08.10.2017,  11:52:52 | 1 comentariu | 1436 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Cu maşina pe asfaltul de la Dealu Babii în sus
de Gheorghe OLTEANU

Aş vrea ca, de la bun început, să spun ceva ce cred că-i va bucura nu doar pe vulcăneni, ci pe mai toţi locuitorii din oraşele din vestul Văii Jiului. Cei grăbiţi să ajungă la Deva pot s-o ia liniştit pe Dealu Babii. Scurtează mult din drum. De la mine de la bloc şi până la intersecţia în care drumul de la Merişor dă în DN66 am parcurs exact cincisprezece kilometri. 

Măsurătoarea 
am făcut-o în dimineaţa zilei de vineri. Numai că, înainte să vă povestesc despre traseu, aş vrea să fac o scurtă referire la ceea ce s-a vorbit, legat de drumul acesta, în ultima şedinţă de consiliu local. Cel care a adus vorba a fost consilierul local Ion Tilea. „Ca niciodată, am să felicit primarul – sunt exact spusele sale -, pentru activitatea pe care a făcut-o în Dealu Babii!”. Referirea socialistului era, desigur, la lucrările de modernizare şi de asfaltare care se fac la acest drum judeţean. „Are proprietate acolo, cum să nu facă?”, l-a informat prompt Angela Stoica pe colegul ei de consiliu. La care, Ile a murmurat că „Da, e trecută în fişa de avere!”. Cei care nu ştiu sau nu cunoşteau că primarele are avere şi în Dealu Babii află acum. Holda ajunsă în stăpânirea lui este peste drum de căminul cultural. 

Nu m-a mirat
că socialistul, până mai ieri un adversar pe faţă al lui, l-a felicitat pe primar. Ar fi fost în regulă dacă o felici­tare asemănătoare i-ar fi adresat şi Consiliului Judeţean Hunedoara. Fiindcă aceasta este instituţia care finanţează lucrările. Din banii CJH se lărgesc şi se asfaltează cei aproape cinci kilometri de drum, din vârful dealului şi până un pic mai jos de capătul nor­dic al cartierului Crividia. De aici în jos sarcina de a se asfalta este a primăriei. De aceea sunt de părere - şi eu aş fi cel care ar face-o primul – că numai atunci ar trebui felicitată administraţia publică locală vulcăneană. Cum, deocamdată, porţiunea de drum de la intersecţia cu strada Decebal şi poarta doi a minei Vulcan este praf şi pulbere, nu înţeleg care-i rostul felicitării lui Ion Tilea? Să nu-şi amintească dumnealui că Ile, cu gura lui, a promis că, odată ce consiliul judeţean va purcede la treabă pe tronsonul de drum care-i revine, primăria se va apuca de ce-i al ei?

Exceptând fâşia 
de asfalt de opt sute de metri din apropierea coloniei din Crividia, plecând din Vulcan ai de mers şapte kilometri până la locul în care începe asfaltul din Dealu Babii. Porţiunea paradită îţi ia mai mult timp, ca s-o străbaţi, fiindcă nu poţi să-i dai autoturismului mai sus de treapta a doua de viteză. La asfalt eşti imediat ce treci de podul mare de beton, înainte de care, dacă faci în dreapta, ajungi la o cunoscută păstrăvărie de aici. Podul e cam nenorocit, dar în locul lui constructorii au în vedere ridicarea altuia nou. Până mai în jos de pod, aproape de staţia de apă a minei Vulcan, în preajma căreia s-a depozitat material de construcţie, s-au executat sau sunt în curs de efectuare operaţiunile de lărgire a carosabilului. Oamenii satului au renunţat de bunăvoie – ba, chiar au fost bucuroşi să-o facă, auzind că vor avea asfalt până-n oraş – la un metru-doi din pământul vecin cu drumul. 

Sunt, însă,
şi excepţii. Primul caz a fost întâlnit ceva mai sus de biserică. Un sătean nu a vrut în ruptul capului să-şi mute gardul mai înspre casă, aşa că a trebuit să se apeleze la o altă variantă de construcţie. Acum, când s-a asfaltat mai bine de un kilometru de la căminul cultural în jos, a apărut o situaţie similară. Un cetăţean nu vrea şi nu vrea să dea din pământul lui. Aşa că - poate să vadă oricine – pe o lungime de 50-60 de metri drumul aflat în pregătire este mai îngust. Din câte am auzit, în rezolvarea acestei chestiuni s-ar fi implicat şi primăria, omul a fost chemat la discuţii, iar, la nevoie, dacă respectivul se încăpăţânează în continuare, ar putea să ajungă la judecătorie. Asta e problema pe care trebuie s-o soluţioneze Ile şi de aceea m-am ferit să dau nume. Nu scot din foc castanele altuia, deşi câţiva momârlani băbeni m-au îmboldit să îi zic cum îl cheamă. 

Chiar şi Iliuţă Matei
a acceptat să-şi dea cârciuma mai la o parte, ca să poată fi lărgit drumul. În acelaşi fel, am aflat de la el - care, în cali­tate de responsabil cu răspândirea culturii în rândul sătenilor, este şi administratorul căminului de mai jos de local – s-a procedat cu gardul acestui imobil şi cu al celui de la fosta şcoală. Dacă o fi să fie, la nedeia de la anul drumul din Vulcan şi până aici va fi în întregime ca în palmă. Am mers, apoi, mai departe şi, exact în locul în care, în primăvară, eram în noroi până peste adidaşi, i-am întâlnit pe câţiva muncitori de la Drupo. Surpriza a fost că inginerul care-i coordona este o mai veche cunoştinţă, fiindcă îl ştiu de când era responsabil cu lucrările trotuarelor din centrul vechi al oraşului. 

În acest punct,
oamenii împrăştiau piatră concasată pentru amenajarea acostamentului. Când nu au ce împrăştia, în aşteptarea autovehiculului greu care aduce piatra culeg bureţi. Nu le e teamă de jivinele pădurii. Dimpotrivă, când se pun să mănânce le dau târcoale câteva vulpi. Una tinerică şi mai îndrăzneaţă se apropie atât de mult, încât ia mâncarea din mână. „Zici că-i câine!”, spune admirativ tânărul meu prieten. Şi pe constructor îl încurcă şi-l ţine pe loc încăpăţânarea băbeanului care nu renunţă la nicio palmă de pământ. „De luni încolo ne apucăm de făcut podul mare de beton”, aflu de la interlocutorul meu, în timp ce priveam amândoi la un nenea momârlan şi la vacile sale care, pe asfalt, veneau agale la vale. Am lăsat să treacă bovinele, după care, luându-mi rămas bun de la inginer şi oamenii lui, am pus în mişcare căluţii putere ai autoturismului. 

Până în coama
dealului Merişor am mai avut de urcat două pante. Eram exact în locul în care, până în urmă cu un an, se termina porţiunea de drum asfaltat care venea din satul Merişor. Atunci, se mai pusese asfalt pe circa două sute de metri şi din porţiunea băbeană a drumului, iar asta îi făcea pe mulţi conducători de autovehicule să creadă că drumul e în regulă până jos în Dealu Babii. Mai ales că luau de bune indicaţiile GPS-ului. Îmi vine în minte cazul mai recent al năsăudeanului care venea la târg cu marfă în dubiţa lui pe care fiul lui Iliuţă Matei şi câţiva colegi de muncă de-ai lui au scos-o din gropile în care i s-au afundat roţile. Dar nici acum, aşa asfaltat, traseul nu le-ar fi indicat maşinilor grele. Mă gândesc la TIR-uri, în mod deosebit. 

Coborând spre
Merişor sesizezi pe loc diferenţa de lăţime a carosa­bilului, dar şi lipsa indicatoarelor rutiere. În special a celui de „Curbă deosebit de periculoasă”. Drumul judeţean e mult mai îngust pe partea asta. Cauza o ştiu de când se lucra aici. Proprietarii terenurilor mărginaşe drumului nu au vrut să cedeze niciun centimetru pătrat de pământ. Ba, mai mult, după cum îmi zicea atunci un maistru constructor, au fost situaţii în care câţiva merişoreni i-au ameninţat cu topoarele. La deal asfaltul e încă OK, dar, cu cât te apropii de sat, observi că deja se degradează, iar în câteva locuri apa a săpat în el gropi destul de late şi de adânci. Un exemplar se află chiar la capătul în care drumul judeţean Merişor-Dealu Babii-Vulcan dă în Drumul Naţional 66. Din Vulcan şi până aici, repet, sunt 15 kilometri. De la intersecţia asta eu am făcut la stânga. Spre Haţeg. Nu cred că ar interesa pe cineva destinaţia avută, aşa că mai adaug doar că, după-amiază, tot pe aici m-am întors acasă.



Comentarii articol (1 )

#1 Busu08.10.2017,  19:57:19
Si Ile cu Merisanu se lauda cu drumul...sa se laude cu partea ce revine primariei,cea care e praf si pulbere!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter