07.01.2018,  12:17:38 | 0 comentarii | 577 vizualizari
În anul 2017 / Populaţia Văii Jiului, în scădere
de Corneliu BRAN

Ca de fiecare dată, „Ziarul Văii Jiului” vă aduce la început de an câteva date statistice legate de câţi mai suntem prin municipiile şi oraşele din Valea Jiului, câte căsătorii sau decese au existat în anul precedent şi ce s-a întâmplat în cele trei maternităţi în materie de naşteri în noaptea dintre ani sau în primele zile ale anului.

Petroşani 
570 nou-născuţi, 778 decedați

Vom începe cu municipiul de la poalele Parângului, Petroşaniul, fiind considerat pe bună dreptate şi localitatea din Vale cu cel mai mare număr de locuitori. În noaptea de Revelion nu au existat naşteri la maternitatea din cadrul Spitalului de Urgenţă Petroşani. În schimb, în prima zi a anului 2018, de Sfântul Vasile, s-au născut în localitate doi băieţei minunaţi, după cum ne-au informat surse din cadrul spitalului. Primul dintre ei s-a născut la ora 9:00 şi avea o greutate de 3.000 de grame, iar dacă ce se spune din popor e adevărat, înseamnă că anul 2018 ar trebui să fie prosper pentru municipiu. Vom trăi şi vom vedea cu toţii...
Tot la Petroşani, până înainte de Bobotează s-au născut 4 bebeluşi, din care doi au fost fetiţe şi doi băieţei.
Legat de alte cifre statistice interesante ale acestui municipiu din anul ce s-a încheiat de curând, vă putem spune că în 2017 la Petroşani au fost înregistrate la maternitatea SUP 509 naşteri. 
„A fost un an destul de bun în materie de naşteri, mult mai bun decât anul 2016 deşi încă ar fi loc de mai bine, în condiţiile în care natalitatea în ţară este în scădere, la fel şi în Vale, să nu mai vorbim de raportul dintre naşteri şi decese, care e clar în favoarea deceselor de foarte mulţi ani. Să sperăm că la Petroşani anul 2018 să fie la fel de bun măcar în această privinţă”, ne-a spus cu optimism rezervat o doamnă asistentă din cadrul Secţiei Nou-Născuţi.  

Diferențe statistice
Trebuie spus însă că cifra naşterilor diferă la primăria din localitate cu cea înregistrată la spital. De ce? Simplu. La primărie sunt înregistrate şi naşterile din străinătate! Aceasta ne oferă şi un tablou cât de cât legat de numărul tinerelor familii ce se află plecate la lucru în străinătate. Un număr deloc mic din moment ce numai în 2017 în afara ţării s-au născut 61 de prunci proveniţi din familii plecate din Petroşani! Acest număr l-am dedus din faptul că la spital au fost înregistrate 509 naşteri (aici intrând şi oraşul Petrila, sau din municipiul vecin Vulcan, după ce mamele au decis să nască la spitalul din Petroşani), în timp ce la primărie au fost înregistraţi un număr de 570 de nou-născuţi. Iar situaţia aceasta se repetă şi în cazul locali­tă­­ţilor Lupeni şi Vulcan (unde există celelalte două maternităţi în cadrul celor două spitale existente).
Dacă la primăria din Petroşani au fost înregistraţi 570 de nou-născuţi în anul care a trecut, îngrijorător este faptul că tot în 2017 au plecat dintre noi 778 de petroşeneni, balanţa decese-naşteri înclinându-se astfel spre decese cu un număr de 208 persoane! Şi asta într-un an considerat „bun” la capitolul naşteri!
Dacă tot am vorbit de cupluri şi de naşteri, se cuvine să spunem că în 2017 la Petroşani au existat întregistrate la primărie 249 de căsătorii, numărul divorţurilor fiind, se pare, şi el un număr semnificativ din moment ce 12 dintre ele au fost făcute la primărie (conform legii, este vorba de cupluri care n-au copii minori). Numărul final de divorţuri din 2017 va fi anunţat în momentul în care primăria va avea toate datele primite din partea judecătoriei şi a notarilor, celelalte două căi prin care se pot desface căsătoriile.

Lupeni 
204 nașteri, 219 decese

Continuăm cu municipiul Lupeni. În cel mai vestic municipiu al Văii Jiului în 2017 au fost înregistraţi la maternitatea Spitalului Municipal Lupeni 165 de nou-născuţi (aici intrând şi bebeluşi ai căror părinţi locuiesc în oraşul Uricani sau municipiul Vulcan). 
„Din păcate, numărul de naşteri e tot mai mic parcă de la an la an şi se încadrează situaţiei natalităţii din toată ţara”, ne-a spus doamna Angheluş, căreia îi mulţumim pe această cale, ca şi celorlalte doamne, pentru informaţiile oferite cotidianului nostru.
Până de Bobotează în Lupeni s-au născut trei fetiţe, „absolut superbe şi sănătoase”, iar în noaptea de Revelion sau în prima zi a anului 2018 n-au existat naşteri la această maternitate.
De partea cealaltă, conform informaţiilor primite de la şeful Evidenţei Populaţiei din cadrul Primăriei municipiului Lupeni, domnul Stupineanu, în acest municipiu au fost înregistraţi oficial anul trecut 204 nou-născuţi. Diferenţa, ca şi în cazul Petroşaniului, de la 165 la 204 este dată de copiii lupenenilor născuţi în străinătate: 39! Practic circa un sfert din naşterile unui an au avut loc în străinătate. Ţinând cont că Lupeniul avea la 1 ianuarie 2017 un număr total de 24.796 de cetăţeni înregistraţi la Evidenţa Populaţiei, iar la 31 decembrie 2017 un număr de 24.606 cetăţeni, semnalele sunt destul de îngrijorătoare şi în acest municipiu în condiţiile în care prin localitate se zvoneşte faptul că n-ar exista mai mult de 12.000-14.000 maxim de persoane care au locuit activ în 2017, iar trendul este în continuare descrescător!
Tot din datele oficiale, anul trecut la Lupeni au fost înregistrate un număr de 219 decese şi un număr de 153 căsătorii (numărul divorţurilor va fi ştiut cu exactitate la început de februarie, când datele vor fi centralizate la primării).

Vulcan 
81 nou-născuți, 138 decese

Municipiul Vulcan n-a avut nou-născuţi până înainte de Bobotează în noul an. Ceea ce înseamnă că n-a avut parte de naşteri nici în noaptea dintre ani şi nici în prima zi a anului. Că o fi şi ăsta un semn bun sau rău vom vedea, dar ceea ce ştim este faptul că la maternitatea din cadrul Spitalului Municipal Vulcan au fost înregistrate 30 de naşteri pe tot parcursul anului 2017. La primăria din Vulcan există însă înregistrate în anul ce a trecut 81 de naşteri, cei 51 de copii ai vulcănenilor s-au născut în străinătate, practic cea mai mare cifră în acest sens din toată Valea Jiului!
Există înregistrate la nivelul anului 2017 la primăria din localitate 138 de decese şi 202 căsătorii. Deocamdată ştim doar numărul divorţurilor efectuate la primărie, 12. Deci, o medie de un divorţ pe lună, ceea ce înseamnă destul de mult dacă ţinem cont că divorţurile de la notar şi de la judecătorie încă nu sunt actualizate în statistica primăriei. 

Petrila 
166 decese, 37 nou-născuți în străinătate

În 2017 la Primăria Petrila au existat înregistrate oficial 166 decese şi 138 de căsătorii. Chiar dacă Petrila nu are maternitate, copiii fiind înregistraţi la Petroşani, ştim totuşi numărul copiilor născuţi în străinătate şi înregistraţi la primărie în anul ce a trecut: 37. Au existat totodată şi două divorţuri la primărie anul trecut.

Aninoasa 
28 decese, 12 nou născuți în „exil” 

Oraşul Aninoasa a avut înregistrate 12 naşteri efectuate în străinătate, 23 de căsătorii, 28 de decese şi un divorţ pe cale administrativă în 2017.

Uricani
Specificăm că de la Uricani nu s-au putut primi date din diverse motive invocate de doamnele de la Starea Civilă („E aglomerat şi n-avem timp acum de presă...”; „Doamnele sunt pe teren şi la Deva... vă rugăm reveniţi” etc.).Când vom intra în posesia lor, le vom comunica.

Concluziile 
sunt clare şi nu sunt mai îngrijorătoare decât situaţia din întreaga ţară, cu excepţia a trei mari oraşe care sunt şi cele mai dezvoltate economic şi care aduc bani serioşi la bugetul ţării: Capitala, Cluj-Napoca şi Timişoara. Credem că Statul Român trebuie să tragă un serios semnal de alarmă în ceea ce priveşte natalităţii şi numărului deceselor, precum şi a numărului de persoane tinere care părăsesc anual România, 67% dintre ei declară că nu mai vor să se întoarcă niciodată în România decât în vacanţă! Dacă nu se vor creea condiţii pentru tineri şi nu se vor lua măsuri în mai multe privinţe, vom ajunge ca în nici 20 de ani să vorbim de o populaţie de sub 14 milioane de locuitori!  



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter