05.11.2017,  11:57:55 | 2 comentarii | 1401 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Este convins c-a visat
de Gheorghe OLTEANU

Taximetriştii vulcăneni au trei locuri în care stau şi-şi aşteaptă clienţii. Cel de la „Profi”, un altul la intersecţia Bulevardului Mihai Viteazul cu strada Traian, lângă blocul 26, blocul „Tineretului’, cum i se spunea, şi unul pe aleea din faţa blocului G3 mic. Alee pe care pensionarii se duc la clubul lor.

Cei puţini
de la „Profi” nu-şi fac probleme cu locul de parcare. Un pic de teamă, fiindcă nu prea ştiu unde vor sta în aşteptarea unei curse, au cei de peste drum de chioşcul alimentar, acum închis, „Succes”. Azi-mâine ajung aici lucrările de modernizare a acestui tronson de drum al străzii Traian, iar constructorii vor avea nevoie de spaţiul pe care să se desfăşoare. Dar tot răul spre bine. Asta, pentru că, după ce lucrarea va fi gata, vor avea un loc de parcare clasa întâi.

Mult mai necăjiţi
sunt cei de pe aleea care duce la „Clubul Pensionarilor”. Cum dai în ea din bulevard, imposibil să nu iei în roţi una dintre gropile care o împânzesc. Iar necazul ăsta nu-l au doar ei, ci şi locatarii blocurilor G3 şi F9, care intră, ca să-şi lase maşinile în parcare. Când mai apare câte o reclamaţie, administraţia publică locală trimite un camion cu piatra concasată şi câţiva oameni care s-o împrăştie. Numai că asta nu ţine mult, iar lucrul acesta îi nemulţumeşte pe taximetrişti, îndeosebi. Dar mai este ceva.

În zona asta,
era vorba că se va amenaja un veceu public. Construcţia lui a fost prinsă în bugetul alocat în acest an. Materializarea intenţiei din proiect ar fi costat şase mii de lei, mult mai puţin, decât cel de patru miliarde care s-ar fi vrut la doi paşi de blocul 3A1. Acesta din apropierea clubului pensionarilor le-ar fi prins bine şi taximetriştilor care aşteaptă să le vină rândul la cursa spre Petroşani. Unul dintre ei mi-a spus ceva interesant. Acum un an-doi, în vară, aţipise în maşină, când îi bate cineva în geam. Era primarul. Omul a deschis, a coborât, i-a zis „să trăiţi!” şi l-a ascultat pe edilul şef care a început să-i spună unde va fi amplasat veceul public şi cum va arăta aleea aceasta. După care a plecat. Acum, taximetristul, un vechi prieten de-al meu, nu mai ştie ce să creadă. Este convins c-a visat.


Comentarii articol (2 )

#1 cetatean05.11.2017,  14:06:58
edilul sef sa se gandeasca pe cine trece pe lista resstructurarilor - edilul sef sa faca bine ca lucrarile din oras sa fie bine facute din punct de vedere calitativ - edilul sef sa faca bine si sa stie ca nu poate schimba spatiile verzi in parcari - edilul sef sa stie ca un WC se construieste foarte aproape de un parc sau de o piata nu aproape de locul de intalnire al pensionarilor - edilul sef sa ne spuna ciuperca din locul salciei pentru ce a fost construita??? este sediul adminisstrativ al pensionarilor pentru intruniri duminicale??? platesc pensionarii chirie pentru punctul termic si pentru ciuperca???
#2 alt cetatean06.11.2017,  06:22:27
Ciuperca e locul de intalnire al boschetarilor ,ti-e scarba si teama in acelasi timp sa treci pe acolo....


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter