11.01.2018,  19:02:24 | 0 comentarii | 566 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Ieri dimineaţă, la un complex comercial vulcănean / Casele de marcat şi frigiderele au stat pe loc
de Gheorghe OLTEANU

Ieri dimineaţă, complexul comercial „Coroeşti” din Vulcan, cum îi este denumirea veche, a rămas în beznă. Poate e un pic deplasat dacă am zis aşa, fiindcă în magazine intra lumina de afară. Dar asta e, de obicei, expresia folosită când undeva „se ia curentul”. 

Anunţul privind
întreruperea, pentru câteva ore, a energiei electrice în complex a fost făcut încă de miercuri. Asta, pentru ca fiecare comerciant să-şi ia măsurile de rigoare. Aşa se explică faptul că, la farmacia „Catena” şi la încă o unitate comercială, au fost puse în funcţiune generatoare electrice pe benzină. Personalul celorlalte magazine a rămas în aşteptare. Se auzea că furnizarea energiei electrice va fi reluată undeva în jurul orei patru după-amiaza.

Toată suflarea comercială
cunoştea cauza pentru care complexul a rămas fără curent. Se lucra la Punctul de Transformare Z22 situat într-o încăpere din spatele clădirii. Vechiul spaţiu în care erau montate celulele s-a aflat în litigiu, proprietarul care l-a revendicat a obţinut câştig de cauză, astfel că societatea de distribuire a energiei electrice a fost nevoită să-l părăsească. A obţinut, însă, un spaţiu similar, aflat perete în perete cu cel vechi. În acesta se lucra. Inginerii de la SC Elcompet SRL care coordonau lucrarea mi-au spus despre ce este vorba. Se schimbă două celule de linie şi una de trafo de 6 kV. Plus întreaga coloană trafo. 

Practic, s-a constituit
un alt punct trafo nou-nouţ, având în vedere că toată instalaţia care se monta era ganţ-ghibir. Scoasă din cutie, adică. La plecare, l-am întrebat pe ing. Nicu Kilin când crede el că se va încheia operaţiunea de montare. „Eu vreau să termin într-o oră, mi-a răspuns el. De aceea am adus aici mai mulţi oameni!”. Asta se petrecea aproape de ora 11:00, aşa că vă închipuiţi ce mare bucurie le-am făcut mai multor fete de la magazine când le-am zis că, în niciun caz, nu vor sta până la ceasurile după-amiezii cu casele de marcat nefuncţionale.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter