29.10.2011,  17:09:44 | 0 comentarii | 695 vizualizari
Sport. Ultima oră.
de Loredana JUGLEA

FC Hunedoara şi-a adus un jucător de la Partizan Belgrad

FC Hunedoara a dispus cu 5-1 de FC Cugir (Liga a IV-a), în primul meci amical al iernii, disputat pe Stadionul „Constructorul”. Pe baza prestaţiei jucătorilor în acest joc test, antrenorul Ioan Petcu a stabilit lotul cu care alb-albaştrii au plecat în cantonament la Băile Felix.

Hunedorenii au controlat fără probleme partida, practicând un fotbal ofensiv, iar jucătorii aflaţi în probe au căutat să-şi etaleze calităţile, pentru a-l impresiona pe tehnicianul Ioan Petcu. Cel mai convingător a fost sârbul Sakic (22 de ani, fost, conform oficialilor hunedoreni, şi la Partizan Belgrad), care a reuşit să şi marcheze unul dintre cele cinci goluri.Ioan Petcu a stabilit componenţa lotului cu care alb-albaştrii au plecat în cantonament la Băile Felix. În lotul de 27 de fotbalişti selectaţi pentru stagiul de pregătire centralizată, se regăsesc opt noi veniţi. Este vorba de  sârbii Tesic şi Sakic, de Roiu, Urdă, Creţu, M. Ilie, Apostol şi Plevitiu. „Componenţa lotului nu e încă definitivă. Există posibilitatea de a face noi achiziţii, dar şi de a renunţa la unii dintre fotbaliştii din actualul lot”, a spus Ioan Petcu. Clubul hunedorean i-a  pus pe lista de transferuri pe portarul Adrian Pascal şi atacantul nigerian Gideon, care sunt liberi să-şi găsească echipă.

 

Jucătorii de la Inter Petrila au refuzat să mai vină la antrenamente

Inter Petrila este singura echipă din judeţ care nu şi-a reluat activitatea, iar şansele ca jucătorii să mai continue sunt aproape nule, după ce Cosmin Negoi a demisionat din funcţia de preşedinte.

Echipa de fotbal Inter Petrila, grupare ce evoluează în Liga a patra nu a rupt gura târgului în turul de campionat, dar nici pretenţii prea mari nu erau din moment ce jucătorii veneau fără să ia niciun ban şi făceau fotbal mai mult din pasiune. Acuzată de mai multe formaţii din Liga a patra că joacă un fotbal dur, echipa petrileană este într-o situaţie delicată. În anul în care ar fi sărbătorit 90 de ani de la înfiinţare Inter este pe cale să nu se mai prezinte în returul de campionat. Preşedintele secţiei Cosmin Negoi şi-a dat deja demisia din funcţie, iar mai mulţi jucători s-au reorientat spre alte zări, aceştia putând ajunge la Jiul Petroşani şi Universitatea Petroşani. „Am decis că este mai bine să mă retrag. Am văzut că nu se vrea performanţă şi că nu suntem sprijiniţi. În condiţiile în care jucătorii nu luau nici un ban nu puteam emite nici un fel de pretenţii asupra lor. Toţi au venit la stadion din dragoste pentru fotbal, dar ştiţi cum e şi cu dragostea asta. Suntem singura echipă din judeţ care nu s-a reunit şi nici nu cred că mai există vreo şansă în acest sens”, a declarat fostul preşedinte Cosmin Negoi.

 

Universitatea a urcat la munte fără Kamara şi Andrei Ștefănescu

Echipa de fotbal Universitatea Petroşani a urcat în Parîng pentru o perioadă de cinci zile. Antren0orii Ionuţ Stelescu şi Stelian Homan au deplasat un lot format din 22 de jucători, fără vedetele Kamara şi Andrei Ștefănescu, aceştia urmând să se alăture cât de curând. Antrenorul Ionuţ Stelescu a renunţat la serviciile a doi jucători pe care i-a pus pe lista de transferuri, este vorba despre Bodan Poenaru şi Mădălin Bârhoată. Au venit în schimb ex-jiulistul Răzvan Gheorghoescu şi Florin Dobre de la Inter Petrila.

 

Dorin Virgil a debutat la CFR Cluj

După retragerea echipei Siderurgica Hunedoara din campionatul seniorilor, în prima rundă din acest an a Diviziei Naţionale masculine de popice a fost programat un singur meci, pe arena “clujeană” din Câmpia Turzii, asta în timp ce Inter Petrila şi CFR Olimpia ACB Iaşi au stat din lipsă de adversar. Fostul jucător al Petrilei, Dorin Virgil a debutat la noua sa echipă CFR Cluj.

- CFR Cluj – Electro Koracell Tg. Mureş 8-0 (3389 p.d. – 3086 p.d.)

Într-un meci arbitrat de orădeanul Petre Micle, la gazdele clujene a debutat cu un rezultat totuşi mai puţin convingător Dorin Virgil (plecat din motive financiare de la Inter Petrila), dar a lipsit lansatorul Grigore Blaga, reţinut acasă cu examenele de la facultate. Au evoluat următorii sportivi:

- CFR Cluj: Dumitru Beşe – 566 p.d. (4 manşe câştigate; 1 punct de echipă), Ioan Figlea – 585 (3; 1), Petruţ Mihălcioiu – 577 (3,5; 1), Bogdan Dudaş – 551 (3; 1), Robert Merza – 601 (4; 1), Dorin Virgil – 509 (2; 1). Antrenor: Petruţ Mihălcioiu.

- Electro Koracell Tg. Mureş: Nagy Laszlo – 500 (0; 0), Fekete Hunor – 529 (1; 0), Boer Laszlo – 519 (0,5; 0), Fekete Iosif – 498 (1; 0), Orosz Istvan – 534 (0; 0), Gyorgy Arpad (243) & Fazekas Karoly (263) – 506 (2; 0). Antrenor: Seres Jozsef.

Clasamentul la zi în competiţia masculină se prezintă astfel:

1. CFR Cluj                      7    6    0    1   44:12   12

2. CFR Olimpia ACB Iaşi    6    4   0     2   27:21    8

3. Inter Petrila                 6    3    0    3   27:21    6

4. Electromureş Tg. Mureş 7    0    0    7    6:50     0

În etapa viitoare, duminică, pe 30 ianuarie, de la ora 10:00, sub conducerea arbitrului Gheorghe Blazics (Mediaş) se va juca partida-derby Inter Petrila - CFR Olimpia ACB Iaşi, iar CFR Cluj şi Electro Koracell Tg. Mureş vor sta. Să sperăm că echipa campioană naţională din Petrila va putea continua întrecerea, având în vedere numeroasele probleme de ordin financiar existente la petrileni.

 

Liga Campionilor se mută la Petrila

Sâmbătă, pe 29 ianuarie, de la ora 13:00, arena de popice din Petrila va găzdui prima manşă din sferturile de finală ale Ligii Campionilor la feminin, cele două protagoniste fiind Electromureş Romgaz Tg. Mureş şi KV 1996 Liedolsheim (Germania). Celelalte partide sunt KK Lanteks Celje (Slovenia) - SKK Podravka Koprivnica (Croaţia) şi KK Pionir Subotica (Serbia) - KK Kozara Gradiska (Bosnia-Herţegovina). Formaţia SKC Victoria 1947 Bamberg (Germania, acolo unde evoluează şi românca Ioana Văidăhăzan) este calificată direct la turneul final (FINAL FOUR) de la Bad Langensalza (Germania), din perioada 2-3 aprilie 2011.

În turul sferturilor de finală ale competiţiei masculine, pe 29 ianuarie sunt programate partidele: SKV Rot-Weiß Zerbst 1999 (Germania, cu românul Cosmin Crăciun în lotul de jucători) - KK Konstruktor Maribor (Slovenia), ZP Sport a.s. Podbrezova (Slovacia) - KK Neumarkt (Italia), KK Zadar (Croaţia) - SKC Victoria 1947 Bamberg (Germania, echipă la care evoluează şi românul Nicolae Lupu) şi marele derby maghiar Zalaegerszegi TK FMVaS (Ungaria, cu românii Claudiu Boantă şi Feher Zoltan-Flavius în lot) - Szegedi TE (Ungaria).



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter