17.10.2017,  18:55:38 | 0 comentarii | 688 vizualizari
Și la Secţia Neurologie a SUP, 24 de ore din 24 / Liniile de gardă sunt asigurate cu medici specialişti 
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN

După ultima şedinţă de Consiliu Local Petroşani, pe holul primăriei un anume consilier local ne întreba pe cei din presa locală de ce nu mergem la SUP „să întrebăm de ce spitalul nu asigură linie de gardă pe Neurologie?”. 

Foarte iritat, consilierul susţinea că personal a constatat această neregulă într-unul din week­end-urile verii ce s-a încheiat şi că acest lucru nu-i în regulă în condiţiile în care spitalul absoarbe „o căruţă de bani din fonduri publice şi e destinat cetăţenilor acestui oraş”.
Chiar dacă au trecut vreo câteva săptămâni de-atunci, marți, 17 octombrie, la discuţia cu managerul SUP, dr. Alin Vasilescu, ne-am adus aminte de acele cuvinte şi l-am întrebat dacă lucrurile stau aşa cum ne-au fost sugerate. Managerul a negat şi susţine că lucrurile nu au stat şi nu stau deloc aşa: „Din păcate, această afirmaţie este o prostie şi îmi pare rău pentru modul în care mă exprim, dar asta e realitatea. SUP are un număr de linii de gardă, respectiv 7, de cel puţin 10-15 ani, iar una dintre aceste linii de gardă este linia psihiatrie-neuro­logie. Este o linie, ca şi celelalte, existentă, funcţionează 24 de ore din 24, asigurând tratarea şi îngrijirea pacienţilor pe Secţia Psihiatrie şi pe Secţia Neurologie de către medici psihiatri şi medici neurologi”.
Văzând răspunsul, am încercat s-o luăm şi altfel, ca să se înţeleagă adevărul cât mai bine, şi afirmaţia managerului să nu fie cumva interpretabilă. „Nu s-a spus că n-ar exista o linie de gardă pe Neurologie, s-a spus că în cadrul acelei linii de gărzi n-ar exista neurologi de meserie, fiind o linie de gardă descoperită în acest sens. Chiar m-am mirat când mi-a spus deoarece ştiam că la Petroşani medici specializaţi pe Neurologie chiar există. Dar poate o fi fost vară, august, lună de concedii...”, am testat intervievatul.
„Nu există aşa ceva! Aşa cum v-am spus, linia de gardă conform prevederilor ministerului de resort este linie comună psihiatrie-neurologie. Sunt medici psihiatri şi neurologi, opt la număr, care asigură prin rotaţie, conform Programului de pe lista de gardă, îngrijirea pacienţilor pe această linie medicală. Există zile când, într-adevăr, este medic neurolog de gardă şi care asigură inclusiv urmărirea pacienţilor de pe Psihiatrie şi zile când există medic psihiatru de gardă care asigură şi îngrijirea pacienţilor de la Neurologie”.
„Deci, pe linia de gardă, un medic psihiatru poate suplini cu succes un medic neurolog chiar şi în cazuri grave şi spontane ce apar?”, nu m-am lăsat, întinzând o mică „cursă” managerului. Care n-a picat în plasă, semn că lucrurile sunt ştiute şi nu stau deloc aşa cum ne-a spus consilierul!
„Nu luăm lucrurile aşa, că nu e bine cum aţi întrebat! Pe linia de gardă, Ministerul Sănătăţii permite pe cele două secţii, psihiatrie-neurologie, în ambele sensuri ca medicii să facă de gardă. Dar dacă intervine un caz, spontan, cum spuneţi, grav şi aşa mai departe, atunci, fireşte, că este chemat de urgenţă unul dintre medicii neurologi. La fel şi în cazuri de psihiatrie, dacă competenţa unui medic neurolog depăşeşte posibilităţile medicului, este chemat de-acasă un medic psihiatru. Este exact aceeaşi poveste care se întâmplă pe liniile de gardă de pe Chirurgie, care asigură îngrijirea pacienţilor şi de pe Ortopedie şi de pe Chirurgie Plastică, ORL şi Oftalmologie. În momentul în care cazul spontan apărut depăşeşte competenţele medicului de gardă de pe Chirurgie, este chemat medicul specialist de pe specialitatea respectivă”, ne-a răspuns managerul spitalului.
În fine, ultima întrebare pusă a clarificat definitiv „cazul”: „Se ajunge cumva ca pe secţia Neurologie să nu existe la un moment dat medic în oraş, acasă sau la spital?”. „Nu, n-are cum, deoarece avem la ora actuală patru medici neurologi şi din câte ştiu în organizarea Secţiei Neurologie există medic, să zic aşa, însărcinat cu urmărirea urgenţelor 24 de ore din 24 şi care poate fi chemat oricând de acasă. Părerea mea că afirmaţia de care-mi spuneţi a acelui domn consilier este una neacoperită de realitate şi îmi pare rău că a fost făcută fără să se intereseze înainte”, a venit răspunsul.
Acestea fiind zise, credem că alte comentarii nu mai sunt de prisos. Totuşi, să susţii ceva neverificat în prealabil şi să „urechezi” apoi presa că „nu merge să se intereseze şi că nu-i pasă” este parcă ceva din Kafka... Dar ce mai e normal în lumea asta? Fiecare trăieşte în lumea lui... 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter