09.11.2017,  18:55:23 | 0 comentarii | 355 vizualizari
Proză de Florentina Loredana Dalian
de Petronela VALI SLAVU

Florentina Loredana Dalian s-a născut în București, la 29 martie 1968, iar în prezent locuiește în Slobozia. Este inginer chimist, scrie proză, poezie, texte umoristice. 
A publicat volumele de proză: „Miss Univers” (proză scurtă umoristică) , „A unsprezecea poruncă” (proză scurtă), „Înainte de magnolii” (roman),  „Scrisori netrimise” (roman), „Aceeaşi lună peste sat (proză scurtă), „Şi copiii se îndrăgostesc” (proză scurtă)  și volumul de poezie „Domnișoara Nimeni”. 
Este deținătoarea mai multor premii literare, publică în reviste de cultură și este prezentă în volume colective și antologii. De curând, volumul „Miss Univers” a fost premiat la Festivalul Național de Umor „Ion Cănăvoiu”. 

TITULARUL

Domnişoara Zizi, angajată a Băncii, cu contract pe perioadă nedeterminată, ea fiind, totuşi, o persoană cât se poate de determinată altfel, tocmai ieşise din biroul directorului, unde avusese nişte treburi... mă rog, nişte treburi. Treburile băncilor sunt cât se poate de secrete, iar ale domnişoarelor naive prin birourile directorilor – cu atât mai mult. Domnişoara Zizi n-avea timp de pierdut, că viaţa-i scurtă şi fusta la fel, trebuie să profiţi la maximum de-amândouă. În drum spre biroul său (vorba vine birou; o masă plasată în hol, cum e moda mai nou pe la Bănci; uf! Că n-avansează şi ea mai repede în fund! Pardon! În back-office, cum se zice, că doar n-o să te exprimi vulgar, româneşte: în biroul din dos) – aşadar în drum spre masa din hol, trecu pe la baie să-şi aranjeze făţăul (pardon! Look-ul), că cine ştie ce dezastre produsese şeful cu barba lui ţepoasă. Mulţumită de imaginea din oglindă, îi trimise o bezea, îşi aranjă un zuluf, apoi porni cu pas hotărât către post. Te pomeneşti c-o aşteptau o grămadă de clienţi. Chiar dacă, de vreo trei ani, clienţii băncilor au devenit mai rari decât firele de păr din chelia şefului. 
Banca răsună de trilurile domnişoarei Zizi care nu ştia nici ea, sărmana, ce calităţi interpretative posedă, într-un registru amplu, de la notele supraacute până la cele în registru grav (şi mai mult decât grav, că situaţia era aşişderea). 
„A...aaaaaaa....aaajutooooor!” răsunară vocalizele în urechile watch-guard-ului (fi-i-ar meseria de râs! Că nici la toaletă nu putea să stea liniştit), plecat şi el cu treburi stringente, dar smuls din acestea de obligaţiile din fişa postului, tocmai când dădea să-şi încheie şliţul. Evident, fişa postului fiind prioritatea numărul unu, şliţul rămase pe locul doi, adică foarte descheiat, dând la iveală un motiv bine întemeiat şi cauzator de alte supraacute ţâşnite din gâtlejul deja suferind al bietei domnişoare Zizi. Ba încă, pudică din fire, îşi mai duse şi mâinile la ochi, cu degetele suficient răsfirate, atât numai cât să se asigure că n-a visat. Chiar că nici nu visase, nici în cele mai negre coşmaruri, să se afle singură în Bancă (şeful de bună seamă că plecase), cu watch-guard-ul din tură descheiat la pantaloni şi cu ditamai coşciugul pe masă. Rămânea adeseori să facă ore suplimentare, aşa o sfătuise şi şeful, să nu fie discuţii la o adică, atunci când va fi propulsată în funcţie cu viteză de supersonic, depăşindu-i din mers pe cei care-şi făceau stagiul cuvenit înainte de avansare. De obicei, în orele suplimentare, nu prea avea mare lucru de făcut: mai citea o revistă, îl mai vizita pe şeful, mai visa la viitoarea funcţie, ... d-astea. Se mai rătăcea câte unul să-ntrebe de unde poate să ia nişte covrigi, prilej pentru domnişoara Zizi să-şi etaleze cunoştinţele geografice de proaspăt absolventă de ASE, colea, peste drum de Bancă, la noi, la IAS. 
Ţipetele domnişoarei Zizi fură întrerupte de apariţia din umbră (ca-n filmele regizate de Hitchcock) a unui personaj despre care domnişoara Zizi credea că e chiar locatarul coşciugului, fugit în mod fraudulos de la „domiciliu”, cum văzuse ea prin filmele horror cu vampiri. Îşi aminti repede că primul lucru pe care-l învăţase când se angajase la Bancă fusese modul de acţionare a alarmei, aşa că apăsă îndârjit butonul acesteia. Cine mă-sa o dezactivase? De ce nu sună? Nemairezistând presiunii, gardianul o informă solemn că se afla în eroare: „Domnişoară, aceea nu-i alarma. Aţi nimerit în... dotările mele.” Ofticată (nu se ştie din ce motiv), Zizi abandonă „alarma” şi, amintindu-şi că e făptură vorbitoare, se hotărî să ia taurul de coarne, mai bine zis vampirul de colţi: 
- Cine sunteţi, domnule? Şi ce doriţi?
- Vlad Ţepeş! Ce mă mai întrebaţi? De două zile vă stau pe la uşi, cerându-mi dreptul. Mă ştiţi ca pe un cal breaz.
- Se prea poate, domnule, dar eu n-am memoria prea bună, când vine vorba de fizicul clienţilor. Şi... acesta de pe masa mea ce e?
- După cum se vede, un coşciug.
- şi ce caută un coşciug gol pe biroul meu, domnule? 
- Dar cine-a zis că-i gol, duduie? 
- Aaaaaaaaaaaaaa!, veni replica inteligentă a domnişoarei Zizi care nu rată ocazia de-a mai acţiona o dată alarma. Tot fără succes! Răcnetele gardianului o readuseră cu picioarele pe pământ şi cu ochii pe coşciug. 
- Şi dacă nu e gol, ce conţine acest coşciug, dacă nu sunt indiscretă?
- Nu sunteţi indiscretă, sunteţi dusă cu pluta. Ce poate să conţină un coşciug, altceva decât un biet răposat? 
- Aaaaaa...jutooooor!, se auzi iar strigătul de luptă. 
- Domnişoară, nu mai răcniţi, să nu-l treziţi pe amărâtu-ăsta, lăsaţi-l să se odihnească în pace! Haideţi să rezolvăm odată treaba, că ne-aşteaptă lumea să-şi ia la revedere de la el. 
- Luaţi-l! Luaţi-l cât mai repede! Nu-i frumos să lăsaţi lumea să aştepte. 
- Păi cum să-l iau dacă mata ai zis să-l aduc?
- Eeeuuu? Am zis eu s-aduceţi decedatul la Bancă? 
- Păi n-aţi zis „decedatul”, aţi zis „titularul”. L-am adus. 
- Titularul?
- Da! Titularul! Ăsta-i. Laie C, aşa-l cheamă. CNP 1410527... Căutaţi-i repede contul, că n-am timp de pierdut. Când v-am zis alaltăieri că sunt împuternicit pe contul lui şi vreau să scot banii, că pe-ai mei i-am cheltuit cu el prin spitale şi l-am lăsat să-şi pună pensia deoparte, să aibă de înmormântare, mi-aţi zis că trebuie să vină titularul. Ia! A venit!
Domnişoara Zizi încerca zadarnic să-şi amintească nişte exerciţii de yoga, ceva cu respiraţia, în timp ce luă dintr-un biblioraft regulamentul Băncii şi începu să citească din el cu voce tare, doctă, să priceapă şi vampirul cum stă treaba: 
- „O persoană împuternicită pe contul bancar al unei alte persoane poate face operaţiuni pe acest cont atât timp cât titularul de cont este în viaţă”. Susţineţi, cumva, că... titularul care se află întins pe masă este încă în viaţă? 
- Păi, ştiu şi eu? Să ridicăm capacul să ne convingem. 
- Nuuu! Vă rog, domnule, sunt sigură că se va găsi o soluţie mâine, când va fi şi domnul director. 
- Cucoană, până mâine titularul se-mpute! Că n-am avut nici cu ce să-l îmbălsămez. Şi nu-i mai eliberează nimeni certificat de-nviere. Şi-apoi, eu azi am nevoie de bani, că mâine-l îngrop. Ce nu pricepeţi? 
- Domnule, regulamentul spune clar: „cât timp titularul este în viaţă”. În viaţă! Vedeţi?
- În viaţă! şi ăsta unde-i? Că mi se pare că regulamentul nu specifică dacă-i vorba de viaţa asta sau de ailaltă. E? Hai, căutaţi mai repede în calculator, 141...
- Domnule, nu pot să dau banii unui mort! 
- Dacă nu l-aţi văzut, de unde ştiţi că-i mort? Să deschidem capacul...
- Nu! Ce sunt eu, medic legist, să constat decesul sau dimpotrivă? Dacă l-aţi pus în coşciug, înseamnă că-i mort. 
- Dar n-am putea să ne prefacem că-i viu?
- Nu, domnule! Că nu suntem la Haloween. Şi-apoi, cine-a mai văzut mort viu? 
- Domnişoară, dumneavoastră nu l-aţi citit pe Eminescu? „Un mort frumos cu ochii vii”. De unde ştim că poetul nu se referea la mortul nostru?
- Al dumneavoastră, domnule! Al dumneavoastră! Eu nu posed niciun mort. Vă rog frumos, începu să se tânguie Zizi, ce vină am eu, dacă regulamentul...
- Şi eu ce vină am că ăsta a-nghiţit gutuia fără preaviz? Ce era să fac, când trăgea să moară, să-i zic să se mai ţină până dimineaţă, la ora la care deschide Banca? Hai, zău, domnişoară, închideţi şi dumneavostră ochii, că nu vă controlează nimeni şi ziceţi că ăsta încă mai sufla când l-am trecut pragul. 
- În coşciug!
- În coşciug, că doar nu era să-l urc pe bicicletă.
- Uitaţi ce e, programul meu de lucru s-a încheiat. Hai, plimbă mortu’!
- Nu! Aici stau, şi eu şi adormitul, până vă răzgândiţi. 
- Nu mă răzgândesc. Gardian!
- Ordonaţi, domnişoară!
- Dă-l afară!
- Pe care să-l dau, domnişoară, p-ăla viu sau pe răposat?
- Pe-amândoi!
- Nu se poate, domnişoară, nu ştiţi vorba aia: „Morţii cu morţii, viii cu viii”!
- Atunci dă-l numai pe cel viu.
- Şi cu mortul ce fac?
- Joacă table cu el! 
- Nu ştiu să joc table, domnişoară. 
- Şi crezi că mortul ştie??? Lasă-l aici!
- Nu-i bine, asta se cheamă sechestrare de răposat. 
- Atunci fă ce vrei. Nu mă mai interesează. Eu n-am învăţat la facultate ce se face cu titularii din coşciug. Am plecat!
- Domnişoară, şi cu banii mei cum rămâne? Să ştiţi că dacă nu mi-i daţi, mâine dimineaţă tot aici sunt, cu mort cu tot, cu alai, cu popă şi cu fanfară dacă e nevoie.
- N-aveţi decât s-o aduceţi şi pe Madona! Poate reuşiţi să fiţi mai convingător. Bună seara!
„Iartă-mă, Laie, că eşti îngropat de trei zile. Da’ am zis că dacă mă folosesc de păcăleala asta, o să ţină. Acum mai trebuie să plătesc şi chiria pentru coşciug. Mă gândeam că dacă mi-or da ăştia banii, o să am de unde...” 
(din volumul „Miss Univers”, 2017)


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter