10.01.2018,  22:40:38 | 2 comentarii | 495 vizualizari
Câţi beneficiari ai pensiei anticipate parţiale știu să ceară recalcularea pensiei în urma modificărilor de anul trecut?
de Alina PIPAN

Prin Legea nr. 216/2017 pentru completarea articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice s-a recunoscut dreptul de recalculare a pensiei pentru persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 16 iulie 2016.

Recalcularea se realizează doar la cererea persoanelor îndreptăţite, iar drepturile recalculate se vor plăti începând cu luna următoare înregistrării cererii la casa teritorială de pensii. Însă nu toți potențialii beneficiari cunosc legea, și mulți nu depun aceste cereri, și nu obțin drepturile bănești suplimentare de care ar putea beneficia.
Senatorul Carmen Hărău a cerut Ministerului Finanțelor Publice mai multă deschidere și informare din partea caselor de pensii teritoriale astfel încât beneficiile legii să fie extinse, de asemenea s-a interesat asupra termenului necesar pentru recalcularea unui dosar. 
Conform Ministerului Finanțelor, „Legea nr.216/2017 pentru completarea articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a modificat art.65 din lege, astfel încât persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 16 iulie 2016 beneficiază de recalcularea pensiei prin aplicarea procentelor de penalizare mai mici prevăzute la alin.(4) din lege, dacă până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă”.
Salariaţii Casei Naţionale de Pensii Publice şi ai caselor teritoriale de pensii au demarat o procedură de evaluare a dosarelor aflate în plată pentru categoria de beneficiari vizați și se va derula și o campanie de informare la nivelul caselor teritoriale de pensii a potenţialilor beneficiari.
Termenul de soluționare a unei cereri este de 45 zile de soluţionare și este prevăzut doar în legea cadru, care reglementează sistemul public de pensii, dar nu și în celelalte acte normative care reglementează acordarea celorlalte prestaţii în cadrul sistemului public de pensii. 
Tot anul trecut, au mai fost emise și alte acte normative care au generat depunerea de cereri de pensionare (ex. Legea nr. 144/2017 pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010, Legea nr. 217/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010, OUG nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu etc.). 
Altfel spus, în acelaşi termen de 45 zile ar trebui soluţionate toate cererile depuse pentru acordarea drepturilor prevăzute de numeroasele acte normative apărute. Or, ca urmare a măsurilor de restructurare şi restrângere a cheltuielilor din instituţiile publice, la nivelul caselor teritoriale de pensii personalul este subdimensionat în raport cu volumul şi complexitatea lucrărilor care trebuie efectuate potrivit domeniului propriu de competenţă. Toate aceste schimbări sunt greu de procesat și din cauza sistemului informatic insuficient dezvoltat al CNPP pentru a aplica eficient prevederile Legii nr. 216/2017 privind completarea art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (2 )

#1 marian11.01.2018,  07:51:26
dar de cei iesiti inainte de 1-ian-2011 mai stiti ceva,mai beneficiaza de recalculare?
#2 Damian11.01.2018,  17:56:44
Pt.Marian:Acesta e scopul articolului,sa-i motiveze pe"harnicii,harnicele"de la Casa de Pensii Petrosa i!Doar suntem in 12 decembre si nu am primit deciziile cu recalcularea pe levea 192/2015 so oug 291/2017;se fac ca uita ca sa nu-i actionam in instanta,la indicatiile Olgutei mincinoase,ca ,de,pt. noi nu mai au bani!Au doar pt.pensiile speciale!Sa le fie rusi e!!!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter