03.11.2011,  12:17:19 | 0 comentarii | 439 vizualizari
Banii, ochiul dracului
de Loredana JUGLEA

Atmosfera din vestiarul echipei Minerul Lupeni este una destul de tensionată atunci când vine vorba de bani. Se pare că jucătorii şi-au luat doar jumătate din prima pentru victoriile cu Mureşul Deva şi CFR Gaz Craiova, cealaltă jumătate urmând să o încaseze la finalul campionatului, asta în cazul în care obiectivul va fi îndeplinit.

 

Supărare mare la echipa de fotbal Minerul Lupeni, acolo unde după surse bine informate jucătorii au unele nemulţumiri legate de partea financiară. Astfel, se pare că jucătorii nu au intrat în posesia integrală a primelor pentru victoriile cu Mureşul Deva şi CFR Gaz Craiova, aceştia primind doar jumătate din suma promisă şi anume 6 milioane de lei vechi. Cealaltă jumătate o vor primi abia la finele campionatului, dar în cazul în care obiectivul, şi anume salvarea de la retrogradare, va fi atins. „Normal ar fi să ne luăm prima integral pentru că noi nu jucăm pe bucăţi, dar dacă aceasta este decizia conducerii noi o respectăm şi ne vedem de treabă”, au spus „minerii”. Până în momentul de faţă jucătorii mai au de primit 12 milioane de lei vechi, bani care le vor intra în cont la finele returului pentru că elevii lui Petre Gigiu şi Iosif Rus sunt convinşi de faptul că obiectivul va fi atins şi că nu se pune problema unei retrogradări la Lupeni. „Niciuna dintre echipele care au jucat până acum la Lupeni, în retur, nu au rupt gura târgului, nici măcar FC Argeş, echipă împotriva căreia am jucat fără primă pentru că eram pe locul 13 în acel moment”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter