06.11.2011,  12:21:33 | 0 comentarii | 766 vizualizari
Sâmbătă, la Vulcan s-a jucat mai nervos
de Gheorghe OLTEANU

Lume nouă în tribuna Stadionului “Central”, la meciul de sâmbătă. Doi consilieri locali şi un director general au venit să-i vadă pe ai noştri de la C.S. Vulcan în confruntarea lor cu metalicii de la Crişcior.

Se vede că s-a schimbat ceva.
Altcumva-i privită acum, din consiliul local, activitatea clubului sportiv, după adunarea generală de marţea trecută. Mi-am dat seama de asta de cum am urcat în tribună. Unde i-am zărit pe domnii consilieri locali Pompiliu Barbu, acum şi vicepreşedinte al C.S. Vulcan, şi Daniel Duna. Împreună cu domnul Marius Danci. Și el fost consilier local, dar avansat director general la Pregoterm. Societate despre care nu am auzit pe nimeni să ştie exact când urmează să fie inaugurată.

Dacă pe Puiu Barbu îl mai văzusem la stadion chiar în vara asta - când a însoţit-o pe doamna viceprimar Angela Stoica la festivitatea de premiere a echipelor de fotbal câştigătoare în competiţia nedeii -, pe ceilalţi doi nu-mi aduc aminte să-i fi zărit pe acolo. Da, este adevărat, a recunoscut ing. Marius Danci. Care nu a stat, totuşi, până la sfârşit. Le promisese alor săi de acasă că se va întoarce repede.

Dacă vă uitaţi bine la
poză, în afară de cei numiţi înainte vedeţi încă alte două persoane. Cel din stânga, care ţine ţigara pe furiş - obicei cu care, probabil, a rămas de când era elev - este Gheorghe Lucian Pantelimon, preşedintele secţiei de fotbal. V-aţi întrebat cumva de ce stă în tribună şi nu jos? De aici îi place lui să se uite la meci. Se vede mai bine. Și chiar aşa şi este, din moment ce şi subsemnatul tot de aici urmăreşte meciurile.

Cealaltă persoană pe care, pe pariu, că n-o cunoaşteţi - domnul de lângă Puiu - este observator federal. L-am întrebat cum îl cheamă şi omul n-a părut deloc speriat de cutezanţa mea. Mi-a spus că-i zice Speriosu Petru, că e secretarul comisiei judeţene de arbitri şi responsabil cu observatorii federali. Aşadar, tăticul observatorilor, cum ar veni. La două minute de la începerea partidei, la meci a ajuns şi Zoli Nagy. Pensionarul de la Paroşeni - Piticul cum îl alintau ortacii - care, în plenul adunării generale, se lăudase că, dacă atunci când se aşează la masă, doamna lui n-are grijă ca, pe feliile de pâine, să-i ungă şi un pic de fotbal, el nu se atinge de mâncare.

Venise împreună cu domnul Francisc Szoradi, tatăl lui Marius, antrenorul, şi cu un alt prieten.

În etapa de sâmbătă, 10 octombrie, 
a opta, dacă nu mă-nşel, vulcănenii i-au avut ca adversari pe băieţii de la Metalul Crişcior. Acum aş vrea să-mi îndrept gafa făcută acum vreo patru săptămâni. Când, la meciul avut de ai noştri tot acasă, am zis că cei de la Zarandul Crişcior sunt urmaşii Metalului. Nu e în totalitate vina mea. Aşa îmi spusese atunci nu mai ştiu care.

Acum l-am întrebat chiar pe unul de-al lor, pe antrenor cred. Omul mi-a spus că Zarandul e echipa primăriei din Crişcior şi că ei, Metalul, adică, sunt ai atelierelor. Și că meciurile de acasă le joacă pe terenul din Brad. Nu se poate spune că, în prima repriză, ocaziile de a înscrie nu i-au ocolit pe ai noştri. I-a ocolit, însă, norocul. Aşa se face că mai toate fazele la care am stat cu sufletul la gură s-au terminat cu mingi trimise peste sau pe lângă poarta Metalului. A se reţine în acest sens lovitura liberă a lui Miculescu şi şutul bombă pe poartă al lui Vaida. Sau mingile de milioane pe care le-a pus “Bodo” Dougasa, jucătorul nostru de culoare. Golul crişciorenilor a căzut de-a proasta. Un jucător de-al lor loveşte balonul cu capul, Traian “Jalon” Câmpean îl prinde, dar, ca naiba, îl scapă, greşeală de care profită un alt metalist. Care, tot cu căpăţâna, trimite obiectul în aţele porţii.

Repriza a doua a fost cu totul altfel, tataie.

Vulcănenii au schimbat foaia. Mai ales că a intrat pe teren şi antrenorul-jucător Marius Szoradi. Al doilea pitic al nostru. Timp de vreo cincisprezece minute mingea şi-a făcut de lucru în jumătatea de teren şi în careul de şai’şpe ale oaspeţilor. S-au încins şi spiritele. Să-l fi văzut pe nr. 13 de la Crişcior cum făcea pe nebunu’ şi comenta. Chestie care l-a enervat chiar şi pe Ghiţă Pantelimon. Care, liniştit până atunci, s-a ridicat şi s-a răstit la ăla să-şi mai ţină fleanca aia de gură.

Ca un făcut, pe lângă arătură o ia şi arbitrul de centru Daniel Thild. Al cărui fluier îl opreşte pe Alin Miculescu dintr-o fază în care acesta tocmai primise mingea dintr-o centrare excelentă şi se pregătea să înscrie. “Bă, ce jegos, băga-mi-aş...” şi punctele continuă fiind vorba de ceva legat de mama ăluia, s-a exprimat profesional “Piticu”. Mă uit pe hârtiuţa pe care am notat şi văd că am reţinut şi lovitura de cap a lui “Bodo”. Faină de tot, numai că mingea a ocolit poarta oaspeţilor. Apărată - amănunt sesizat nu doar de mine - de unul mic, slăbuţ şi cam speriat. Pe care l-ar fi dat gata orice şut mai ca lumea de la 16 ori 20 de metri. Vezi cazul celui expediat de Marius Szoradi. În fine, vine şi golul alor noştri. Înscris de - se mai discută? - “Piticu” Miculescu. E şi meritul lui Roşianu la asta. I-a centrat balonul, cu latul, la fix, din moment ce acesta a venit exact la partea aceea a corpului cu care fotbalistul gândeşte. Pac cu capul şi rotunda se duce-n aţe! Golul ăsta a fost balsam curat pentru vulcăneni. Thild, centralul, pare că e depăşit complet. Nu vede sau se face că nu vede henţul comis de un crişciorean, dar îşi revine când se hotărăşte să prelungească meciul cu patru minute. Exact alea în care ieşise cu ciondăneală.

Neluţu Pantelimon, preşedintele C.S. Vulcan şi
director sportiv, este oarecum mulţumit de prestaţia echipei. Dar este, totuşi, reţinut la laude: “Și-au dat silinţa şi s-a văzut că au muncit”. “Nu există destulă concentrare şi mai trebuie lucrat mult la fazele fixe”, a continuat el. Tot sâmbătă, după meciul celor mari, au jucat juniorii. Cei de la C.S. Vulcan i-au învins cu 2-0 pe omologii lor din Crişcior. Copiii, însă, au luat-o pe coajă cu trei la unu. Sâmbătă, vulcănenii se duc pe malul Mureşului. La Brănişca. Normal, Neluţu şi Ghiţă Pantelimon nu-i duc acolo să dea la peşte. Îi duc să dea goluri...


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter