30.10.2017,  18:40:29 | 0 comentarii | 175 vizualizari
Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara: „Comisiile de specialitate trebuie să aducă modificări care să permită bunul mers al tuturor direcţiilor care sunt în subordinea Ministerului Afacerilor Interne”
de Ziarul Vaii Jiului

În cadrul dezbaterilor parlamentare,  având ca  temă situația din cadrul Ministerului Afaceri­lor Interne (MAI), deputatul ALDE Marius Surgent a subli­niat faptul că în acest minister funcționează o serie de instituții asupra cărora parlamentul trebuie să își îndrepte mai mult atenția.  La dezbateri a partici­pat și ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

Ministerul Afacerilor Interne are o importanță vitală în societate
În discursul său din plenul parlamentului, deputatul Marius Surgent a subliniat faptul că toate instituțiile și direcțiile aparținând MAI trebuie tratate cu aceeași atenție. “În gene­ral, când vorbim despre Ministerul Afacerilor Interne, ne gân­dim la Poliţia Română, uitând că Ministerul Afacerilor Interne este un minister cu o importanţă vitală pentru ceea ce înseamnă societatea românească. Uităm câteodată că sub umbrela acestui minister îşi desfăşoară activitatea ISU, cei care, în fiecare zi, îşi pun viaţa în pericol salvând vieţi. Uităm că acolo îşi desfăşoară activitatea Poliţia de Frontieră, care asigură graniţele statului român. Uităm că acolo îşi desfăşoară activitatea Jandarmeria, care asigură ordinea şi liniştea publică. Poate că uităm că acolo îşi desfăşoară activitatea Direcţia de Combatere a Crimei organizate, a traficului de droguri şi de persoane. Şi nu ar trebui să uităm că aceste instituţii şi direcţii au nevoie de specialişti, pentru că aceştia se formează în timp, că pentru formarea lor este nevoie de bani, de investiţii şi că aceşti oameni, pentru a-şi putea desfăşura activitatea în bune condiţii, au nevoie de dotări materiale”, a spus deputatul Marius Surgent.

Ministerul Afacerilor Interne este condus de profesioniști
“Nu ştiu dacă problema celor 18 persoane este mai impor­tantă decât ar trebui să fie pentru noi, toţi, proble­ma de a încerca împreună să sprijinim acest minister, să încer­căm prin comisiile de specialitate să aducem în plen modificări care să ne permită să ajutăm la bunul mers al ministerului şi al direcţiilor care sunt în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Fiind membru al Comisiei pentru apărare, vă spun cu toată sinceritatea că am observat, în ultima perioadă, profesionalismul de care dau dovadă cei care conduc ministerul, structurile de conducere ale Ministerului Afacerilor Interne şi dorinţa de a încerca să rezolve cât mai repede problemele cu care, într-adevăr, acest minis­ter se confruntă. Închei adresându-vă, din nou, rugămintea ca împreună să venim şi să încercăm să fim alături de acest minister important pentru România”, a concis deputatul la finalul alocuțiunii.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter