14.11.2017,  18:48:02 | 0 comentarii | 615 vizualizari GALERIE:     FOTO    
La doar două luni după o operație grea / Raul Horumbă a revenit pe gazon
de Loredana JUGLEA

Primul meci ca titular pentru juniorul de 19 ani Raul Horumbă a adus și primele două goluri pentru jucătorul venit de la Vâlcea.

Exemplul lui Costea
În partida din etapa trecută cu Mama Mia Becicherecu Mic, Raul Horumbă a reușit primele sale goluri pentru Șirineasa în acest sezon. Fotbalistul titular pentru prima dată în acest sezon a jucat tot meciul și a fost unul dintre oamenii de bază ai echipei. Luat sub aripa protectoare a colegului său Florin Costea, fotbalistul are planuri mari: „Am avut o perioadă mai nasoală din cauza unei accidentări la genunchi. Mai exact, am avut un chist la genunchiul drept, astfel că în luna august am suferit o intervenție chirurgicală. Operația a durat patru ore și a decurs bine. Am revenit pe gazon la două luni de la operație, în luna octombrie. Acum sunt bine, am încredere în mine, mă simt bine și vreau să joc cât mai multe meciuri titular”, povestește jucătorul din Vâlcea.
Raul Horumbă este un jucător polivalent. A evoluat pe mai multe posturi: mijlocaș dreapta, mijlocaș stânga, mijlocaș în spatele vârfurilor. Oriunde ar fi, jucătorul se simte bine, este în formă și, cel mai important, îl are alături pe Florin Costea: „Pe Florin Costea îl știu de când jucam la Vâlcea. M-am împrietenit cu el, iar de când a venit și el la Petroșani ne-am cunoscut și mai bine. Făcând antrenamente alături de el, mă simt mai motivat și mai ambițios să ajung și eu să joc la prima ligă”.
Nu mai puțin de șapte juniori aspiră la un loc de titular în trupa Șirinesei, dar Horumbă nu se teme de concurență. „Am încredere în mine, în ceea ce eu pot face, iar în timpul liber trag de mine și mă pregătesc suplimentar”, a declarat Horumbă. Visul lui este ca într-o zi să ajungă la echipa sa de suflet, Dinamo. 

Totul în memoria mamei
Fotbalistul joacă cu emoții la fiecare meci, dar altfel de emoții, unele speciale. „Mi-aș fi dorit ca mama mea să mă vadă jucând fotbal. Din păcate, nu mai este printre noi și fiecare gol marcat i-l dedic ei. Tatăl meu mă ajută, mă încurajează, pentru că vrea să mă vadă la Liga I”.
Fotbalistul spune că s-a acomodat bine la Petroșani, chiar dacă este un oraș mic în comparație cu Rm. Vâlcea. „Mă simt bine la Petroșani, suntem un grup omogen, echipa este în formă și vrem să rămânem așa până la finalul campionatului, când ne dorim să promovăm. Vreau să-i mulțumesc domnului Gabi Mangalagiu, care a avut încredere în mine încă de pe vremea când jucam la juniorii republicani”, a adăugat fotbalistul care nu crede în superstiții. 

Suporteri pentru Șirineasa
Vineri dimineața de la ora 9:00 va pleca din Petroșani un grup de suporteri ai echipei ACS Șirineasa spre Timișoara. Acolo va avea loc meciul de campionat, din Liga a III-a, seria a patra, dintre ACS Șirineasa și Centrul de Pregătire Naţional Timișoara. Și de această dată finanțatorul echipei, Nicolae Sarcină, asigură transportul pentru cei care doresc să fie aproape de echipa adoptată de Vale. În marea majoritate cei care vor face deplasarea sunt pensionari, care, meci de meci, încurajează echipa lui Dan Vasilică. Rezultatul partidei nu va conta în clasament.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter