29.10.2011,  13:49:18 | 0 comentarii | 494 vizualizari
Sport. Ultima oră. Jiul, campioană judeţeană
de Loredana JUGLEA

Jiul Petroşani s-a impus cu scorul de 2-0, în deplasare, la Minerul Uricani şi va juca barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Jiul Petroşani a câştigat cu scorul de 2-0 partida jucată, în deplasare, la Minerul Uricani prin reuşitele lui Gavriluţi şi Ovidiu Popesc. După o primă repriză slabă în care ocaziile au fost împărţite, una pentru gazde şi tot una pentru oaspeţi, cel de-al doilea mitan a compensat. Jiul începe în forţă şi uricănenii nici nu s-au aşezat bine în ghete că mijlocaşul Gavriluţi ia o acţiune pe cont propriu, puţin ajutat  şi de mână, şi saltă balonul peste portarul Farkaş, deschizând astfel drumul spre baraj. Orgoliul gazdelor este zguduit la maxim şi replica vine prin bara lui Anghelina. Meciul capătă ritm, culoare, nervi astfel că ambele formaţii lasă garda jos. Cei care punctează vor fi tot oaspeţii care reuşesc o acţiune de toată frumuseţea. Yankuba face o cursă impecabilă, intră în teren, centrează ca la manual pentru atacantul Andrei Moldovan, care îndeplineşte o simplă formalitate şi ridică scorul la 2-0, scor care îi găseşte pe oaspeţi în extaz şi pe gazde în lacrimi.

 

Record de cartonaşe: 8 galbene şi două roşii

Ca orice meci între localnice, partida dintre ocupanta locul 1, Jiul şi ocupanta locului 2, Minerul, a avut şi momente mai puţin plăcute. Arbitrul de doar 20 de ani, Denis Haidiner a scos nu mai puţin de 8 cartonaşe galbene şi două roşii. Jucătorii Jiului au văzut de şase ori galben în faţa ochilor şi o dată roşu, în timp ce gazdele au văzut două galbe şi unul roşu. La un moment dat jucătorii ambelor echipe s-au luat la bătaie,Yakumba de la Jiul şi Filipescu de la Minerul, fiind protagoniştii unei partide de box.

Pe tot parcursul meciului ambele echipe şi-au manifestat nemulţumirea faţă de arbitru. « Să-l aresteze poliţia că e un hoţ », au strigat gazdele, făcând haz de necaz.

 

Jiul a avut două rezerve de peste 40 de ani

Jiul Petroşani a şocat prin numele jucătorilor care au fost trecuţi pe foaia de joc. Astfel rezerve de « lux » au fost nimeni alţii decât portarul trecut de 40 de ani Sorin Ghiţan, şi antrenorul de 42 de ani Daniel Huza. Și uricănenii au avut veteranii lor. Tatăl portarului, Adrian Farkaş, Alin Farkaş, de 44 de ani a fost pe lista de rezerve.

Au lipsit « perlele » Jiului

Jiul nu i-a folosit în partida cu Minerul Uricani pe cei mai în vână jucători ai săi, Vlad Tudorache şi Marius Mareş.Venit special pentru a-i urmări pe cei doi jucători, vicepreşedintele echipei de Liga I, FC Valsui, Ion Danciu s-a arătat dezamăgit atât de absenţa celor doi cât şi de joc prestat de cele două formaţii. « Un meci slab aşa ca de Liga a a IV-a », a spus oficialul vasluian.

 

 Record de spectatori

Meciul de la Uricani s-a bucurat şi de un record de spectatori. Astfel tribuna a fost plină ochi, peste 700 de microbişti luând drumul stadionului din Uricani. Cele două galerii s-au întrecut în scandări şi mesaje care mai de care mai interesante. «Luptaţi cu onoare şi curaj pentru meciul de baraj »,a  fost mesajul transmis de fanii Jiului către jucătorii lor favoriţi.

 

Simota s-a luat de observator

Un episod mai puţin plăcut a avut loc în momentul în care patronul Jiului, Alin Simota, l-a luat la « laude » pe observatorul Sorin Ciotlăuş, pe care nu l-a scutit de injurii. «Nu vă e ruşine cu arbitrajul ăsta. Băgăm bani să vă bateţi joc de noi ? », a fost una dintre frazele preferate ale finanţatorului, care la finele partidei a fost purtat pe braţe de către jucători.

 

Popesc, golgheterul campionatului

Cu toate că nu a reuşit să marcheze, fiind schimbat din cauza unei accidentări, Ovidiu Popesc rămâne cu titlul de golgheter al campionatului, graţie celor 40 de goluri pe care tânărul de 22 de ani le-a marcat. Acesta promite însă să-şi ia revanşa la meciul de baraj, meci ce va avea loc la Arad, în compania unei formaţii din Timişoara.

 

Buhăescu a făcut spectacol

Dănuţ Buhăescu, omul cu banii şi cu sufletul de la Minerul Uricani, a fost pata de culoare din timpul meciului. Primarul oraşului, îmbrăcat sportiv, a dat indicaţii serioase în timpul partidei, i-a tras de urechi pe arbitri şi-a încurajat jucătorii şi le-a propus poliţiştilor să-l „aresteze” pe centralul partidei pentru hoţie. În final însă a recunoscut supremaţia echipei Jiul. „M-a mişcat foarte mult când mi-am văzut jucătorii părăsind terenul în lacrimi. Chiar dacă nu au condiţiile şi banii celor de la Jiul, fotbaliştii noştri au pus suflet”, a declarat Buhăescu.

 

Minerul Uricani – Jiul Petroşani 0-2 (0-0)

Stadion: Minerul

Specatopri : 700

Echipe :

Minerul : Farcaş – Anghelina, Irina, Dumitrescu, Ciocoi (min90 Mihăilescu), Ciocârlan, Pecear(min 84 Chişcă), Moldovan Remus – cpt.(72 Cişmaşiu), Daj, Filipescu, Voina (min55 Preoteasa)

Rezerve : Alin Farkaş, Timişan, Căuneac,

Antrenor: Nicolae Baltaru

 

Jiul : Tonca – Sandu Remus (min 85 Bocu), Horaţiu Popa, Nicandro, Firan (min. 65 Dimdi), Filip,Yakumba, Drăghici, Gavriluţi(min 75 Drăgoescu), Apetri – cpt., Ovidiu Popesc(min 49 Moldovan)

Rezerve : Sorin Ghiţan, Marius Matei, Daniel Huza

Antrenori : Daniel Huza şi Damian Militaru

 Arbitri : Denis Haidiner, Cristian Petrean, Marius Pavăl

Observator federal : Sorin Ciotlăuş

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter