06.12.2017,  19:10:15 | 0 comentarii | 260 vizualizari GALERIE:     FOTO    
La „Leonida” / Mediul contează!
de Ziarul Vaii Jiului

Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, unul dintre câștigătorii competiției „Idei din Țara lui Andrei”, program susținut de către OMV PETROM SA, finalizează proiectul „Mediul contează!”.

Profesori de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” Petroșani au înscris școala în programul „Idei din Țara lui Andrei”, program susținut de către OMV PETROM SA, câștigând proiectul cu titlul „Mediul contează!” înscris în competiția de proiecte din cadrul domeniului educație profesională și obținând o finanțare de 6596 de euro din partea  OMV PETROM SA.
Scopul  proiectului  a fost  dotarea unui spațiu din incinta colegiului cu echipament corespunzător,  astfel încât să creăm un laborator pentru dobândirea competențelor practice necesare calificării de nivel 5 în domeniul tehnician laborant pentru protecția calității mediului, lucru care a fost și realizat pe tot parcursul acestui an.
La începutul anului 2017, în sala de clasă nr.16 au fost făcute reparații, s-a zugrăvit, lucruri realizate de către elevi ai clasei a IX-a de la profilul construcții și lucrări publice.
Următoarea etapă a fost organizarea achizițiilor: emiterea comenzilor către furnizor, recepția cantitativă și calitativă a comenzilor, punerea în funcțiune a echipamentelor și testarea aparaturii, toate realizate de către întreaga echipă de proiect. Au fost achiziționate truse pentru controlul calității aerului, a apei, a solului, instrumente meteo, microscop, reactivi, sticlărie și ustensile de laborator, ustensile pentru prelevarea probelor de analizat. O parte dintre achiziții au putut fi făcute în primele două luni ale anului, astfel că la începutul lunii martie a fost făcută inaugurarea laboratorului. La acțiune care au fost prezenți atât elevi și profesori, cât și invitați ai partenerilor: asociația EDUPRO, INSEMEX, SC Apa Serv Valea Jiului SA, Universitatea din Petroșani, Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului.
Pentru că următorul obiectiv al proiectului era dezvoltarea competențelor și abilităților practice ale elevilor în domeniul observațiilor și măsurătorilor meteorologice și hidrometrice, a analizelor de laborator în laboratorul creat, începând cu luna martie am desfășurat activități practice cu elevii (de recoltare a probelor de aer, apă, sol, de identificare a poluanților existenți în mediu,de prognozare a dispersiei acestora). 
Întrucât am creat și consolidat parteneriate între școală și angajatori pentru ca absolvenții noștri să fie inserați pe piața muncii - conform calificării obținute - am făcut lecții vizită -  vizite/ documentări la INSEMEX, Universitatea din Petroșani, Stația de Epurare Dănuțoni, unde elevii școlii noastre, pe lângă informațiile primite, s-au familiarizat cu programul și sarcinile de serviciu ale unui tehnician laborant pentru protecția mediului. Aici, angajații ne-au făcut prezentări remarcabile ale laboratoarelor, a modului în care funcționează echipamentele și aparatele de care dispun, insistând asupra importanței pe care o are controlul cali­tă­ții elementelor de  mediu pentru întreaga noastră existență. Este vorba despre doamna dr. ing. Angelica Călămar - cercetător ştiinţific gradul I - şef laborator Protecția Mediului la INSEMEX, despre doamna Emilia Dunca, conferențiar în cadrul departamentului de Management Ingineria Mediului și Geologie la Facultatea de Mine, și doamna Daniela Ciolea - șef lucrări, dr. ing. în cadrul aceluiași departament  al Universității din Petroșani. De asemenea, la Stația de Epurare Dănuțoni, domnul inginer Ioan Alexandru Dîngă ne-a prezentat modul în care se face epurarea apelor la stație, astfel ca apa deversată în Jiu să fie curată. 
În luna aprilie în urma vizitei ARACIP am fost acreditați definitiv pentru calificarea tehnician laborant pentru protecția calității mediului, astfel că examenul practic pentru atestarea competențelor profesionale din luna iulie a putut fi desfășurat în școală. 
Am atins pe parcursul acestui an obiectivele propuse în proiect. Dorim ca în acest laborator de mediu să asigurăm dezvoltarea competențelor practice pentru elevi, astfel încât aceștia să devină competitivi pe piața forței de muncă și credem că laboratorul de mediu creat va atrage mai mulți elevi pe această filieră tehnică. Este lăudabil că OMV PETROM SA susține financiar educația profesională, educație vitală pentru tinerii care, din păcate, la finalul unui ciclu de învățământ dețin doar cunoștințe teoretice.
Prof. Carmen DAMIAN 



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter