11.01.2018,  18:52:00 | 8 comentarii | 644 vizualizari
„Ziarul Văii Jiului” susține demersul lui Constantin Dobre, liderul grevei minerilor din 1977 / Cerere către Viorel Stancu – Director General al CEH
de Ziarul Vaii Jiului

• Referitor la mineri ai Văii Jiului cărora li s-au desfăcut contractele de muncă şi-au fost strămutaţi din Valea Jiului din ordinul Securităţii comuniste

Stimate Domnule Director General,
Subsemnatul, Constantin (Costică) DOBRE, fost miner la Exploatarea Minieră Paroșeni în august 1977, în calitate de lider al Revoltei muncitorești anticomuniste din Valea Jiului – Lupeni – august 1977, vă solicit respectuos să dispuneți cercetări urgente în arhivele exploatărilor miniere din Lonea, Vulcan, Lupeni, Livezeni și Aninoasa (am înțeles de la doamna Liliana LUPU, secretara cabinetului domniei voastre, că arhiva de la fosta exploatare minieră de la Aninoasa, actualmente închisă, se află în custodia instituției pe care o conduceți, mai exact, acea arhivă a fost transferată la Mina Vulcan), pentru a identifica persoanele angajate la acele exploatări miniere cărora li s-au desfăcut contractele de muncă în perioada 01–31 august 1977, și care din dispozițiile Securității comuniste au fost strămutate din Valea Jiului, ca urmare a participării acestor persoane la Revolta minerilor Văii Jiului din 1-3 august 1977. Respectuos vă mai solicit ca la lista cu persoanele identificate și nominalizate să atașați pentru fiecare persoană în parte detalii și înscrisuri cât mai complete, cum ar fi: nume și prenume, data și locul nașterii, prenumele părinților, profesiunea avută în cadrul exploatării la data desfacerii contractului de muncă, copie de pe cartea de muncă, copie de pe decizia de desfacere a contractului de muncă etc.
Motivul pentru care solicit informațiile de mai sus este acela că persoanele respective și familiile acestora au dreptul să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 341/2004 (…) și, repet, în calitatea mea de fost lider al Revoltei minerilor Văii Jiului din august 1977 am datoria morală și legală de a intra în contact cu acele persoane persecutate cu strămutarea din Valea Jiului de Securitatea comunistă și a le informa și îndruma cum trebuie să-și obțină drepturile conferite de dispozițiile Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare.

OBSERVAȚII:
1. În conformitate cu înscrisurile Securității, certificate și eliberate mie, în copie, de către Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) (…), la 197 de persoane, angajate în exploatările miniere din Valea Jiului, li s-au desfăcut contractele de muncă în luna august 1977, după care Securitatea le-a expulzat (strămutat) din Valea Jiului, urmare a participării active a acelor persoane la Revolta minerilor din 1-3 august 1977;
2. Vă informez că am solicitat și Președintelui CNSAS ca Departamentul de Cercetare al aceleiași instituții să se implice în descoperirea și cercetarea dosarelor de Securitate ale persoanelor strămutate din Valea Jiului, dar nu o pot face decât dacă primesc, cel puțin, numele și prenumele acelor persoane, data și locul nașterii și eventual prenumele părinților; adică numai după ce domnia voastră îmi veți transmite informațiile solicitate mai sus (…).
Știu, domnule Director General, că la prima vedere pare un efort considerabil din partea dumneavoastră și în special din partea subordonaților domniei voastre, dar având în vedere următoarele motive, anume că:
a) acelor persoane li s-au desfăcut contractele de muncă și au fost strămutate din Valea Jiului de către Securitatea comunistă, unii dintre ei împreună cu familiile, pentru simplul motiv că au participat activ la Revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni - august 1977;
b) acele persoane au fost victime ale persecuției politice comuniste din România;
c) în fiecare an, de Ziua Minerului, se sărbătorește de toată suflarea minerească a Văii Jiului și Revolta minerilor din august 1977, deci implicit și acele persoane la care am făcut referință mai sus;
d) persoanele la care fac referință, unele posibil să nu mai fie în viață, și/sau familiile acestora au dreptul legal să beneficieze de legislația actuală, amintită mai sus;
e) efortul de cercetare în arhivele exploatărilor miniere nominalizate mai sus se rezumă doar la o perioadă scurtă și limitată de doar o lună de zile, repet, 01–31 august 1977;
e) spiritul de dreptate, omenie şi solidaritate minerească cu victimele persecutate de partidul comunist și al lui „braț de fier”, Securitatea comunistă, ei bine, toate aceste motive și credința în Dumnezeu, Tatăl Nostru Ceresc, mă îndreptățesc să cred că veți da curs neîntârziat solicitării mele.
Vă asigur, domnule Director General, că de fiecare dată când voi intra în contact cu persoanele respective și/sau familiile acestora, nu voi uita să le informez că datorită dumneavoastră și a subordonaților domniei voastre am reușit să-i informez și să-i îndrum pentru obținerea legală a drepturile lor.
Cu respect,
Constantin (Costică) DOBRE, lider al Revoltei muncitoreşti anticomuniste din Valea Jiului – Lupeni – august 1977

P.S. 1. Din respect pentru domnia voastră şi pentru dumneavoastră (ca aducere aminte), mai ataşez o fotografie-document istoric (vezi doc. 041) - din toiul Revoltei de la Lupeni, din înscrisurile Securităţii – document aflat în dosarul întocmit de Securitate pe numele meu, unde, prin săgeţi, sunt indicat eu (în uniforma de miner), Nicolae CEAUŞESCU şi Ilie VERDEŢ, adjunctul lui Ceauşescu în ierarhia Partidul Comunist Român. Cel din stânga lui Ilie Verdeţ este Constantin BĂBĂLĂU, ministru, la acea data, al Minelor, Petrolului şi Geologiei.


Comentarii articol (8 )

#1 Licu12.01.2018,  11:20:48
Legea privind protectia datelor personale va va indruma corect si legal in ceea ce priveste colectarea datelor personale a celor de care sunteti interest, domnule lider al manifestarii de reforma comunista ( nu "anti", altfel ce rost mai avea sa faceti cursurile de la "Stefan Gheorghiu" ?) din 1977. Cel putin asa se procedeaza in statul de drept : cu respectarea legii.
#2 Constantin Dobre12.01.2018,  14:12:26
@ Licu Buna observatie si aveti dreptate: Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date imi interzice accesul, ca persoana fizica, la acele date privindu-i pe cei 197 mineri stramutati din Valea Jiului. Dar stati linistit: acele date vor fi transmise mai intai la CNSAS (institutie care are personalitate juridica si dreptul de a opera cu date cu caracter personal) iar eu, daca doresc sa am acces la acele date va trebui sa ma adresez CNSAS-lui cu respectarea art. 5 alin. alin. 1 din Legea 677/2001
#3 Stefan12.01.2018,  19:27:55
Nu inteleg de ce trebuie sa-i cautati dumneavoastra, sa se prezinte singuri daca vor....??????
#4 cristi12.01.2018,  20:33:25
Tot respectul pentru cei care atunci au avut curajul sa isi ceara drepturile!Dar,ca sa fim corecti,acea revolta nu a fost,,anticomunista",nici vorba!A fost pentru conditii mai bune de lucru si pentru un trai decent!Putin le pasa minerilor de comunism,ei vroiau o viata mai buna!Asa cum au vrut si in 1929,cand nu era comunism!Atunci parca erau taranistii la putere,iar minerii revoltati nu au fost stramutati,ci efectiv ciuruiti de gloante!
#5 Constantin Dobre13.01.2018,  12:55:53
@ Stefan Din solidaritate si respect pentru cei care au suferit condamnari la inchisoare (care si acestia pot sa-si depuna dosarele pentru a beneficia de drepturile legale prevazute de Legea 341/2004) si stramutari din Valea Jiului (unii impreuna cu familiile lor, asa cum si eu si familia mea am fost stramutati!), stimate domn! Tot din solidaritate am si participat activ la toate dezbaterile din comisiile parlamentare si asistat la dezbaterile in plenul celor doua camere ale parlamentului cand s-a votat legea 199/2016 care a statuat drepturile de care trebuie sa beneficieze minerii condamnati si cei stramutati. Dupa cum bine observati, prin publicarea prezentului articol, si "Ziarul Vaii Jiului" se solidarizeaza si sustine demersul meu, alt gest din multitudinea gesturilor onorabile din ultimii 12 ani cu privire la revolta minerilor Vaii Jiului - Lupeni - august 1977, gest onorabil pentru care manifest respect si adresez multumiri profunde.
#6 Ştefan Gheorghiţă16.01.2018,  00:38:03
Vreau să ştiu dacă derbedeii care la revolta din 77 l-au snopit în bătaie pe contabilul Gomoi (pe motiv că au pensie prea mică)vor beneficia de pensie de luptători anticomunişti? Ei şi copiii lor?
#7 Constantin Dobre16.01.2018,  13:40:16
@ Ştefan Gheorghiţă Eu nu am cunostinta de vreun contabil pe nume Gomoi sa fi fost "snopit în bătaie" la " revolta din 77"?! Reveniti, va rog, cu mai multe amanunte, cum ar fi: prenumele acelui contabil, Gomoi; la ce mina a fost contabil; de cine anume a fost "snopit în bătaie"; daca acel Gomoi a depus plangere penala impotriva celor care l-au "snopit în bătaie" si cu ce rezultat etc?! Chiar sunt interesat de ceea ce sustineti!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter