Articole de acelasi autor

„Pseudopersonajul” din „Corvin Caffé”

Gilbert DANCO / „realitatea poemului sau realitatea pur și simplu”

Constantin Cîmpeanu – poetul ”ay”

Ion Hirghiduş - Omul şi Profesorul - aşa cum l-am cunoscut şi aşa cum îl cunosc 

Claude Karnoouh: „Omul fiind în acelaşi timp demiurgul rău şi bun, răul demiurg politic şi bunul demiurg artistic...”

De ce-mi place să-l citesc pe Claude Karnoouh?

Claude Karnoouh: „În afară de ceva artişti, rari azi, lumea e tare tristă”

România postdecembristă şi mirajul iubirii

Discuţie Gilbert Danco - Claude Karnoouh: Despre politica non-clasică şi hipsteri

La Vulcan / Copiii sunt încurajaţi să ajungă ceea ce vor ei...

În calitate de cititor îndrăgostit de poezie, am observat, subiectiv desigur, că această artă se adresează deopotrivă, dar în mod inegal, sensibilităţii și intelectului.

Sunt poeţi care „profită” de intelect pentru a viza sensibilitatea noastră și, invers, poeţi care instrumentează sensibilitatea pentru a ne stârni intelectul. Marian Boboc face parte din această a doua categorie de poeţi în tipologia pe care am improvizat-o eu. Deși, ca orice poet, experimentează și celălalt stil.
Poemele lui Marian Boboc mi se par cinematografice. El creează imagini color într-un spaţiu al Boemei – acesta ar fi numele pe care l-aș da „Orașului de la capătul poeziei”. Montajul acestei cărţi, ca să rămân în limbajul filmului, este (aproape surprinzător) bine gândit. Primul calup din volum, care poartă numele cărţii, răstoarnă percepţia comună cum că poezia s-ar afla, solitară și insignifiantă, la marginea locuirii. Dimpotrivă, orașul se situează la marginea poeziei. E o imagine îndrăzneaţă pentru secolul XXI. Aparatul video filmează pe verticală într-un spaţiu nelimitat, nedefinit: „de la marginea mărilor și oceanelor/ de pe creasta munţilor/ și din muchia norilor/ poezia/ se vede la fel”. 
Cadru după cadru, intervin personajele printre care Ea, Femeia, survolează. M-au interesat însă cu deosebire poemele gen haiku, cele care creează cele mai multe imagini prin cât mai puţine cuvinte: „e atât de frig/ încât dau buzna/ în inima ta” sau „ca un glonţ/ trecu poemul/ prin mine”.
În titlu am glumit. Marian Boboc locuiește fizic în centrul unui oraș, dar poetic trăiește la periferia oricărei localităţi care se supra-numește Boema.