09.01.2018,  20:53:13 | 0 comentarii | 1649 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Izvorul nesecat de talente al Văii Jiului / Dă fotbaliști la loturile naţionale
de Loredana JUGLEA

Trei jucători din Vale au luat drumul marii performanțe, îndrumați fiind de Damian Militaru, fostul mare jucător al Jiului. Unul dintre ei a și fost cooptat la lotul național Under 16. 

Premiați 
Chiar dacă Jiul nu mai este în fotbalul de mare performanță, cei care au rămas să slujească culorile acestui club nu stau cu mâinile în sân. Damian Militaru este unul dintre cei mai împătimiți antrenori atunci când vine vorba de tinere talente, de descoperirea și formarea acestora. Școala de Fotbal Jiul Petroșani, care la finele anului trecut și-a premiat sportivii, a dat în prim plan trei nume de care, cu siguranță, veți mai auzi.

Andrei Gabriel Istrate
are 15 ani și a jucat fotbal de la 9 ani la Jiul, des­coperit fiind de fostul mare jucător al Jiului și al Stelei, Damian Militaru. Joacă pe postul de atacant, unde a marcat zeci de goluri. Evoluția acestuia la turneele zonale, turneele finale nu a rămas neobservată. Astfel că jucătorul, elev în clasa a X-a la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Cluj, a fost convocat în premieră, la lotul național Under 16. „Este jucătorul nostru l-am dus la Cluj unde a dat probe la Ardealul Cluj și a rămas acolo, astfel că s-a mutat și cu școala acolo. Fotbalul până la 14 ani l-a făcut la noi la Petroșani, iar de un an s-a mutat la Ardealul Cluj. Școala de Fotbal din Cluj este cunoscută pentru numele sonore pe care le-a dat: Chiricheș, Maxim”, spune Damian Militaru. Care a precizat că nu a antrenat niciodată la CSM decât la grupele de copii de la Școala de Fotbal Jiul Petroșani. 
Jucătorul a dat la un moment dat probe de joc la Academia lui Hagi, dar nu a fost oprit. Dezamăgit, Andrei a revenit la Petroșani. Încurajat de antrenorul său, acesta nu a bătut pasul pe loc și a trecut la o etapă importantă. „Copilul a fost dezamăgit, dar i-am explicat că fotbalul nu se termină la primul refuz. Așa că a mers mai departe, a progresat și acum iată-l în atenția lotului național unde a și fost convocat”, a declarat antrenorul.
Andrei este încrezător în calitățile sale și așteaptă cu nerăbdare să se prezinte la convocarea de pe data de 31 ianuarie de la Mogoșoaia. „În acest moment sunt exact la nivelul la care mi-am dorit, și acesta este primul meu pas spre fotbalul de performanță. Îi datorez multe antrenorului care m-a descoperit, Damian Militaru. Cât despre faptul că nu am fost acceptat la Academia lui Hagi, totul a rămas în urmă și cu ajutorul antrenorului meu am uitat acel moment de cumpănă. Îmi doresc să fac fotbal la un nivel cât mai înalt și mă văd în următorii ani la o echipă din Liga 1. Voi face totul să nu-i dezamăgesc pe cei care și-au pus speranțe în mine”, spune jucătorul susținut din toate punctele de vedere de către părinții săi.

Alexandru Petrică Pătlăgică
este un alt jucător descoperit de Damian Militaru. Drumul spre fotbal a început la un amical dintre Minerul Uricani și Jiul Petroșani, jucătorul fiind din Uricani. Avea 11 ani, când Damian a pus ochii pe el și l-a adus la Școala de Fotbal. „Când l-am văzut pe Alexandru, mi-a plăcut la prima vedere pentru capacitatea lui mare la efort, dar și pentru dăruirea în joc. De atunci am mers cu el la selecții în țară. Cei care l-au văzut și l-au remarcat au fost cei de la UTA Arad. În prezent, jucătorul este la Clubul UTA la grupa de 2003.
„După ce am jucat la juniori C și D la Jiul, am făcut un alt pas important pentru mine la UTA, unde sunt de aproape un an de zile. Acolo mă pregătesc serios și vreau ca într-un timp scurt să ajung la echipa de seniori a clubului care evoluează în Liga a II-a. Când voi avea 18 ani vreau deja să joc la o echipă din străinătate. Sunt ambițios din fire, iar fotbalul pentru mine este o religie. La început am evoluat pe postul de mijlocaș dreapta, iar acum m-am reprofilat fundaș dreapta. Îmi fac treaba pe orice post aș fi”, spune jucătorul care în prezent are 14 ani și este elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială “Caius Iacob” din Arad.

Răzvan Marc Rotea
este un alt jucător produs sută la sută al Jiului. Are 15 ani și la început a fost pasionat de gimnastică aerobică, pe care a practicat-o timp de un an de zile la CSȘ Petroșani. După care a trecut la tenis, până când într-o bună zi jucătorul s-a decis să vină la fotbal. Este unul dintre puținele sporturi pe care nu le încercase. „Avea 8 ani când a venit de mână cu mama lui la stadion. Când l-am văzut i-am aruncat o minge, iar el a făcut o preluare perfectă. Atunci i-am zis, clar, tu ești de al meu. Vii și faci fotbal! La o săptămână l-am și legitimat. Joacă pe postul de mijlocaș stânga, este un jucător cu reale calități și drept urmare și el a ajuns la UTA Arad”, spune antrenorul Damian Militaru. Astăzi, jucătorul va împlini 15 ani și își va serba ziua în familie. 
„Sunt bucuros că mama mea a ales acea zi să mă ducă la fotbal. Totodată, sunt fericit că m-a descoperit Damian Militaru, pe care nu vreau să-l dezamăgesc. Vreau să calc pe urmele lui și să-l întrec. Visul meu este să ajung la prima ligă și de acolo să fac saltul la echipa națională. Jiul a fost pentru mine rampa de lansare”, povestește jucătorul, elev în clasa a IX-a la Colegiul Economic Arad.

„Să scoatem copiii din casă”!
Acești copii sunt foarte talentați, iar cel care i-a descoperit este mândru de faptul că munca lui nu a rămas nerăsplătită.
„Nici nu bănuiți câte talente are Valea Jiului în domeniul fotbalistic. Iar eu cred că rolul nostru, al antrenorilor, este acela de a-i descoperi prin toate mijloacele. Nu neapărat să vină doar ei la teren, ci și noi să-i căutăm prin școli, grădinițe. Cu alte cuvinte, să-i scoatem din casă, din fața calculatoarelor și să-i aducem spre fotbal. Vă spun sincer că veți mai auzi de acești trei fotbaliști pe care eu îi văd în fotbalul mare. Au calități reale și sunt foarte muncitori. Și părinții trebuie felicitați pentru efortul pe care îl depun pentru ca lor să nu le lipsească nimic pentru a-și îndeplini visurile”, a concluzionat Damian Militaru.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter