27.11.2017,  19:11:04 | 6 comentarii | 1228 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Pensionarii de lux ai administraţiei Iacob-Ridzi nu se mai satură! Vor să-i stoarcă de bani și pe elevii, studenţii și bătrânii care încă își permit „luxul” de a merge la bazinul de înot de lângă școala părăsită
Articole de acelasi autor
de Cătălin DOCEA

Pentru că bugetul municipiului abia mai poate suporta salariile absolut nesimțite din administrația locală, primarul Iacob-Ridzi le-a pus în vedere guguștiucilor din subordine că, de acum înainte, fiecare trebuie să se gospodărească din ce încasează. Din ce încasează la oficial, desigur! 
Despre ce se încasează pe sub masă la Primăria municipiului Petroșani, cu altă ocazie…

Orașul stă pe loc pentru că orice investiție este stopată din fașă. Nimic nu poate avansa fără girul oamenilor de afaceri grupați în jurul lui Gărdean, cel care a încasat milioane de euro pentru un studiu de fezabilitate cu adevărat SF. Un SF care preconiza sute de mii de turiști în Parâng. Gărdean și-a luat banii, milioane de euro, iar turiștii n-au mai venit…
În atare condiții, în care orașul se prăbușește, moral ar fi fost ca Iacob-Ridzi să nu-și tragă salariul acela nesimțit nici lui (11.781 de lei salariu de bază), nici „viceului”-mobilier (9.969 de lei salariu de bază) și nici administratorului public (7.880 de lei salariu de bază). Nici primarul, nici „viceul” și nici administratorul public nu-s chiar niște sărăcuți. Puteau trăi și fără să încaseze, doar ei trei, cât fondul de salarii al unei firme cu 20 de angajați.
La fel de firesc ar fi fost ca, dacă s-a ajuns la fundul sacului pentru că Iacob-Ridzi și ai lui și-au dus salariile dincolo de limita bunului-simț, administrația să mai facă ordine și curățenie în rândul tăietorilor de frunze la câini. 
În timp ce oamenii de rând își rup oasele pentru minimul pe economie, gașca de pensionari de lux din jurul lui Iacob-Ridzi încasează la greu: Petru Popa (administrator al bazinului de înot) – pensie + un salariu de încadrare de „numai” 2.997 de lei, Mraz Adrian-Octavian (director al Centrului Național de Informare și Promovare Turistică) – pensie de 1.976 de lei + un salariu de încadrare de „numai” 3.700 de lei, Wersanski Eduard (consilier la cabinetul primarului) – pensie de 2.084 de lei + un salariu de încadrare de „numai” 5.500 de lei. Iar lista poate continua.
În timp ce absolvenții de studii superioare muncesc pe minimul pe economie, la tejghea, Iacob-Ridzi trage după el peste 10 pensionari, plătindu-i din taxele și impozitele locale încasate de la fiecare dintre noi. Primarul a fost atât de milos încât a reangajat-o și pe fosta șefă de la Taxe și Impozite imediat după ce aceasta a ieșit la pensie. Mii de fraieri, plătitori de taxe și impozite, țin în spate azilul de pensionari de lux al lui Iacob-Ridzi. Niște oameni obișnuiți, ieșiți la pensie fără să fi adunat la CV mărețe realizări.
Pentru că nu mai fac față cheltuielilor cu bazinul de înot, directorul Radu Polifronie și administratorul-pensionar Petru Popa cer consiliului local majorarea tarifelor practicate cu 1 până la 20 de lei. Iar Iacob-Ridzi, primarul care ar trebui să apere interesul cetățeanului de rând, a aplaudat cererea celor doi și, prin Nota de fundamentare, propune aleșilor locali să fie de acord cu proiectul în forma prezentată. Marți, 28 noiembrie, proiectul se va afla în discuția consilierilor locali. Cum și Opoziția a fost cumpărată cu funcții în administrație, există premisele ca proiectul privind majorarea tarifelor să fie adoptat în forma solicitată de directorul Polifronie și administratorul-pensionar Popa și susținută de primarul Iacob-Ridzi, chiar el.
În timp ce pensionarii de lux din administrație s-au ales cu salarii absolut nesimțite, muritorii de rând (elevi, studenți, pensionari) vor plăti cu până la 20 de lei în plus pentru a avea acces la bazin. Asezonată cu majorarea taxelor și impozitelor locale, măsura va umple frigiderele aleșilor până la refuz. 



Comentarii articol (6 )

#1 Meg28.11.2017,  09:11:27
Bine ca tinerii pleaca sa muncească pe la altii si in primărie pensionari... Și pensie si salariu... oare cum e sa încaseze din 2 locuri si sa o freci în fiecare dimineață la cafea în oras
#2 rusu constantin28.11.2017,  09:44:31
Pe Ridzi il doare in cot de grija pentru cetatean si drepturile omului. Cainii latra ursul trece...
#3 vasile28.11.2017,  11:06:27
Pute rau de tot!Ce pacat ca nu ne spui mai multe despre toate cumetriile!Am sti si noi cu ce se ocupa primarul.Fara pensionari nu merge primaria!Pai de ce sa stai in pensie cand primesti 5000 de lei sa mergi si sa bei cafeaua.Populatia a scazut dar facem angajari si ne plangem ca nu sumât bani.Trebuie sa stie ca are o responsabilitate enorma dar uita de fiecare data.Pacat ca nu a invatat ceva in toti anii de cand este primar!
#4 Mihai28.11.2017,  12:34:28
No sa mearga ei la bazin ,ca nu-i mai satura d-zeu de sugatori silesinati ce sunt!!!
#5 -28.11.2017,  13:41:33
Felicitări pentru acest bazin ! Mă bucur de el în fiecare săptămână!
#6 Ionut28.11.2017,  16:08:58
Noi suntem de vina ca nu IEȘIM la vot.... Tot ce se întâmplă e rezultatul indiferenței noastre. NE MERITAM SOARTĂ....


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter