18.12.2017,  20:43:03 | 0 comentarii | 693 vizualizari
Vulcan / Oamenii nu trebuie îmbătaţi cu jumătăţi de adevăr
de Gheorghe OLTEANU

Nu o dată am scris despre starea jalnică a unor străzi din Vulcan şi despre nemulţumirea celor care-şi au locuinţele pe ele. Sunt străzi care, la taxe şi impozite, apar ca fiind de lux, dar, în realitate, sunt ca vai de ele. Nu le voi numi în acest preambul, fiindcă vor fi amintite în cele ce urmează. 

E un mugur
de bine în ceea ce se arată în două proiecte de hotărâre aprobate în ultima şedinţă extraordinară a Consiliului Local al municipiului Vulcan. Ca să comprim subiectul, voi spune că, în ambele proiecte, devenite deja hotărâri, este vorba despre aprobarea notei conceptuale şi a temei de proiectare pentru pornirea lucrărilor de modernizare a mai multor străzi. În prima hotărâre de consiliu apar denumirile străzilor Teodora Lucaciu, Crividia şi Ion Creangă, iar în a doua găsim străzile Vasile Alecsandri, Brazilor, Pinului, Bazinului şi Valea Morii. De fapt, Morii, cum apare ea în nomenclatorul străzilor. E un lucru bun, iar oamenii se vor bucura pentru asta.

Numai că
este greu de crezut că, în 2018, toate vor arăta bine puse la punct. Ceea ce s-a stabilit, recent, în consiliul local este doar un mic prim pas căruia îi vor urma alţii. Am menţionat acest lucru, pentru a mai tăia din optimismul exagerat care reiese din câteva postări făcute pe reţeaua de socializare Facebook. Oamenilor trebuie să li se spună cu adevărat cum se pune problema. Pentru că, dacă îi îmbeţi cu jumătăţi de adevăr, s-ar putea ca, la următoarele alegeri locale, să-i pierzi de clienţi.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter