raliu pentru participanţii la etapele III şi IV ale Campionatul Naţional de Circuit Viteză Urban 2011. Competiţia este organizată de Comisiile Judeţene de Automobilism şi Karting ale filialelor ACR din judeţele Hunedoara şi Timiş.

Concursurile  se vor desfăşura în regim de circulaţie închisă pe un traseu de 2,3 kilometri cuprins între Union, Rusca şi Gambrinus din Hunedoara. Competitorii se vor întrece la patru clase diferenţiate după vârsta participanţilor şi puterea maşinilor. La clasa juniori au drept de participare sportivi între 16 şi 19 ani, absolvenţi sau cursanţi ai unei şcoli de pilotaj agreate, cu maşini ce au o capacitate cilindrică de maximum 1600 cmc şi putere maximă de 100 CP. La clasele 1 şi 2 vor putea „alerga” sportivi de peste 19 ani, posesori ai permisului de conducere categoria B de minimum un an, cu maşini de până la 1600 cmc sau 2000 cmc. În fine, la clasa 3, au drept de participare sportivi de peste  20 ani, posesori ai permisului de conducere categoria B de minim 2 ani cu automobile fără nici un fel de restricţie. 

Pentru desfăşurarea celor două manşe ale etapei a III-a, circulaţia va fi închisă, în centrul civic din Hunedoara, sâmbătă, 23 iulie, între orele 14.00 şi 22.00. Pentru etapa a IV-a, circulaţia va fi închisă, duminică, 24 iulie, între orele 10.00 şi 18.00.

 

 

Jucători grevişti, datorii la fisc

Neplătiţi de mai bine de trei luni jucătorii de la FC Hunedoara au refuzat să se mai antreneze. 

Sătui de promisiuni deşarte şi ajunşi la capătul răbdării, jucătorii l-au anunţat pe antrenorul Ioan Petcu că au decis să nu se mai antreneze până nu le vor fi achitate salariile restante. 

Din lotul cu care FC Hunedoara a încheiat campionatul trecut pe locul 5, cu 41 de puncte, au mai rămas doar 11 jucători: Băeşu şi Corneliu Apostol – portari, Șandor, Samoilă, Trăşcan, Al. Sabou, B. Crişan, Vremi, Pîrvu, Bobouţanu şi Plăviţiu. Lor li s-au alăturat Duţă şi Al. Marin, cărora le-au expirat împrumuturile la FC Cugir, şi Boloş, care a revenit de la Aurul Certej. 

FC Hunedoara a încheiat sezonul trecut plină de datorii, asta în situaţia în care Consiliul Local Hunedoara a asigurat echipei un buget de 900.000 lei, iar cei doi finanţatori, Cornel Ene şi Ovidiu Luca (aduşi la club de primarul municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada), susţin că au băgat în echipă alţi 300.000 de euro. 

 

 

În impas, jucătorii aleargă prin parcuri

Singura reprezentantă a judeţului Hunedoara, în Liga a II-a, Mureşul Deva se află într-o situaţie grea din cauza problemelor financiare. Din acest motiv Mureşul nu şi-a reluat pregătirile pentru noul sezon, iar şansele ca „alb-roşii” să continue în liga secundă se reduc pe zi ce trece. Finanţatorii echipei aşteaptă în această săptămână un răspuns pozitiv din partea autorităţilor locale, în privinţa implicării acestora în susţinerea trupei. În acest timp, jucătorii aflaţi sub contract cu Mureşul se pregătesc cu alte echipe sau singuri prin parcurile din zonă.

 

 

 

 

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter